Buzias, Pasarea Phoenix a statiunilor balneoclimaterice / FOTO

În anii comunismului, dar și în primii ani post-decembriști, stațiunea Buziașul a căzut, la un moment dat ajungând o ruină. În ultimii ani a început însă să renască din propria cenușă precum Pasărea Phoenix, nume care, nu întâmplător, a fost dat ultimului hotel de patru stele ridicat aici. Dar mai este mult până departe, respectiv mai este de muncit până când Buziașul își va regăsi faima și strălucirea de altădată. Chiar dacă patina aristocratică din secolul XIX nu mai poate fi readusă, Buziașul poate să redevină o destinație extrem de atrăgătoare nu doar de tratament, dar și de agrement.

În încercarea de a-i defini un viitor stațiunii, joi a avut loc în stațiune o dezbatere „200 de ani de istorie balneară în Stațiunea Buziaș”, în care s-a discutat/dezbătut despre viitorul și proiectele ori provocările stațiunii. Au luat parte medici cunoscuți, iubitori ai Buziașului, precum și oameni din administrație. Primarul orașului Buziaș, Sorin Munteanu, care a condus și stațiunea timp de 11 ani, a vorbit despre necesitatea formării unei echipe care să colaboreze pentru ridicarea atât a localității, cât și stațiunii. El a spus că una din problemele care afectau orașul, și anume legătura cu Timișoara, va fi rezolvată de anul viitor, iar în urma unei înțelegeri cu Primăria Timișoara, RATT va asigura trei curse zilnice. Un alt punct de atracție în viitorul apropiat va fi parcul, care urmează să fie renovat pe un proiect european în valoare de 5 milioane de euro. Nu în ultimul rând în masterplanul național de turism figurează și ridicarea unui aqua-park în Buziaș. „Buzișaul era în trecut «Perla Banatului». Din păcate, perla s-a scufundat în noroi. Noi trebuie să facem un grup puternic, să scoatem perla din noroi și s-o facem iar să strălucească”, a conchis Munteanu.

Președinte al Fundației CardioPrevent, cardiologul Dan Gaiță a vorbit despre o colaborare parafată deja dintre asociația pe care o conduce și Stațiunea. Trebuie spus că, în țară, mai există o singură stațiune, cea de la Covasna (județul Covasna) specializată pe boli cardiovasculare. „Trebuie să reluăm aici un drum care a fost închis la un moment dat, iar condiții există”, a spus și Gaiță. Doctorul epidemiolog Emilian Damian Popovici s-a referit la parcul din centrul stațiunii care ar trebui să ajungă piesa de rezistență a Buziașului. „Eu asemăn acest parc cu cel din Copenhaga unde vin oameni din toată lumea, inclusiv din Japonia, să se relaxeze. Există premise pentru a se face aici lucruri extraordinare. Mulți timișoreni preferă să meargă în Ungaria și în alte locuri la relaxare, în loc să vină la Buziaș, unde efectele curative sunt exatrordinare. E adevărat, trebuie însă făcute multe lucruri pentru ca, atunci când ieși din hotel, să ai opțiuni de recreere”, a spus și Popovici. El a mai vorbit de calitățile aerului din Buziaș și posibilitățile de prevenție a unor boli, în special cardiovasculare.

Directorul stațiunii, Leontin Gheorghe, a făcut referire la noul pachet familial „Ionizare de week-end”, adresat mai ales copiilor. „Stațiunea e deschisă pe partea medicală lumii academice și cercetării științifice în domeniu. Vrem să deschidem stațiunea și pentru străini, iar în acest sens avem nevoie de confirmări științifce privind beneficiile aerului și apei din Buziaș. Ne pregătim intens și pentru a colabora cu Timișoara în perpectiva anului 2012, Capitală Culturală Europeană”, a spus Leontin Gheorghe. Cât privește bilanțul pe acest an al stațiunii, trebuie spus că au trecut pe aici 3.680 de pacienți, dintre care 2.341 prin Casa de Pensii. Dintre aceștia, 90% sufereau de boli cardiovasculare, iar 80% au fost din afara județului Timiș. În acest an, stațiunea a plătit la stat taxe și impozite în valoare de 710.000 de lei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara

Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni

Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea Pieței Mocioni.  Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați și urmează emiterea autorizației de construire pentru proiectul care include Piața Mocioni (Küttel), Piața Maria, Bulevardul 16 Decembrie 1989 și 10 străzi adiacente. Investiția municipalității include lărgirea trotuarelor, îmbunătățirea transportului public, extinderea spațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei

SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la rugby a anunţat zilele trecute lista a şase jucători noi care au semnat cu greuparea viola. Este vorba, aşa cum am mai scris, despre David Trăuşan, revenire de la Rapid, dar si transferurile lui Tudor Butnariu, Tudor Boldor şi Ovidiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Crăciun fericit!

De Sărbătoarea Crăciunului vă dorim să aveți parte de gânduri bune, multă bucurie, căldură în suflet și armonie, linişte şi foarte multă sănătate alături de cei dragi! Noi, cei de la deBanat.ro, vă mulțumim pentru că ne-ați fost alături și vă dorim s-aveți parte de cele mai frumoase sărbători cu putinţă. Crăciun fericit!  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun fericit!
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel, în zilele 27-28 decembrie website-ul www.ppcenergy.ro va fi indisponibil. De asemenea, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, unele servicii oferite de PPC Energie, inclusiv aplicația myPPC, vor fi temporar indisponibile, pentru a se asigura actualizarea sistemelor informatice, în vederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Crăciun fericit!

De Sărbătoarea Crăciunului vă dorim să aveți parte de gânduri bune, multă bucurie, căldură în suflet și armonie, linişte şi foarte multă sănătate alături de cei dragi! Noi, cei de la deBanat.ro, vă mulțumim pentru că ne-ați fost alături și vă dorim s-aveți parte de cele mai frumoase sărbători cu putinţă. Crăciun fericit!  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun fericit!
SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la rugby a anunţat zilele trecute lista a şase jucători noi care au semnat cu greuparea viola. Este vorba, aşa cum am mai scris, despre David Trăuşan, revenire de la Rapid, dar si transferurile lui Tudor Butnariu, Tudor Boldor şi Ovidiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei
Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea Pieței Mocioni.  Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați și urmează emiterea autorizației de construire pentru proiectul care include Piața Mocioni (Küttel), Piața Maria, Bulevardul 16 Decembrie 1989 și 10 străzi adiacente. Investiția municipalității include lărgirea trotuarelor, îmbunătățirea transportului public, extinderea spațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel, în zilele 27-28 decembrie website-ul www.ppcenergy.ro va fi indisponibil. De asemenea, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, unele servicii oferite de PPC Energie, inclusiv aplicația myPPC, vor fi temporar indisponibile, pentru a se asigura actualizarea sistemelor informatice, în vederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile
Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit funcțional după două decenii este cel din Freidorf, rebotezat Cinema Johnny, după numele cunoscutului timișorean Johnny Weissmuller. Peste 50 de copii au participat la „Crăciunul pentru toți”, un eveniment dedicat integrării sociale prin cultură. Acesta a fost organizat de Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Cinema Johnny a avut loc primul eveniment de la reabilitare/FOTO
Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiție „C30. Radiala Nouă de Vest (Centura – Solventul)”. Proiectul este unul extrem de important, va asigura o conexiune facilă spre noua Centură Vest,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de fezabilitate pentru noua radială de vest a fost aprobat de consilierii locali
Muzeul Național de Artă Timișoara are plăcerea să anunțe deschiderea expoziției Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981), un eveniment aniversar care recontextualizează un moment de referință în istoria mișcării artistice timișorene. Expoziția va putea fi vizitată începând cu data de 27 decembrie 2024, în Galeria Paul Neagu, de la etajul II...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deschidere expoziție „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scrisoarea pastorală de Crăciun a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali timișoreni de la USR, PSD și PNL s-au pus de acord după ce șefii de partid au agreat o reducere a cotei cu care să se aplice clădirilor nerezidențiale. Primarul Dominic Fritz a făcut amendamentul, care a scăzut la 1,7%...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul impozitelor locale pe 2025 trece de votul consilierilor. Scade doar impozitul pe clădiri nerezidențiale, nu și pentru autovehiculele timișorenilor
Top