Revolution Festival, pe lista scurta de la European Festival Awards

Mic, dar… voinic! Revolution Festival a ajuns, pentru al doilea an la rând, pe lista scurtă a European Festival Awards. Pentru aceste premii au fost înscrise nu mai puțin de 350 de festivaluri din 35 de țări.

Revolution Festival, „mezinul” mult mai celebrului Exit de la Novi Sad, este unul dintre cele mai apreciate evenimente de acest gen din Europa. Pentru al doilea an consecutiv, festivalul de la Pădurea Verde a ajuns pe lista scurtă a European Festival Awards, la care au fost înscrise 350 de festivaluri din 35 de țări. În 2016, Revolution Festival a fost nominalizat la două categorii: Best New Festival și Best Small Festival. „Anul acesta, România este bine reprezentată la European Festival Awards pentru că alături de Revolution Festival, printre finaliști, la alte categorii se numără Electric Castle, Neversea și Untold Festival. Suntem bucuroși pentru fiecare nominalizare în parte, pentru că reprezintă promisiunea unui pas înainte”, spun organizatorii festivalului. Ediția 2017, cea de-a treia, desfășurată la începutul lunii iunie, a durat 72 de ore, pe șapte scene, cu sute de artiști.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timişorenii vor putea vizita târgul de Crăciun din centrul Timişoarei începând cu data de 1 Decembrie. Ziua naţională a României va corespunde cu inaugurarea evenimentului special dedicat sărbătorilor de iarnă.  Târgul de Crăciun din Timişoara se va deschide oficial în data de 1 decembrie, marcând Ziua Naţională a României, a anunţat Primăria Timişoara. Şi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Târgul de Crăciun din centrul Timişoarei se va deschide pe data de 1 Decembrie
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș reia seria evenimentelor de promovare a turismului de iarnă în județ. Puteți merge la Târgul de Crăciun la Casa Ferch din Deta sau puteți urmări dansul străvechi al călușarilor și plimbări cu sania la Margina. Dar, pentru că prima dată omul se gîndește la… mâncare, ei bine,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate face un turist, iarna, în Timiș. Locuri de vizitat
Top