Bizarele preocupari ale unui lider PNL (in speta, Nicolae Robu), in timp ce PSD da foc la tara

România se află într-o criză politică, socială, morală și ce-o mai fi cum n-a mai fost în ultimii 28 de ani. Confiscată de PSD și trecută pe persoană fizică, țara e în prag de colaps. Ce se întâmplă la guvern ar fi de cascadorii râsului, dacă situația n-ar fi chiar tragică. Un guvern care nu mai e al României, ci al lor, al liderilor PSD. (Nu vorbesc de ALDE aici, fiindcă de slugi numai de bine.) Și fiind al PSD, premierul are voie să spună public că nu mai poate lucra cu dna Carmen, fiindcă e o mincinoasă. Numai că atât de autoritarul premier la începutul ședințelor de guvern, atunci când îl vede toată țara cât de pizdos este, ce face? Nu, n-o dă afară din guvern pe secretara din Videle certată cu gramatica, cică fiindcă de acest lucru e responsabil partidul, nu premierul. Pe de altă parte, făcută mincinoasă de premier, plus umilită prin refuzul aceluiași Tudose de a-l demite pe șeful IGP, dna Carmen cum reacționează? Are un gram de onoare să-și dea demisia? Nu, nu are, ci alege să fugă la partid, pentru a-i fi reperată onoarea de către domnu’ Liviu. Nu înainte de a-l face mincinos pe miștocarul din portul Brăilei. Cert este că tragicomedia merge până acolo încât avem un guvern în care premierul spune că nu mai colaborează cu un ministru foarte important.

În acest timp, la partid, două găști își dau la gioale pe unde se prind. Nu, românule care ai votat acest grup organizat numit PSD, nu pentru nevoile tale se luptă aceste bande. De fapt, nevoile tale sunt cea mai mică problemă pentru PSD-iști, nici măcar nu contează. Vrajba lor este pentru putere, influență, contracte și bani, mulți bani. Bani nu pentru tine, votantule PSD, ci pentru ei! Tu ești o cantitate neglijabilă și neglijată, de care partidul are nevoie doar la alegeri. Fapt este că, la un an de la alegeri, PSD este pe cale să-și dea jos al doilea premier. Cel puțin așa sunt zvonurile vehiculate chiar de media de casă a partidului, vezi Antena 3. Ca tabloul neorealist să meargă mai departe, zvonurile din PSD spun că noua propunere de premier a partidului va fi un… tractorist. Ați citit bine, meseria de bază a prim-vicepremerului Paul Stănescu este cea de tractorist. Și astfel, din nou, România va fi vedetă la nivel mondial, urmând să fie prima țară condusă de un tractorist. După ce-a fost condusă de un cizmar.

Pe de altă parte, dacă președintele Klaus Iohannis se va ține de cuvânt, nu va mai nominaliza un om propus de „iresponsabili” (acesta este teermenul folosit chiar de președinte.) Numai că un refuz poate conduce la alegeri anticipate. Și aici e marea problemă. La cum se mișcă la ora actuală cei din PNL, alegerile anticipate ar putea însemna, dincolo de un absenteism imens, o reconfirmare a PSD la putere. Lucru știut și de Iohannis.

Un exemplu în acest sens îl avem chiar la Timișoara. În timp ce țara arde, ce face președintele PNL Timiș, Nicolae Robu? La săptămânala conferință de presă a PNL Timiș, el produce un fel de happening, aducând cu el un platou cu fructe și legume. Și asta nu e tot, dl Robu se plânge că roșiile și alte legume nu mai au același gust bun ca atunci când era student și căpșunele miroseau atât de frumos. Pe bune, ar fi de râs, dar mai mult e de plâns. Dincolo de ridicolul situației, și un copil de cinci ani știe că legumele de seră nu au același gust ca și cele de grădină. Chiar și în urmă cu 40 de ani, roșiile nu aveau gust iarna. Dar, mă rog, asta e problema liderului PNL Timiș, în momentul în care PSD a dus România pe marginea prăpastiei. Altfel, cu lideri precum Robu, PNL ar pierde alegerile la scor și cu un PSD care a dus România pe fundul prăpastiei, nu la marginea ei. De fapt, dacă PNL ar fi condus numai de alde Robu, mai bine s-ar desființa și s-ar duce la cules de căpșuni prin Spania. Că acolo poate au mirosul celor din timpul studenției lui Narcis. Pardon, Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Druckerul din Mehala a spus: (ianuarie 14th, 2018 at 18:01 )

