Primaria da peste 8 milioane de lei pentru cantine sociale, batrani si persoane cu dizabilitati. Cum se impart banii

Primăria Timișoara va plăti, în 2018, peste 1,7 milioane de euro către asociațiile, fundațiile și cultele care oferă servicii sociale. Sunt peste 760 de beneficiari și aproape jumătate din această sumă merge către o singură fundație.

Consilierii locali vor avea pe ordinea de zi a viitorului plen un proiect privind „aprobarea listei asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor care vor beneficia de subvenţii de la bugetul local al municipiului Timişoara pentru acordarea de servicii de asistenţă socială în anul 2018”. Banii se acordă în baza Legii nr. 34/1998, iar felul în care vor fi alocați a fost decis de o comisie condusă de viceprimarul Farkas Imre. Din această comisie au mai făcut parte consilierii locali Luminița Peri-Țundrea (PSD) și Lorenzo Barabas (PNL), directorul Direcției de Asistență Socială a PMT, Rodica Cojan, și mai mulți angajați ai municipalității. Fundațiile şi cultele care furnizează servicii sociale în Timișoara au depus, până pe 31 octombrie, documentația de solicitare a subvenției, iar comisia de evaluare și selecționare și-a început activitatea pe 2 noiembrie. Ea a verificat documentele, criteriile de eligibilitate și rapoartele de oportunitate realizate de serviciile de specialitate din subordinea CL. Ulterior, a fost acordat un punctaj final.

Suma alocată de la bugetul local pentru serviciile sociale depăsește 8,3 milioane de lei, iar banii sunt destinați cantinelor pentru săraci, serviciilor de îngrijire la domiciliu, centrelor de zi sau de noapte pentru persoanele fără adăpost, seropozitivilor sau caselor protejate pentru persoanele cu dizabilități. Cei mai mulți bani, aproape 3,9 milioane de lei, vor merge, dacă sunt de acord și consilierii locali, către Fundația „Pentru Voi”. În total, vor beneficia de sprijin din partea uneia dintre aceste asociații, fundații sau culte peste 760 de oameni.

Iată cum vor fi împărțiți banii

Federația Caritas a Diecezei Timișoara
Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice – 20 beneficiari, 156.000 lei
Adăpostul pentru femei victime ale violenței domestice „Casa Maria a Apostolilor” – 10 beneficiari, 165.600 lei
Cantina socială Timișoara – 70 beneficiari, 445.200 lei
Azilul de noapte „Pater Jordan” – 70 beneficiari, 504.000 lei

Serviciul de Ajutor Maltez din România
Cantina socială „Aurelian Balint” – 100 beneficiari, 630.000 lei
Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice – 50 beneficiari, 350.400 lei

Fundația „Pentru Voi”
Locuința protejată Cristian – 5 beneficiari, 108.ooo lei
Locuința protejată Dina – 6 beneficiari, 129.600 lei
Locuința protejată Dora – 4 beneficiari, 86.400 lei
Locuința protejată Laura – 3 beneficiari, 64.800 lei
Locuința protejată Ovidiu – 4 beneficiari, 86.400 lei
Centrul de tip Respiro – 5 beneficiari, 123.720 lei
Centrul de zi „Orizonturi noi” – 35 beneficiari, 678.720 lei
Centrul de zi „Ladislau Tacsi” – 55 beneficiari, 1,06 milioane lei
Centrul de zi „Împreună” – 80 beneficiari, 1,55 milioane lei

Asociația Evanghelistică și de Caritate „Isus Speranța României”
Serviciul de Ocrotire a Tinerilor Dezinstituționalizați ”Frații lui Onisim” – 18 beneficiari, 162.000 lei
Cantina socială mobilă „Mana” – 90 beneficiari, 572.400 lei

Fundația Timișoara 89
Centrul de găzduire temporară a persoanelor adulte fără adăpost – 45 beneficiari, 405.000 lei

Fundația Umanitară Chosen România
Centrul de zi „Casa Olarului” – 31 beneficiari, 255.936 lei

Arhiepiscopia Timișoara
Centrul de zi pentru copii „Antimis” – 25 beneficiari, 206.400 lei

Asociația Centrul Regional de Integrare Socială și Dezvoltare Umană CRIS-DU Aeropagus
Centrul de zi CRIS-DU Aeropagus pentru persoane seropozitive – 17 beneficiari, 167.471,76 lei

Societatea pentru Copii și Părinţi SCOP
Centrul educaţional pentru integrare şcolară şi prevenirea abandonului şcolar – 20 beneficiari, 123.600 lei

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bobby a spus: (decembrie 10th, 2017 at 17:24 )

Slavă Domnului! Bine că mai dă bani Primăria și pentru astfel de lucruri. Când mă gândesc câte s-ar fi putut face cu banii aruncați pe fereastră de Robu pentru tot felul de proiecte aberante, mă apucă șlogul. Dar este foarte bine că măcar în al doisprezecelea ceas banii ajung și pentru astfel de ajutoare. Slavă lui Dumnezeu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.