Gazon ca-n reviste, șezlonguri numai bune de stat la soare și… o baltă mizerabilă. Cam așa arată, la mijlocul lunii august 2016, zona Lămâița. Primăria a investit 2,5 milioane de lei în refacerea parcului, lucrare finalizată cu mare întârziere. Acum, reprezentanții PMT trebuie să afle de ce pe baltă plutesc de mai multe zile pești morți.
Inconjurul lumii in 80 de zile, pe motocicleta: cum se face, la Seri(i)le D’arc
Au construit în premieră o motocicletă electrică de touring, ca parte a unui proiect de cercetare de la facultate, și au plecat în lume cu ea. E povestea mai multor studenți de la Universitatea Tehnică Eindhoven, care au ajuns acum la Timișoara, unde își vor povesti aventurile.
Asaltul frontierelor: zeci de minute de asteptare la Cenad si Nadlac II, la autostrada
Dacă vă pregătiți să veniți luni seară spre casă, dintre Ungaria, înarmați-vă cu multă răbdare! Se anunță cozi și timpi de așteptare de zeci de minute. La Nădlac II, de exemplu, pe autostradă, luni dimineață s-a stat chiar și o oră și jumătate pe sensul de ieșire din România. La ora 13, atât la Nădlac II, cât și la Cenad, se aștepta cam 30 de minute.
Bucataria de la Judetean se face… laborator, se muta si Neurochirurgia
Se anunță mutări importante în Spitalul Județean Timișoara. Conducerea intenționează să facă schimbări în ceea ce privește spațiile în care se află laboratorul clinic și secția de Neurochirurgie. Totul, după ce s-a eliberat bucătăria, care funcționa pe 700 metri pătrați.
Politia Locala – serviciu de bodyguarzi al primariei sau politie pe bune?
Se întâmplă în Timișoara. Un biciclist surprinde o mașină parcată ilegal pe o pistă de biciclete chiar în buricul târgului. Anunță patrula de polițiști locali și așteaptă să vadă ce se întâmplă. Văzuse între timp că mașina parcată „amboulea” era înmatriculată pe primărie.
Averile consilierilor locali PNL: Cum sa traiesti cu 593 lei / luna si cu cat isi plateste partidul angajatii
Liberalii din CL Timișoara nu-s nici prea-prea nici foarte-foarte. Avem un consilier cu dividente de aproape 400.000 lei, unul care trăiește, și încă foarte bine, doar din pensii sau unul care nu câștigă nici măcar 600 de lei / lună. Cât ia un consilier parlamentar, dar și un angajat la PNL aflăm tot din declarațiile de avere ale liberalilor.
Invitatie la… nunta si numai, in Parcul Rozelor! Festivalul de Opera si Opereta sta sa inceapa / PROGRAM
Finalul lunii august aduce un nou motiv de bucurie pentru melomanii timișoreni. A 12-a ediție a Festivalului de Operă și Operetă va scoate în aer liber spectacole foarte îndrăgite ale Operei Naționale Române, iar accesul va fi, la fel ca întotdeauna, liber. În anii trecuți, sute de oameni au asistat la evenimente.
300 km de autostrada terminati pana in 2018, lotul I Lugoj-Deva ar putea fi gata in acest an
1.000 de kilometri de autostradă circulabili, în prima jumătate a anului 2018. Asta promite Cătălin Homor, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Acesta spune și că tronsonul I de pe Lugoj-Deva ar trebui deschis traficului până la finele anului.
Ziua Marinei nu va fi celebrata oficial la Timisoara
Pentru al doilea an la rând, timișorenii nu vor avea parte, de Ziua Marinei, de spectacole pe Bega. Autoritățile locale nu vor marca acest moment, deși au nu numai puțin de șapte vaporașe. Ultima dată, Ziua Marinei a fost celebrată oficial în 2014.
Adormirea Maicii Domnului, ziua din care vara trece spre toamna
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită deopotrivă de ortodocși și catolici pe 15 august. Sântămaria Mare marchează trecerea de la vară la toamnă. În Apus i se spune Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului și amintește de ziua în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit. Nu sunt cunoscute însă nici anul, nici ziua când „a adormit Sfânta Fecioară”.
