Vin banii la Poli sau isi mai bate joc cineva de primarul Robu?

Doi ani și-a bătut joc Curtea de Conturi a României de primărie și de clubul de fotbal ACS Poli. Nici nu mă mai interesează dacă pe lege au avut dreptate auditorii CCR, dacă dreptatea asta au împărțit-o numai unde au avut ei chef, la Timișoara, nu și la Voluntari sau Iași, Chiajna sau Tg. Mureș, unele „hărțuite” din 2015, altele numai din 2016, altele deloc. Tot bătaie de joc se cheamă și ce au făcut instanțele de judecată care au fost chemate să judece o cauză deschisă de Primăria Timișoara împotriva măsurii Curții de Conturi de a fi stopată finanțarea la ACS Poli, cu recuperarea prejudiciului. Mă întreb, dacă ar fi fost vorba de salariile lor, ale magistraților, tot un an și jumătate ar fi durat până la mijlocul procesului, să stea ca fotbaliștii pe împrumuturi de la prieteni? Nu cred, dar asta este România, iar cel mai dureros este că începem să luăm asta ca pe o normalitate.

De bătaie de joc am avut parte, noi, microbiștii, și din partea juriștilor municipalității. Se știe că juristul în administrația publică de aia e plătit să nu fie de acord cu nimica. Asta e slujba lui, să nu fie de acord cu nimic, iar dacă mai ai ghinionul ca orașul să-ți fie condus de un primar fără ouă, dar care se laudă cu asta sub pretextul respectării legii, păi atunci poți să pui cruce activității. Asta am și cerut în repetate rânduri împreună cu alți colegi din presa locală. Ori bem bere, ori bem bere, vorba reclamei. Ori bagi bani, ori închizi clubul, nu o mai lălăim atâta cu penalizări, retrogradări și alte umilințe. Când am cerut asta, primarul Robu a vorbit despre „niște idioți cu pretenții de jurnaliști” care. în loc să informeze, dezinformează. Dacă edilul liberal s-a referit și la mine, îl anunț că eu îmi exprim opinii în această rubrică, nu informez.

Pe antrenorul Ionuț Popa nu l-a făcut idiot, deși, probabil, îi stătea pe limbă. I-a reproșat doar că face atmosferă negativă în club, în timp ce domnia sa primarul și colaboratorii lucrau cu ANAF pentru certificatul fiscal „pe zero” cu eșalonările pe trei ani. Și eu mă gândeam la un moment dat cum să-i zic primarului care cere parlamentarilor o anume lege, ba chiar umbla cu draftul de proiect de ordonanță pentru finanțarea sportului să-l dea la aleșii liberali, pesediști, care or mai fi pe la București, iar când legea cerută de el e dată vine să zică că nu se poate, pe mâna iluștrilor săi juriști. Dar stați așa, că nu se știe dacă e gata povestea, dacă juriștii sunt de acord ca din alocarea primăriei să se plătească salariile restante, că de datoria la Fisc nici nu se pune problema. Ca să nu mai spun că dacă se îmbată Văcăroiu mâine și trimite Curtea de Conturi la primărie, spunând la mișto că finanțările pe legea sportului se pot face doar de către primari pesediști, primarul Nicolae Robu ar stopa automat finanțarea.

Ar stopa-o și pentru mult mai „puțin”, cum ar fi din lipsa unei majorități în Consiliul Local Timișoara, ultimul lucru la care s-ar fi gândit pe lumea asta. O va avea până la urmă, nu mă îndoiesc de asta, dar tot n-am găsit cuvântul potrivit pentru a-l descrie pe Nicolae Robu. Eu am scăpat ușor, cu „idiot”. Putea să-mi zică stelist.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Tiberiu a spus: (august 4th, 2017 at 14:26 )

Iar se baga Diliu în seama.Vezi de echipa unde ești exilata.

ttb a spus: (august 4th, 2017 at 16:58 )

De ce nu se propune un sistem de finantare PE NUMAR DE SPECTATORI PLATITORI?
Se poate aloca si un coeficient in functie de nivelul de reprezentare (international, liga 1, liga 2 etc?)., pentru TOATE echipele CE REPREZINTA Timisoara
Consiliul Judetean ar putea amenaja, macar la un nivel de liga a 3-a germana, stadionul DP.
Primaria ar trebui sa TERMINE ODATA sala cu care se chinuie de vreo 7 ani.
Chiriile pentru antrenamente si meciuri pentru echipele ce reprezinta Timisoara ar putea fi mici (rezonabile) ca o forma de sprijin.
Dar toate acestea ar trebui facute cu chibzuinta, conlucrare si buna credinta, NU IN STIL POMPIERISTIC SI CU ACUZATII RECIPROCE. Asa NU SE REZOLVA niste probleme care isi au radacina in CALITATEA SUBMEDIOCRA A CELOR CE II NUMIM (dar nu sunt!) politicieni.

Jderul Balos a spus: (august 4th, 2017 at 17:29 )

Are dreptate ttb. Finantarea ar trebui facuta pe criterii de interes local.
Poate lumea never vrea nici ASU nici jucaria lui Lae. Poate Timisorenii vor Ripensia.

Druckerul din Mehala a spus: (august 4th, 2017 at 17:35 )

Pai nu , acum toti ne lasa sa dam bani , dar nu suntem noi de acord f,tui …consilierii municipali spun NU…bagami-as brisca in koaie .

Barbu Stefanescu delaVaslui a spus: (august 4th, 2017 at 17:36 )

Se zice ca in ziua de 4 august, taranii cocliti au coborat la vale si au izbit stanca de nuiele. Tot ceea ce mi se pare de folos e sa nu mai faci la fel ca Juravle.

Ionel Hancu a spus: (august 4th, 2017 at 17:37 )

For all those gains!!!

birlic a spus: (august 5th, 2017 at 08:54 )

felicitari Eugene ,ai pus punctul pe I ,desi e greu si cu gloata nu numai cu Primaru ,asta am vrut democratie ,o avem si cine sufera ,cei care au apucat in lume dar inca mai scriu la aceasta rubrica ,ca ei au drepturi sunt cetateni europeni sau unii care cantau in coru lu Iancu ” ca astai Timisoara noastra ne pi…am pe Capitala voastra ,intr-un oras universitar. Ei lume lume.

anteconbega a spus: (august 7th, 2017 at 12:06 )

În contrapartidă amicală, că tot e vorba de sport, dl Sasu ar putea vorbi despre cineva ca dl Robu ca despre „un idiot cu pretenţii de edil”. Oricum, e celebru cheful tras la Institutul Politehnic din Timişoara după aflarea de către colegii universitari a veştii că Lae Robu a fost ales primar la Timişoara. Au chefuit de fericire că au scăpat de „Omul din Bocsig”…

vest a spus: (august 7th, 2017 at 15:52 )

Lae minte si cand discuta cu nepotii lui.

Costica carbocit a spus: (august 7th, 2017 at 18:34 )

Va tog sa apreciati sarmalele din capul deliei diliu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top