Cine-i citeste lui Ciolos scrisorile deschise „trimise” de Robu?

Toamna lui 2012. USL câștigă alegerile. Dictatorii Boc și Ungureanu au plecat de la guvernare și lasă loc alianței liberal-socialiste. Filmul se rupe de realitatea în care Crin Antonescu trebuia să candideze la președinția României, iar Victor Ponta să ocupe funcția de premier. Era invers. USL nu se spărgea, Ponta nu se certa cu Antonescu, Antonescu nu se certa cu Ponta. Imediat după alegerile câștigate, Crin Antonescu devenea premier, iar un an mai târziu Victor Ponta ar fi câștigat alegerile prezidențiale în fața lui Gheorghe Falcă de la PDL. Era pace și veselie, iar România se pregătea să se ducă dracului, după ce n-a fost departe nici pe vremea lui Boc, Elena Udrea și Băsescu. Trist, dar pentru Timișoara licărea o speranță.

Poate că premierul Crin Antonescu, așa liberal de-o culoare cu primarul Robu, tot nu ne-ar fi făcut centura de sud după care tânjim atâtea mandate. Cine știe, mă gândesc că nici cu metroul nu ne-ar fi ajutat, iar intermodalul de la Remetea rămânea tot o promisiune. Dar un stadion tot ne-ar fi aprobat primul ministru, să aibă și steliștii lui din vestul țării confort sporit la meciurile din deplasare cu Poli. Prin 2015 am fi avut stadion nou-nouț, iar prin 2016, dacă totul mergea bine, am fi găsit și o firmă care să administreze măgăoaia de 40.000-45.000 de locuri pentru care edilul Robu a făcut lobby la București. Firma privată care administra arena organiza o licitație pentru închirierea, pe an sau pe eveniment, a stadionului tocmai finalizat, licitație la care erau așteptate Poli, Politehnica și, poate, Ripi. Erau așteptate, dar nu mai ajungeau.

Cu ochii pe Arena Națională de la București, proprietarul și administratorul noului „Dan Păltinișanu” ar fi spus așa: 100.000 de euro pe meci de Liga Campionilor ori numai 35.000 pentru unul de Europa League, cam cu cât se dădea Naționalul la Steaua. Lui Dinamo i s-a cerut pentru un meci în prima ligă 30.000 de euro, iar reprezentativa României are preț preferențial – 20.000 de euro. Când a revenit pe „Moina-Cluj Arena”, Universitatea a semnat un contract cu municipalitatea pentru 7.500 euro pe meci, la care s-au adăugat cheltuielile de întreținere. Cum ar fi fost la noi cu un stadion nou? Pentru cel vechi, primele două licitații nu s-au ținut. De la 21.000 de lei pe eveniment s-a ajuns la 7.000 lei, nu euro, prin hotărâri de consiliul județean, dar în sportul timișean tot nu sunt bani.

Văzând unde s-a ajuns, înțeleg perfect de ce primarul Nicolae Robu i-a cerut, într-o scrisoare deschisă, premierului Dacian Cioloș ceva pentru Timișoara. Nu, nu a cerut finanțarea de la compania națională de investiții a proiectului noului stadion de 40.000 de locuri. Nicolae Robu a trecut de faza asta și a coborât ștacheta până la un nivel ce indică avaria din fotbalul timișorean. Primarul nu a mai cerut un loc spectaculos unde să se joace fotbal în Timișoara, ci a implorat să fie lăsat să se joace fotbal prin susținere publică, căci din altă parte nu mai vin bani. Nicolae Robu a cerut completarea legislației prin ordonanță de urgență, pentru ca administrația locală din Timiș și Timișoara să poate finanța echipe de fotbal, care nu au intrat în schema clubului sportiv municipal. Primarii din Iași, Voluntari, Târgu Jiu, Chiajna nu au scris nicio scrisoare deschisă. Ei pot finanța fotbalul și-acum, fără ajutor de la Cioloș, ceea ce face din România una dintre cele mai dezvolate țări bananiere.

P.S. Habar nu am în ce mod ajunge o scrisoare deschisă la primul ministru al unei țări care, bănuiesc, nu are timpul necesar să citească toată presa. Iar rezumatul făcut de consilieri ar putea să nu conțină preocuparea – de ce nu? – marginală a edilului de Timișoara. Poate că strigătul de disperare al lui Nicolae Robu nici nu ajunge la șeful guvernului și cred că un polist-secretar de stat ca Marcel Miclău, așa pesedist cum e el, tot ar fi putut să i-o bage „pe sub ușă” șefului de cabinet al premierului. În fine, chiar dacă fotbalul nu va avea prea mult de câștigat din depeșa lui Nicolae Robu, măcar noi am aflat părerea unui șef de organizație liberală despre Parlamentul României. Iaca, rup și eu din context: „de la Parlamentul României nu putem avea nicio așteptare (nici) în acest sens!”. La ce naiba mai face atâtea jurizări pentru listele PNL, dacă tot nu mai faci oameni din ei?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

gmt a spus: (septembrie 8th, 2016 at 10:56 )

Bulshit electoral!

– vorbim de un vicepreședinte PNL ce (teoretic) are „trecere” la București… din punctul ăsta de vedere o scrisoare deschisă are zero relevanță în fața unei audiențe la PM. Dar desigur, știm cu toții că o deplasare înspre București e mai scumpă ca una înspre Singapore!

– vorbim de un vicepreședinte PNL ce (teoretic) descurajează investițiile statului în economie sport și sprijină investitiile private. Din punctul ăsta de vedere, de ce nu și-ar crea PMT o echipa de instalatori, sau zugravi, sau…care să rezolve gratuit problemele cetățenilor? Vă asigur că ar exista „sustinere publică” majoră pentru un asemenea proiect

– „Primarii din Iași, Voluntari, Târgu Jiu, Chiajna…Ei pot finanța fotbalul și-acum” Nu chiar. Cei de la Chiajna sunt cercetați pentru exact aceleași lucruri ca și CMPDTP. În club mai intră Pandurii(Tg Jiu), ASA, CFR Cluj, Petrolul și cei de la Voluntari… Mă mir că v-au scăpat detaliile astea … sau ați luat de bune argumentele primarului?

fan anda a spus: (septembrie 8th, 2016 at 17:02 )

bey sasule!!!! ai fost ingenuncheat ,esti plin de ” inadvertente „:))))

anteconbega a spus: (septembrie 9th, 2016 at 11:18 )

ACRecas nu e Robu, dar nici Poli!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dezinsectie tantari

Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția

Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Top