Pe biciclete, prin padure: Herneacova XCO, succes de la prima editie
Peste 100 de cicliști s-au întrecut, duminică, la o competiție de ciclism cross-country în natură. A fost prima ediție a Herneacova XCO, un concurs desfășurat în premieră, care își propune să devină o tradiție a locului. Centrul de agrement care prinde contur aici se anunță a fi cu adevărat spectaculos.
La birou ne place pizza! Dar nu refuzam gyros, kebab sau salate, toate comandate on-line
Românii se ridică din ce în ce mai rar de la birou pentru a merge la prânz. Ei preferă să-și comande on-line sau telefonic mâncarea, care să le fie livrată la locul de muncă. Unii preferă pizza și puiul, în timp ce alții optează pentru mâncare grecească sau salatele.
Reguli noi in pietele volante din Timisoara: producatorii vor fi controlati acasa
În Timișoara sunt deschise trei piețe volante, unde, teoretic, au acces numai producătorii locali. Practic însă, în ultima perioadă, au existat mai multe plângeri legate atât de speculanți, cât și de alte abateri. În scurt timp, funcționarea piețelor volante va avea reguli noi, care trebuie votate și de CL.
Noapte Alba in gradina de filme, la inceput de septembrie! Pentru… Mos Craciun
Îmbracă-te în alb, ia-ți prietenii și hai să petreci o noapte albă, franțuzească 100%! Unde? La Timișoara, într-o grădină cu filme. Vei putea da astfel o mână de ajutor lui… Moș Crăciun, care va pune în sacul lui, la iarnă, daruri pentru 1.000 de copii cu care soarta n-a fost prea darnică.
GameLab: premiera la Timisoara, de la gameri pentru gameri
GameLAB TM, program de dezvoltare a jocurilor video dedicat studenților, are loc în premieră în această toamnă la Timișoara. Conceptul vine din Finlanda, iar tineri sunt invitați să-și dezvolte propriile idei de jocuri.
Cursuri pentru specialistii in control intern din institutiile publice
Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş vine în sprijinul entităților publice și organizează, în luna septembrie, un curs destinat responsabililor de control intern. Conform legii, instituțiile care nu dețin un astfel de serviciu pot fi amedate cu până la 5.000 lei.
Lipsa de experienta si-a spus cuvantul! ACS Poli a pierdut in fata campioanei
Dezechilibrat pe hârtie, meciul disputat între Astra si ACS Poli, două echipe care au început rău campionatul, s-a terminat aşa cum se aştepta majoritatea, deşi nu a fost chiar o floare la ureche pentru trupa suspendatului Marius Şumudică. Victorie pentru echipa campioană în faţa unei echipe cu… -14!
ManyFest si T4T, doua festivaluri-surori de final de august
Două festivaluri, 200 de tineri din Timșoara, Bacău, Suceava, Piatra Neamţ şi nu numai – așa arată finele lunii august în orașul de pe Bega pentru amatorii de cultură și spirit tânăr. T4T și ManyFest merg din nou mână în mână.
rEvolutie: peste 20 de cladiri din centrul Timisoarei sunt pe cale sa revina la gloria de altadata
Proprietarii de imobile din centrul istoric al Timișoarei care au decis să repare impozantele clădiri nu sunt încă prea mulți. Ceva mai mult de 20 de autorizații pentru astfel de lucrări au fost emise de primărie în ultimul an și jumătate. În timp ce Poliția Locală s-a pus pe amenzi, primăria se apucă și ea… să-și facă temele.
Politistii din Timis au dat amenzi de 55.000 lei intr-o zi, raziile continua
În ultimele 24 de ore, poliţiştii timişeni au organizat mai multe acțiuni de verificare, în urma cărora au constatat 27 de fapte penale și au aplicat 179 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 55.000 de lei. Oamenii legii vor fi pe străzile din Timiș și în zilele următoare.