Lubenite din Grecia, in loc de pepeni romanesti, sub umbrela primariei.

Se apropie sezonul lubenițelor, așa că Primăria Timișoara pune, din nou, la dispoziția comercianților mai multe amplasamente pe străzile orașului. Teoretic, producătorii autohtoni ar avea prioritate. Practic însă, pare că s-a deschis deja ușa speculanților.

La fel ca în fiecare vară, primăria pune la dispoziția producătorilor de pepeni mai multe spații unde aceștia să-și poată vinde marfa. Pepenii vor putea fi vânduți în stradă până la sfârșitul lunii septembrie, în condiții, speră reprezentanții PMT, cât mai civilizate. Teoretic, au prioritate posesorii de certificate de producător, suprafaţa maximă aprobată fiind de 6 mp pentru fiecare astfel de amplasament. Fiecare comerciant trebuie să aibă aviz pentru desfăşurarea ocazională a comerţului ambulant eliberat de Biroul Autorizare Activităţi Comerciale. Sunt peste 30 de amplasamente pentru vânzătorii de pepeni și, spre deosebire de anii trecuți, PMT a ținut sub tăcere împărțirea lor. Totuși, pepenii au apărut deja, semn că unii comercianți s-au descurcat foarte bine și fără anunțurile oficiale ale municipalității.

Deși, teoretic, la aceste spații ar avea prioritate producătorii autohtoni, încă nu e chiar sezon „plin” de lubenițe, așa că în unele zone au apărut pepenii de import. De exemplu, din Grecia! Se găsesc deja pe platoul din zona Dâmbovița și, ceea ce e și mai interesant, pe lada din lemn în care sunt depozitați scrie cu markerul „Dâmbov”. Probabil să nu se piardă și nu care cumva lada din Torontalului, de exemplu, să ajungă în cealaltă parte e orașului… Cititorul care ne-a trimis aceste fotografii se și întreabă, de altfel, dacă nu cumva e vorba de o rețea de speculanți care s-a instalat deja în spațiile puse la dispoziție de primărie și va lăsa pe dinafară adevărații producători, care, în momentul în care își vor culege recolta, vor rămâne cu ea nevândută sau vor fi nevoiți s-o dea, la prețuri de nimic, exact speculanților. Reprezentanții municipalității susțin că vor verifica, în zilele următoare, actele celor care au ieșit deja la vândut de pepeni.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bobby a spus: (iunie 26th, 2017 at 20:54 )

Dacă așa stau lucrurile, atunci e simplu: nu faceți jocul speculaților și nu cumpărați de la ei. Sub nici o formă. Pe ăștia care vând lubenițe din Grecia, pe locul unde ar trebui să stea cei cu pepenii din Gottlob, să-i ajutăm să dea faliment. Să-i apuce iarna stând acolo, cu lubenițele lor de import. Ideal ar fi ca Primăria să-și facă datoria.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni

Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei

CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu doar nouă zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de rezistenţa întâmpinată în momentul în care a încercat să reorganizeze instituţia. El menţionează că, atunci când a preluat mandatul în 2020, Primăria avea 644 de posture, iar acum doar 423, în timp ce numărul de șefi a scăzut cu 46%. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu nouă zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz evocă rezistenţa la reforme
Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Primăria Timișoara are în vedere găsirea unei noi posibilități de încasare alternativă a taxelor și impozitelor de la contribuabili. Direcția Fiscală a lansat în licitație un contract prin care terții să încaseze sumele datorate bugetului local. Va fi un contract de peste nouă milioane de lei, întins pe durata a patru ani, durată în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara pregătește nouă milioane de lei, pe patru ani, pentru găsirea unui nou încasator al taxelor și impozite
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.