Mii de timisoreni la parada militara de 1 Decembrie. Politia Locala a defilat cu segway-uri cu stegulete

Câteva mii de timișoreni, printre care foarte mulți copii, au ieșit, vineri, din case, în prima zi de decembrie, pentru a asista la parada de Ziua Națională. În jur de 500 militari, jandarmi, polițiști, pompieri și reprezentanți ai SRI au trecut prin fața Palatului Administrativ.

Festivitățile de 1 Decembrie au început la ora 11, cu intonarea imnului național, urmată de o scurtă slujbă religioasă, oficiată de IPS Ioan Selejan, alături de un sobor de preoți. Spectatorii, printre care extrem de mulți copii, i-au aplaudat la scenă deschisă pe cei aproximativ 500 de militari, jandarmi, polițiști, pompieri și reprezentanți ai SRI, care au defilat în pas de paradă. Cei mici au fost cei mai fericiți, pentru că prin fața lor au trecut mai multe mașini, tancuri și blindate, dar și mascați. N-au lipsit nic câinii polițiștilor și ai jandarmilor.

Parada a durat aproape oră, în acest an a fost prezentată, în premieră, autospeciala de lucru la înălțime a pompierilor militari, care a costat peste 1,2 milioane de euro. Poliția Locală a scos la paradă segway-uri decorate cu stegulețe tricolore, dar și șalupa urcată pe o platformă. Pentru că vremea a permis, și-au făcut apariția și elicopterele IAR 330 Puma, ale Escadrilei 712 Timișoara. Au asistat la paradă președintele CJ Timiș, Călin Dobra, vicepreședintele Roxana Iliescu, viceprimarul Dan Diaconu și prefectul Eva Andreaș. Alături de ei a stat și fostul premier Sorin Grindeanu, actual director al ANCOM, cel care, anul trecut, saluta defilarea forțelor militare din postura de șef al CJ. În zona „prezidiului” au putut fi văzuți și unii parlamentari PSD, iar în public s-a aflat și senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu. A lipsit primarul Nicolae Robu, care a postat doar pe Facebook un mesaj de felicitare pentru români.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (decembrie 1st, 2017 at 16:08 )

Robu ar fi declarat într-un cerc relativ restrâns că el ar putea sta alături de Dobra la defilare, care, totuşi, e preşedinte de judeţ, dar nu şi în rând cu un pârlit de director de agenţie, vezi cazul Grindureanu. „L-am trimis pe Diaconu, e suficient pentru adunarea respectivă”, ar fi precizat edilul, maliţios, atitudine gonflabilă confirmată şi de cunoscutul analist politic F.S.

V.V.D. Toth a spus: (decembrie 1st, 2017 at 20:25 )

Nu stiu cine s-a ocupat de parada , dar a fost o mare reusita. Pentru cei de pe treptele Prefecturii. Pentru pulime a fost un haos, nota 4.

@Dema a spus: (decembrie 1st, 2017 at 22:12 )

prima fotografie, e de la o manifestatie de carnaval. nu?

anteconbega a spus: (decembrie 2nd, 2017 at 09:18 )

Don Dema, vă referiţi la costumul din cap până-n picioare al drei prim vice preşedinte al C.J. Timiş, avocat plenipotenţial Roxana Iliescu? Panarama aceea neagră e luatăt din recuzita spumoasă a Lordului Darth Sidious şi merge perfect cu pantofiorii albaştrii ai dlui preşedinte Călin Dobra şi cu burtica acestuia din urmă, formă de relief care se reliefează uşor prin superbul său pardesiu de Lugoj. În rândul doi, scara de la geam, se iţeşte semeţ chipul luminos, dar răzbunător, al parlamentarului Matei Suciu, unul dintre adversarii politici de seamă ai fostului preşedinte al PSD Timiş, sursa de inspiraţia întru pulifricingie a dnei Olguţa Lia Bazilescu.

IRATIONAL a spus: (decembrie 2nd, 2017 at 09:53 )

Va rog sa ma scuzati, dar nu vad foarte bine. 🙂 Alea sunt segway??? Aaaaaha ha ha ha haaaaaaa … !!! Au si faruri ??? Da’ cauciucuri de iarna au? Semnalizatoare??? Girofar??? Faruri de ceata??? Da’ la ce le folosesc politistii locali??? Actiuni de urmarire a altor segway??? Au sirena montata pe ele? Din aia cu nino-nino? Sau fac din gura? Sau poate ca sunt numai pentru parada? Oricum, au spart gura lumii cu steagurile tricolore pe segway … 🙂 Astia au reusit sa duca in derizoriu si paradele militare si simbolurile nationale… Incredibil … Sunt mai tari decat aia de la RETIM care au pus steagurile Romaniei pe masinile de strans gunoiul … 🙂 Stiam ca mintea de politist este mai … speciala, dar astia au depasit un nou prag … 🙂 Oare cum isi imagineaza ca vor reusi sa impuna prestanta? Iar la o parada sa defileze maiestuos … pe segway? Poate cand vor da drumul la patrularea pe Bega le vor da skyjet cu girofar … 🙂 Daca asta-i divizia segway, unde este divizia scooter, cea roller, cea bikers, cea drone si cea zmeie?

@Dema a spus: (decembrie 2nd, 2017 at 23:47 )

da, e ceea ce englejii ar numi full dressed si se poarta la carnaval unde trebuie sa fii rupt de context si sa epatezi in mod simpatic. in rest dublu cusut tine mai bine, cocarda si un splendid tricolor insotesc toaleta drei. dlui Dobra ii sta bine la aspectul renascentist pantalonii neortodocsi si elegantul loden de chiabur pentru care in anii 1951-1956 te trimiteau din Banat in Baragan, fara cocarda, in vagoane de vite.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.