Poli Timisoara vrea jucatori de la retrogradatele ASA Targu Mures si Pandurii Targu Jiu

Poli Timişoara nu mai vrea emoţii la finalul sezonului viitor, aşa cum s-a întâmplat anul acesta, când s-a salvat de la retrogradare pe ultima sută de metri. Conducerea clubului se pregătește să transfere jucători importanţi, în vederea abordării viitoarei ediții a Ligii I.

Se pare că Ionuţ Popa a şi întocmit o listă pe care se află mai mulţi jucători români din primele două ligi. Antrenorul care a salvat-o pe Poli de la retrogradare vrea să întărească toate compartimentele lotului şi are în vedere fotbalişti cu experienţă la nivelul primului eşalon. Dintre aceştia, cel mai important nume este cel al lui Gabi Mureşan. Mijlocaşul de 35 de ani, fost internaţional şi campion cu CFR Cluj, a jucat ultima dată pentru retrogradata ASA Târgu Mureş. De la o altă retrogradată, Pandurii Târgu Jiu, Poli ar fi interesată de trei jucători. Este vorba despre fundaşul Florin Ilie, mijlocaşul Dragoş Firţulescu şi atacantul Paul Batin.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (iunie 20th, 2017 at 11:09 )

BOY’S!JUCĂTORI PE CARE NIMENI NU ÎI MAI VREA VIN LA POLI!FIRTULESCU CHIAR SE VINDE PE INTERNET ȘI NU ÎL IA NIMENI!!E ȘTIUT POLI TIMIȘOARA SE VA BATE LA RETROGRADARE ȘI CU UN ANTRENOR LIMITAT CA ȘI POPA FIECARE VICTORIE VA FI UNA CHINUITĂ!!VAI DE TIMIȘOARA ȘI FOTBALUL DIN BANAT!!HM!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Poli 21 a spus: (iunie 20th, 2017 at 13:08 )

Pentru cei din redactie : daca sunteti de acord sa publicati mizeriile acestui ino, macar cereti sa scrie corect si sa nu siluiasca limba romana.

Poli 21 a spus: (iunie 20th, 2017 at 13:10 )

Care ste situatia lui Luchin si Axente, care sa antreneaza la Timisoara ?

Octavian a spus: (iunie 20th, 2017 at 15:43 )

De ce nu il luam pe Adrian Petre de la Arad? E tanar si pare de perspectiva. Cred ca e o afacere buna. Si ar trebui sa ne miscam si noi cu transferurile, cred ca suntem singura echipa care nu a luat nici un jucator si liga 1 bate la usa.

++ a spus: (iunie 20th, 2017 at 15:51 )

m-as uita inca odata bine la Mediop.

parere a spus: (iunie 20th, 2017 at 16:25 )

de la Pandurii ar merita luat mijlocasul central Pacurar si fundasul dreapta Negoita, iar de la ASA Gorobsov si C. Rus. Firtulescu si Fl. Ilie nu sunt mai buni decat ce avem noi, de aceea cred ca ar fi mai bine sa aducem tineri, pe care in viitor sa-i putem vinde. Din aceasta categorie s-au remarcat Parcalabu sau Hlistei de la Pandurii, respectiv Sin (ASA).
Din ce am vazut in presa sunt fotbalisti mult mai interesanti liberi de contract la Gaz Metan (ex: Munteanu, Eric etc.) si Iasi (Voicu, V. Gheorghe, Golubovici etc.). Este posibil ca acestia sa solicite salarii mai mari, dar decat sa aducem 10 jucatori slabi, mai bine aducem 2-3 buni.
Muresan a fost un jucator foarte bun, dar in ultimul an mi s-a parut foarte lent, extrem de ineficient si este probabil si destul de scump. Pe postul lui il avem pe Artean si as prefera sa jucam cu el meci de meci fiindca sunt sanse sa creasca in joc.
Cred ca in campania asta de transferuri ar trebui sa ne concentram pe calitate si nu pe cantitate.

teo musante a spus: (iunie 20th, 2017 at 17:40 )

De acord cu Batin si eventual Fl Ilie din lista prezentata . Ar mai putea fi pe lista posibililor si un Bud , Al Munteanu si de ce nu , Mediop de la Ripensia . Oricum e nevoie de 2 fundasi centrali , un fundas stanga , 2 mijlocasi din care unul central si de 2 atacanti din care unul de careu . Chiar aradeanul A Petre ar putea fi solutie .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.