Aproape 52.000 de euro de la CJ, pentru olimpicii din Timis si profesorii lor / LISTA PREMIANTILOR

Consiliul Județean Timiș a organizat, și în acest an, evenimentul Pro Juventute, care recunoaște și premiază rezultatelor deosebite ale elevilor și profesorilor acestora. Fondul de premiere a depășit 230.000 de lei.

pro juventute

Premiile Pro Juventute sunt atribuite de CJ, pe baza informaţiilor furnizate de Inspectoratul Şcolar Județean Timiş. Conform Regulamentului de organizare, există două secțiuni. Prima include elevii care au obținut rezultate excepţionale la olimpiade şi concursuri internaţionale, iar cea de-a doua, pe cei care au câștigat diverse olimpiade și concursuri naţionale. Anul acesta au fost premiați 65 de elevi şi 60 de profesori, care au primit, fiecare, o plachetă, o diplomă și diverse sume de bani. Bugetul alocat premierii elevilor a fost de 124.100 lei, iar cel pentru profesori, de 106.525 lei. Cei mai mulți laureați au provenit de la liceele din Timișoara, dar au existat câștigători și din Lugoj, dar și de la Lovrin.

Lista premianților

Elevi olimpici internaționali

Vlad-Mihai Rochian
Vlad-Iulian Istrate
Oana-Maria Palconi
Sebastian Covaci
Mihai-Alexandru Piroi
Adelina-Nicoleta Vieru

Elevi olimpici la nivel național

Monica Mocan
Maya-Elena Ienașcu
Gabriel Cosmin Bolbotină
Daria-Ioana Șipoș
Tudor-Ioan Suciu
Iulia-Maria Sucutărdean
Diana Dehelean
Patricia-Simina Boc
Sebastian Andreas Dan
Anamaria-Daniela Fildan
Andreea Crașovan
Mara-Daria Bunea
Remus-Christian Bratu
Pieroroberto Maccioni
Jacklyn-Nicole Cărășel
Denisa-Iasmina Costic
Ruzica Azirovic
Viktor Brankovic
Alexandar Stancov
Aleksandra Petrov
Tiana Jivanov
Lidia Brancovic
Petra-Rebeka Horvath
Abigel Szabo
Irina Beuca
Alexandru Malekshahian
Ionuț Orlando Grigore-Atimuț
Oana Roxana Cicioman
Andrei-Nicolae Vacariu
Emanuel Covaci
Sebastian-Valeriu Maleș
Codrin-Paul Oneci
Andrei-Ionuț Mohuț
Vlad-Ștefan Oroș
Silvia Alda
Vlad-Ion Arimia
Vlad Bugariu
Andreea-Larisa Boboescu
Timea Bandi
Timea Zold
Abel-Dorin Grigoraș
Anca Bîrcă
Lucas Kohl
Andreea-Diana Caba
Ioan Mihăilescu
Ada Ștefan
Roxana-Ioana Rozovlean
Carla Dukai
Oana-Maria Tudoran
Ioana-Roxana Mariș
Cătălina-Maria Doțiu
Diana-Cosmina Panduru
Evelina-Oriana Marcu
Oscar-Mathias-Sandor Kiss
Ionuț-Alexandru Buda
Alexandra-Ștefania Vitez
Theodor-Alexandru Rădulescu
Alisia-Martina Nagy

Profesori

Eugenia-Cristiana Iordache
Mircea-Adrian Lupșe-Turpan
Lucian-Ionel Dan
Diana Tite
Oana Grosu
Marion Mirabela Luana Tănase
Dorina Ciuhandu
Mirela-Corina Schwarzkopf
Simona Kremer
Viorela-Estrella Craina
Corina-Diana Postîlnicescu
Astrid Britta Otiman
Mihaela-Ioana Welzeck
Astrid-Doris Tătar
Anca-Miruna Dan
Daniela Roxana Marcu
Letiția-Casandra Pănuș
Raluca-Diana Crețu
Diana-Maria Cîrnu
Daniela Popa
Mariana Sakotic
Daliborca Stancov
Biliana-Bianca Pîrvulescu
Iolanda Cziprian-Kovacs
Borbala Szilagyi
Violeta Lazarciuc
Ruxanda-Ioana Georgescu
George Georgescu
Carmen Martin
Ana-Sanda-Iuliana Junea
Felicia Ianc
Cristiana-Adriana Cărnat
Dorin-Valeriu Mânz
Simona Ivașcu
Dorina Cucu
Daniela Ungurianu
Adela Nemeș
Liliana-Svetlana Potra
Spomenca-Iovanca Petrici
Gabriela-Elisabeta Burman
Zoltan-Iosif Kocsik
Liana-Lăcrămioara Grigoraș
Dorin Grigoraș
Victor-Andrei Părău
Ilie Oberșterescu-Hârșian
Simona-Victoria Mustețiu
Lucia Pârvănescu
Adrian Mardan
Roxana-Alina Oberșterescu-Hârșian
Carmen-Dorina Cojocaru
Dana-Mirela Puia
Cătălin-Ioan Ursu
Nicoleta Spătar
Anca-Delia Gyemant
Mihaela Furdea
Ion Niculiță
Alina Antonievici
Adriana-Cosmina Suciu
Roxana-Aureliana Cojocaru

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO

Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Moșnița Nouă organizează Ediția a III‑a a evenimentului „Ceaunul Moșnițean”, competiție culinară care reunește locuitorii comunei într-o atmosferă prietenoasă și plină de savoare. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie, în parcarea after school din Moșnița Nouă, iar participarea la concurs este gratuită. Organizatorii invită să participe la eveniment echipe formate din vecini de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles
Dominic Fritz i-a avertizat pe membrii USR că intrarea partidului în opoziție va face din partid principala țintă a PSD, dar și a oamenilor PSD din Justiție și din instituțiile de control. Fritz este optimist că polul reformist, pe care USR îl va coagula împreună cu PNL și cu forțele reformatoare din politică și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru 2028, USR Timiş şi-a propus să câştige atât Primăria Timișoara, cât și conducerea Consiliului Judeţean pentru „a apăra Banatul de captura PSD” ”
Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
Municipalitatea timișoreană va primi, cu titlu gratuit, două terenuri care vor fi folosite la amenajarea unui nou drum, denumit Aleea Aurora Gruescu. Acesta va crea o legătură între strada Demetriade și strada Constructorilor. Unul dintre terenuri are suprafața de 1.894 de metri pătrați, iar cel de al doilea 11.074 metri pătrați, fiind situate pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.