Primele zile ale unui an înseamnă pentru mulți perioada bilanțurilor, a retrospectivelor sau a statisticilor privind anul recent încheiat. Una dintre întrebările care se pun inclusiv în tot felul de sondaje se referă la cel mai important eveniment din anul precedent. Evident sunt foarte multe păreri aici. La nivel național, cele mai multe voturi au mers către moartea Regelui Mihai și manifestațiile împotriva măcelăririi legilor justiției. Dar care să fi fost cel mai mare eveniment în Timișoara anului 2017? Normal, și aici am putea găsi tot felul de răspunsuri. De exemplu, primarul Nicolae Robu și ciracii săi ar pune probabil pe primul loc deschiderea Pasajului Jiul. Sau faptul că același Robu a mai obținut un mandat în fruntea filialei PNL Timiș, grație numărării voturilor de către Ionuț Nasleu și Sanda Greblă.
PSD-iștii timișeni ar putea spune că a fost anul – mă rog, jumătatea de an – în care Timișoara a avut pentru prima dată în istorie un premier. La ce ne-a folosit nu contează. Fanii lui Poli ar putea spune că a fost anul unei incredibile evitări a retrogradării, după un campionat început cu o penalizare de 14 puncte. Iar mucaliții probabil ar răspunde că nu se pot decide între inaugurarea stadionului cu 55.000 de locuri, a Sălii Polivalente cu 16.000 de locuri sau a șoselei de centură. De rezervă ar păstra centrul intermodal, spitalul regional sau Institutul Oncologic. Nu de alta, dar toate au fost promise încă din 2012.
Nu în ultimul rând, cred că mulți timișoreni – și printre ei s-ar număra și subsemnatul – ar spune că principalul eveniment din 2017 ar fi fabuloasele proteste de la începutul lunii februarie. Și într-adevăr, doar cine nu a fost în acele zile în Piața Operei nu poate realiza măreția acelor momente. Din decembrie 1989, Timișoara n-a mai cunoscut episoade atât de grandioase și emoționante totodată. Au fost vreo două seri în care pe străzile orașului (au fost și marșuri) s-au strâns peste 40.000 de oameni. Unii au spus că au fost într-o seară chiar 50.000! Au fost atunci în stradă oameni care au ieșit și în decembrie 1989, au fost și tineri care nici nu se născuseră pe atunci. Au fost familii întregi, bunici, fii și nepoți. Au fost intelectuali, au fost și simpli muncitori. Au fost profesori și elevi, patroni alături de angajați. Acolo, în Piața Operei, s-au reîntâlnit și îmbrățișat oameni care nu se văzuseră de ani de zile Au fost lacrimi, dar au fost și zâmbete de speranță. A fost în stradă tot ce are mai bun Timișoara. A fost cu adevărat ceea ce ne place să spunem „Spiritul Timișoarei”. A fost grandios.
Iar momentele în care din zeci de mii de piepturi s-a cântat „Deșteaptă-te române!” au fost cu adevărat unice. Nu mai vorbesc de pielea de găină care apărea instantaneu. Și foarte important, această lume n-a ieșit în stradă pentru salarii mai mari sau 100 de lei în plus la pensie. Au ieșit pentru un ideal. Au ieșit pentru viitorul Romniei, pentru viitorul copiilor. Au protestat față de un mod depășit de-a face politică, față de ticăloșie, corupție și minciună Au ieșit pentru transparență, pentru o Justiție necontrolată politic, pentru moralitate.
Da, mulți vor spune că timișorenii ar trebui să-și arate spiritul civic și la vot, acolo unde se numără printre ultimii din țară ca procentaj. O explicație pentru acest absenteism ar fi că timișorenii sunt mai exigenți și, dacă n-au cu cine vota, preferă să facă orice altceva în ziua alegerilor. Nu e o scuză, e o realitate. Un argument în acest sens ar fi faptul că la alegerile prezidențiale din 2014, 131.000 de timișoreni l-au votat pe Klaus Iohannis, Timișoara fiind atunci printre primele ca procent de prezență. În schimb, Nicolae Robu a obținut al doilea mandat cu doar 41.000 de voturi. Și da, pentru viitor ar trebui ca spiritul civic al timișoreanului să se manifeste și la vot, chiar dacă aparent de multe ori pare să n-ai pe cine vota. Dar până la un nou scrutin rămân momentele magice ale începutului de februarie 2017.
Comentarii prin facebook