Bd. Republicii, Parcul Botanic sau Parcul Justitiei? Care e mai potrivit sa fie redenumit Regele Mihai I

Ce vor timișorenii de pe Facebook să poarte numele Regelui Mihai I? Primarul Nicolae Robu a dat drumul unui sondaj pe această temă, după ce, în urmă cu trei săptămâni, spunea că e prea devreme pentru a lua în discuție o astfel de idee. Printre propunerile edilului se numără Bd. Republicii, pentru care există deja o motivație pentru o viitoare hotărâre de CL, dar și parcurile Justiției sau Botanic.

În august 2013, Flavius Boncea, la acea vreme consilier local, depunea la primărie o solicitare privind „schimbarea denumirii Bd. Republicii în Bulevardul Regele Mihai I al României”. El propunea ca schimbarea să se facă în cadru oficial pe 30 decembrie 2013, la 66 de ani de la actul de abdicare forţată de la 30 decembrie 1947. Solicitarea a fost ignorată, dar, la început de decembrie 2017, timișoreanul decorat Majestatea Sa cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate a redepus această cerere. Ulterior, consilierul local Sorin Ionescu (PSD) a depus motivația pentru un proiect de hotărâre pe această temă. Primarul Nicolae Robu spunea însă, la jumătatea lui decembrie, că nu se pune problema unei astfel de decizii acum. „Îl respect prea mult pe Regele Mihai, ca să sar imediat la astfel de discuții. Asemenea subiecte nu se discută, în concepția mea, dacă ai respect pentru marile personalități, în perioada în care încă este doliu pentru stingerea lor. Se va discuta. Garantez că în Timișoara vom avea o stradă, poate un parc, un loc public corespunzător în cinstea Maiestății Sale Regele Mihai I. Dar nu vom merge pe orice idei”, a declarat edilul. Regele Mihai I a murit în 5 decembrie, la Aubonne, în Elveția. El a fost înhumat pe 16 decembrie la Curtea de Argeș.

Între timp, Robu a decis că a trecut destul timp de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai și a dat drumul celui de-al doilea sondaj pe Facebook din noul. Acesta se referă la „variantele de omagiere a memoriei Regelui Mihai I al României”. Prietenii virtuali ai edilului au la dispoziție mai multe variante și sunt invitați s-o aleagă pe cea mai potrivită. Robu propune spre redenumire Bd. Republicii, în două variante, str. Sf. Ioan, o parte din Bd. CD Loga sau Bd. Michelangelo. Alte propuneri vizează Parcul Justiției și Parcul Botanic.  Iată care sunt variantele propuse și, dacă vreți să votați, o puteți face aici:

  • Se denumește Bd. Regele Mihai I, porțiunea din actualul Bd. Republicii de la Spitalul de Copii până la Operă, plus actuala str. Sf. Ioan (strada dintre Operă și liniile de tramvai), plus actuala str. Gh. Dima (strada dintre liniile de tramvai și Piața Mărăști), simultan cu atribuirea numelui de Gh. Dima unei alte străzi din oraș. Astfel, s-ar ajunge ca la Spitalul de Copii, să se întâlnească în Piața Regina Maria, Bd. Ferdinand I, Bd. Regele Mihai I și Bd. Republicii, în total respect pt. istorie, asumare a acesteia și împăcare cu ea
  • Se denumesc Bd. Regele Mihai I, porțiunea din actualul Bd. Republicii de la Spitalul de Copii până la Operă, plus actuala str. Sf. Ioan (strada dintre Operă și liniile de tramvai), plus actuala str. Gh. Dima (strada dintre liniile de tramvai și Piața Mărăști), respectiv Parcul “Regele Mihai I”, actualul Parcul Botanic, simultan cu atribuirea numelui de Gh. Dima unei alte străzi din oraș
  • Se denumește Bd. Regele Mihai I, actuala str. Sf. Ioan (strada dintre Operă și liniile de tramvai), plus actuala str. Gh. Dima (strada dintre liniile de tramvai și Piața Mărăști), simultan cu atribuirea numelui de Gh. Dima unei alte străzi din oraș
  • Se denumesc Bd. Regele Mihai I, actuala str. Sf. Ioan (strada dintre Operă și liniile de tramvai), plus actuala str. Gh. Dima (strada dintre liniile de tramvai și Piața Mărăști), respectiv Parcul „Regele Mihai I”, actualul Parcul Botanic, simultan cu atribuirea numelui de Gh. Dima unei alte străzi din oraș
  • Se denumesc Bd. Regele Mihai I, porțiunea din actualul Bd. CD Loga de la Bd. Ferdinand I, până la Bd. Michelangelo, respectiv Parcul Regele Mihai I, actualul Parcul Justiției, simultan cu atribuirea numelui de Piața Justiției, actualei Piața Țarcului (piața de lângă Tribunal)
  • Se denumesc Bd. Regele Mihai I, actualul Bd. Michelangelo, respectiv Piața Regele Mihai I, actuala Piața Michelangelo (fostă Piața Leonardo da Vinci)
  • O alta
  • Consider că nu este cazul de astfel de omagieri
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Tranziția urbană de la spații mari consumatoare de resurse la comunități capabile să își asigure independența energetică nu mai reprezintă doar un scenariu teoretic, ci o temă centrală de dezbatere publică. Prima ediție a evenimentului „Dialog Urban”, organizată recent de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara la spațiul ARChA, a adus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orașele viitorului se proiectează la Timișoara: cum pot deveni cartierele noastre producători de energie
Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Maya Giotea, tânăra de doar 16 ani din Timișoara care a uimit o lume întreagă, continuă să își scrie povestea de succes pe scena de la Vocea României. În cea mai recentă ediție a confruntărilor, difuzată pe 6 noiembrie 2026, Maya a reușit să treacă în etapa următoare a competiției, după un duel muzical de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Golden Buzz-ul din Marea Britanie, direct în etapele următoare de la Vocea României! Timișoreanca Maya Giotea cucerește ringul confruntărilor/VIDEO
Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.