Dragi copii, când vă întreabă vreun uncheș ce vreți să vă faceți voi când creșteți mari, iar voi vreți să stați liniștiți, cu ziua fixă de leafă, fără prea multe griji, dar și fără prea mulți bani, nu stresați că vă dă șeful afară când se instalează lenea aia de 45 de ani, atunci spuneți că angajat la stat vreți să deveniți când ajungeți mari. Și când ajungi profesor la țară, funcționar pe la direcția agricolă sau consilier gradul II în Primăria Timișoara o să-mi mulțumiți, copiii moșului, pentru acest sfat. E, dacă vrei să ai bani mulți, să faci ulcer de nemâncat dimineața, băut cafea pe burta goală, target și mult-mult stres, să-ți vezi pruncii doar la culcare și să cazi leșinat de oboseală fără să apuci să-ți cheltui banii aia pentru care te strofoci atâta, atunci pune burta pe carte, pleacă la Timișoara la facultate și încearcă apoi la vreo multinațională. Ar mai fi și varianta cu bani mulți și muncă nu prea multă, vreun politician cu tupeu, șmenar pe lângă mafia unuia din ăsta, dar aici e cu mare risc să-ți bată DNA la ușă când ți-e lumea mai dragă. Bineînțeles, există și varianta să câștigi un salariu minim pe economie la un amărât de privat, poate cu dările la stat neplătite, dar despre o astfel de osândă nu vorbim astăzi.
Astăzi vorbim de angajatul la stat, varianta premium pentru cei mai mulți dintre comozii României, oamenii pentru care legea și regulamentele sunt de fier doar când îi apără pe ei de abuzurile „angajatorului” public, dar pe care reguli se pot pișa cu jet când n-au chef de muncă. Evident, persoanele de față, oneștii noștri cititori, care eventual s-ar simți cu musca pe căciulă, se exclud de la astfel de subiective concluzii, căci dumnealor sunt, în mod cert, excepțiile de la regulă. Angajatul la stat este parte a birocrației și doar câteodată o victimă a ei. Angajatului la stat îi convine ca autorizația pentru o renovare de imobil să fie eliberată în șase luni, nu în două săptămâni. Și nu neapărat pentru că sunt multe astfel de cereri și nu prididește cu dânsele, ci mai degrabă că-i convine să împământenească niște reguli nescrise, printre care că și el este un mic Dumnezeu pentru altul mai fraier. Cu toate că parcă e făcut cu răbdare, îi trebuie ca sindicatul să rezolve numaidecât grămada de cereri, majorările salariale, sporul de murături sau cel pentru toxicitatea din preajma xeroxului.
Despre unii dintre acești angajați la stat a vorbit primarul Nicolae Robu, văitându-se că, oricât de prost ar merge o structură în primărie, să zicem Banca de Date Urbană, tot nu are ce să le facă funcționarilor protejați excesiv de lege. Aici și are, și nu are dreptate primarul. Da, nu-i poate da afară ca pe ăia de la privat, deși legea ne face – oare? – egali pe toți. Dar și-așa, dacă era la fotbal, edilul liberal ar fi zis că ăla e antrenor care știe să facă din rahat bici, nu ăla de se văicărește că nu are jucători. Apoi, mai e o taină aici. Îi e greu primarului să concedieze un angajat prost, leneș și hoț, că repede fuge omul la sindicat, iar sindicatul îl trimite la instanță, dar pe cât de riguros ar fi primarul obligat să fie cu legea în astfel de cazuri, când își propune să schimbe ceva în problema resurselor umane, pe atât de fușerită e treaba la angajări. Meserie la angajări! Așa că pierzi pe de o parte și câștigi pe cealaltă. Știți ce ușor se angajează un(o) tânăr(ă) priceput(ă) din cercul de interese liberal? Și nu numai, chiar și un fost consilier pesedist poate ajunge șef la clubul sportiv după o șmecherie cu un concurs la Parcul Copiilor. OK, chinuie-te apoi să-i dai afară. Tu sau primarul de după.
Comentarii prin facebook