Cu 1,7 milioane de euro, până în 2020, CJ Timiș va avea în proprietate încă 30 de apartamente. La fel de multe vor ajunge în administrarea Ministerului Apărării Națiomale. Toate se află într-un bloc de pe strada Matei Millo, pe care Județul l-a preluat în patrimoniu.
Prefectura Timis cere in instanta anularea autorizatiei de construire pentru poarta din Calea Aradului
Poarta de pe Calea Aradului va fi adusă până miercuri, 8 noiembrie, la starea de dinaintea „estetizării”. Muncitorii aduși de primărie s-au apucat de muncă. Între timp, Prefectura Timiș cere în instanță anularea autorizației de construire emise de PMT în octombrie 2014.
Avem muzee, dar nu stim ce sa facem cu ele. Situatie jalnica in Timis
Specialiștii de la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș au controlat câteva dintre muzeele din județ, iar situația este spre disperată. Nu sunt destui angajați, iar condițiile în care funcționează aceste instituții sunt, în multe cazuri, deplorabile.
Cu sacii in caruta ANCOM, Grindeanu isi pemite sfaturi pentru Tudose
Devenit oficial președinte ANCOM, Sorin Grindeanu și-a permis câteva sfaturi pentru succesorul său în funcția de premier. Tema: controversatele măsuri fiscale pregătite de guvern. Grindeanu reia vechea placă a PSD, potrivit cărora măsurile sunt bune, dar problema e pe comunicare.
Esti student la UPT si ai note mari? Poti ajunge sa ai 1.900 de lei bursa!
Performanţa studenților este susţinută de Universitatea Politehnica cu burse. Acestea sunt de mai multe tipuri, iar tinerii cu rezultate deosebite pot ajunge să primească lunar sume importante. Sunt sprijniți, de asemenea, și studenții cu situație materială delicată.
Robu: Eu respect legea, nu ma intereseaza Varsandan. De la Rodica Aurelian a plecat scandalul de la Teatrul German
Cum e să fii șef în Primăria Timișoara și să n-ai habar de legile pe baza cărora îți desfășori activitatea? E o întrebare la care ar trebui să răspundă Rodica Aurelian, de la Resurse Umane, care și-a „amintit” prea târziu că ar fi o problemă legate de studiile directorului de la Teatrul German. Primarul Nicolae Robu spune că acesta nu are caracter, dar nu pomenește de vreo sancțiune pentru cea care a provocat tot scandalul.
Sorin Grindeanu este oficial noul președinte ANCOM
Plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților l-a votat, marți după-amiază, pe fostul premier Sorin Grindeanu pentru a prelua șefia Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Strada Surorile Martir Caceu, inchisa pana pe 30 noiembrie
Se lucrează la montarea unei conducte de gaz pe strada Surorile Martir Caceu, așa că traficul va fi închis pe durata zilei, până la finele lunii noiembrie. Se va putea merge spre centru și pe strada Cluj.
Violenta in scoli, in crestere in Romania. La 10-11 ani, sunt copiii care spun ca-si doresc sa moara
Opriți bullying-ul sau desființați recreațiile! Aceasta este noua campanie susținută de Organizația Salvați Copiii, în contextul în care Timișul este locul al treilea la nivel național în ceea ce privește violența în școli.
Informatica si-a amanat ultimul meci din turul sezonului regulat
Deţinătoarea Cupei şi a Supercupei României avea programat pentru marți derby-ul din etapa a noua, ultima din turul sezonului regulat, împotriva vicecampioanei United Galaţi. Partida nu se va mai disputa, după ce bănăţenii au fost „loviţi” de o toxiinfecţie alimentară.
Apartamentele si casele sunt mai scumpe in ultimul trimestru din 2017
Epuizarea fondurilor disponibile prin programul „Prima Casă”, dar şi creşterea dobânzilor la credite influenţează decisiv preţurile locuinţelor româneşti, arată o analiză a Imobiliare.ro. Ultimul trimestru din 2017 a adus o creştere de preţ mediu a metrului pătrat de locuinţă.
Robu a aflat tarziu si admite: la Pasajul Jiul, pe partea dinspre gara, e doar un… trotuar tehnic!
Panglica de asfalt de pe partea dinspre gară a Pasajului Jiul nu este un trotuar în adevăratul sens al cuvântului. Deși a declarat de mai multe ori că pe sub pasaj vor fi trotuare și piste de biciclete pe ambele părți, primarul Nicolae Robu admite că a aflat doar recent că acestea vor fi doar pe sub culee, în zona dinspre Incuboxx.
Poarta de pe Calea Aradului va fi demolata. Robu: Nu e problema mea, nu ma pricep
Poarta de pe Calea Aradului va fi demolată, după ce, în prima fază, vor fi date jos plăcile de fibrociment montate în timpul „estetizării” de 50.000 de euro de acum doi ani. Primarul Nicolae Robu a anunțat că municipalitatea va contesta o parte din concluziile Inspectoratului de Stat în Construcții.
Ministerul Transporturilor cauta, in urmatorii doi ani, 117 directori. Inclusiv la Aeroportul Timisoara
Trei oferte au fost depuse la Ministerul Transporturilor, pentru servicii de recrutare și selecție a candidaților pentru 117 posturi de administratori la entitățile controlate de instituție. Printre acestea, Tarom, CFR Marfă sau CFR Călători, dar și Aeroportul Internațional Timișoara.
Un tanar de 20 de ani a murit, alti 2 in stare grava, dupa un accident la Lovrin / FOTO
Grav accident rutier, la Lovrin. Un tânăr de 20 ani și-a pierdut viața, după ce, aflat la volan, a ieșit de pe carosabil, iar mașina în care afla alături de doi amici s-a izbit violent de un gard de beton și s-a făcut praf.
CCIAT pregateste trei noi cursuri in domeniul achizitiilor publice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională (DFPP) organizează, în luna noiembrie, noi serii ale unor cursuri de perfecționare. Acestea sunt în domeniul achiziţiilor publice: Curs Instruire Lege 98/2016 și normele de aplicare, 6-10 noiembrie, Curs utilizare SEAP, 13-17 noiembrie; Curs expert achizitii publice, 20 noiembrie-7 decembrie. Cele trei…
Apa rece oprita in Mosnita
Aquatim anunță că miercuri, 8 noiembrie, între orele 9 și 15, se întrerupe furnizarea apei potabile în Moşnița Nouă, cartier Serena, pe străzile Primăriei, Balea, Văliug, Surduc, Vidraru şi în Moșnița Veche, pentru lucrări de extindere a rețelei de distribuție pe strada Dumbrava. „La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinete să…
Intreruperi de curent
E-Distribuție nu a programat marți, 7 noiembrie, întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, astfel: Calacea Băi, Bărăteaz, Ghiroda, Ictar (p), Pădureni (p), Popas Căprioara – Zona Deta, orele 9 – 17; Iecea Mică, orele 10 – 15; Dumbrăvița – imobil la nr. CF 406982, orele 9 – 15.