Expozitie de iepuri, pauni si papagali, la Sannicolau Mare

Mari și mici, timișenii sunt așteptați, de vineri până duminică, la o inedită expoziție în care vor putea vedea iepuri, porumbei, găini, rațe sau păuni. Cupa Banatul are loc la Sânnicolae Mare, este cu participare internațională și a ajuns la ediția cu numărul nouă.
iepure
Cea de-a noua ediție a expoziției Cupa Banatul, organizată de Asociația Crescătorilor de Păsări și Animale de Blană Nako, va avea loc în perioada 17-19 noiembrie, în Hala agroalimentară a orașului Sânnicolau Mare. Pe parcursul celor trei zile de expoziție, publicul va avea ocazia să admire peste 1.200 de exemplare, printre care se numără rase deosebite de porumbei, găini, iepuri și păsări exotice precum papagali, păuni, rațe și fazani. „Expoziția Cupa Banatul reunește asociații din țară și din străinătate, pregătite să aducă în fața publicului cele mai frumoase exemplare care să încânte toți vizitatorii, în special pe cei mici”, spun gazdele evenimentului. Vizitatorii sunt așteptați să admire exemplarele românești, dar și pe cele din Serbia sau Ungaria. Expoziția va fi deschisă pentru public după cum urmează: vineri, de la ora 9 la ora 20, sâmbătă, orele 9-19, iar duminică expoziția își va închide porțile la ora 14.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș își propune construirea unui drum județean care să facă legătura mai ușor între Aeroportul Timișoara și autostradă

Acces mai ușor între aeroport și autostradă. Reprezentanții CJ Timiș vor să realizeze un nou drum județean

Planuri mari pentru membrii Consiliului Județean Timiș. Aleșii județeni își propun realizarea unui drum care va facilita accesul mai ușor de la aeroport, la autostradă. Șoseaua ar urma să treacă prin teritoriul administrativ al comunei Ghiroda. Reprezentanții CJ Timiș vor să scoată la licitație realizarea studiului de fezabilitate pentru realizarea drumului județean. „Vom face un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acces mai ușor între aeroport și autostradă. Reprezentanții CJ Timiș vor să realizeze un nou drum județean
Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Horia Colibășanu și echipa sa – în tabăra japoneză, în drum spre vârful de peste 8.000 de metri din Himalaya

Horia Colibășanu, Marius Gane și Peter Hamor au depășit jumătatea distanței spre vârful Dhaulagiri (8.167 m) din Himalaya, pe care vor să deschidă o nouă rută. Timişoreanul și echipa sa de expediție au ajuns în tabăra japoneză a muntelui Dhaulagiri, cea care le va servi în următoarele săptămâni ca tabără de bază.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Colibășanu și echipa sa – în tabăra japoneză, în drum spre vârful de peste 8.000 de metri din Himalaya
CCIAT

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Raport Analize Imobiliare: Prețurile locuințelor se află la un nivel similar celui din 2010

În primul trimestru al anului în curs, proprietățile rezidențiale s-au apreciat cu 0,8% față de ultimele trei luni din 2018, potrivit celui mai nou recent raport de piață realizat de Analize Imobiliare. Nivelul actual al prețurilor solicitate de către vânzători se situează la un nivel apropiat de cel consemnat la începutul lui 2010, după declinul important consemnat în primii doi ani de recesiune (mai ales în 2008).
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raport Analize Imobiliare: Prețurile locuințelor se află la un nivel similar celui din 2010

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Reprezentanții Societății Timișoara revin cu o nouă solicitare pe adresa președintelui Klaus Iohannis privind retragerea decorațiilor persoanelor condamnate sau a celor care au făcut poliție politică. Ei prezintă şi o listă cu 17 persoane cărora ar trebui să li se retragă decoraţiilor, la loc de frunte fiind fostul premier Adrian Năstase.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timișoara îi solicită din nou lui Iohannis retragerea decorațiilor celor condamnați și turnătorilor la Securitate
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este sărbatorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. Sf. Gheorghe este patronul spiritual al Casei Regale a Angliei, ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei, dar și al armatei române. Sân-George este protectorul naturii înverzite, al vitelor și al oilor. Românii care poartă numele sfântului îşi vor sărbători onomastica pe 29 aprilie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi este Sfântul Gheorghe. Românii îl vor sărbători însă în a doua zi de Paşti
În primul trimestru al anului în curs, proprietățile rezidențiale s-au apreciat cu 0,8% față de ultimele trei luni din 2018, potrivit celui mai nou recent raport de piață realizat de Analize Imobiliare. Nivelul actual al prețurilor solicitate de către vânzători se situează la un nivel apropiat de cel consemnat la începutul lui 2010, după declinul important consemnat în primii doi ani de recesiune (mai ales în 2008).
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raport Analize Imobiliare: Prețurile locuințelor se află la un nivel similar celui din 2010
Horia Colibășanu, Marius Gane și Peter Hamor au depășit jumătatea distanței spre vârful Dhaulagiri (8.167 m) din Himalaya, pe care vor să deschidă o nouă rută. Timişoreanul și echipa sa de expediție au ajuns în tabăra japoneză a muntelui Dhaulagiri, cea care le va servi în următoarele săptămâni ca tabără de bază.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Colibășanu și echipa sa – în tabăra japoneză, în drum spre vârful de peste 8.000 de metri din Himalaya
Planuri mari pentru membrii Consiliului Județean Timiș. Aleșii județeni își propun realizarea unui drum care va facilita accesul mai ușor de la aeroport, la autostradă. Șoseaua ar urma să treacă prin teritoriul administrativ al comunei Ghiroda. Reprezentanții CJ Timiș vor să scoată la licitație realizarea studiului de fezabilitate pentru realizarea drumului județean. „Vom face un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acces mai ușor între aeroport și autostradă. Reprezentanții CJ Timiș vor să realizeze un nou drum județean
Circulația ruteră va fi închisă, marți și miercuri, timp de trei ore, pe DN6, sectorul km 418+390 – km 418+540, aflat între localitățile Domașnea și Teregova, județul Caraș-Severin. Se va lucra pentru instalarea grinzilor metalice transversale ale portalelor de protecție a pasajului de cale ferată. Circulația va fi închisă marți, 23 aprilie, în intervalul orar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție, șoferi! Circulația rutieră va fi închisă pe DN6
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com