Ce sa mai spun ?…f,tui , cum un PM nu poate sa dea afara un ministru , ministru pe draku , secretara de scoala . Cred ca ,cat de curand va pica si Dragnea…de fapt noi suntem vinovati ca nu ne-am dus la vot , s-au dus toti asistatii sociali …asta ii .Avem un cod penal nu de temut , de placut …cum poate un criminal sa ia 13 ani si sa faca 6 ?…cum poti fura 5 mil euro si sa fi liber Elena Udrea a luat 6 ani cu executare si ii bine mersi , sta acasa …bagami-as !!!…judecatoriii au cea mai mare vina , DNA le face dosar judecatorii le da arest la domiciliu sau control judiciar…lasa ca o sa vina alegerile…toti vor intra la parnaie dupa alegeri , nu scapa nici unul care azi ne umileste …Elena ptr 5 mil va lua 25 de ani !!!

Nico Roby a spus: (ianuarie 14th, 2018 at 19:33 )

Pizdos …..

Viorel a spus: (ianuarie 14th, 2018 at 19:35 )

Robu are dreptate. E pacat unde am ajuns cu agricultura.

Poli 21 a spus: (ianuarie 14th, 2018 at 20:37 )

Se pare ca frigul de pe terasa ti-a cam vatamat boasele, ca de minte nu prea dai dovada.

lesinat a spus: (ianuarie 14th, 2018 at 21:34 )

Putea sa treaca si o p**a pe la nas poate simtea ceva miros si se trezea la realitate

anteconbega a spus: (ianuarie 15th, 2018 at 07:51 )

Bulă 21 vorbeşte de frigul de pe terase! Păi astea, B(P)ulache,cu excepţia terasei minţii bocsigarului pe care ALDE ROBU cultivă „fructul pasiunii”, s-au cam închis până la primăvară. Poza Groparului PNL Timiş e mortală, parcă a scos roşia din străfundul minţii rectorale şi vrea să o pupe. Cu ochii închişi.

Senil dar perfect a spus: (ianuarie 15th, 2018 at 12:53 )

Ultima statie, pensionarii. Poa sa se ia de mana cu groza. Astia ciulesc urechea la mofturile antenistilor si se aseaza pe șina lor. Da l in plm de kitchios!
Asta s a ales de marele pnl. Au crezut ca daca il injura pe basescu si ies din usl nu e nevoie de opozitie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc

Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
La mai puţin de o lună de la desemnarea câştigătorului licitaţiei, miercuri a fost turnată fundația noii grădinițe din Remetea Mare, o investiția în valoare de 6,5 milioane de lei. Proiectul a devenit posibil după aprobarea asocierii dintre Primăria Remetea Mare și Consiliul Județean Timiș. Prezent pe locaţia viitoarei grădiniţe, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat fundaţia noii grădiniţe din Remetea Mare
Mobilizare de forțe, joi dimineață, în județul Timiș, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în localitatea Hodoni. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Apelul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
Un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-o clădire părăsită de pe Bulevardul Antenei din Timișoara a scos la iveală o posibilă crimă. Pompierii chemați să stingă flăcările au descoperit în interior trupul carbonizat al unui bărbat, iar primele indicii din anchetă arată că victima ar fi fost ucisă înainte ca imobilul să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperire macabră în Timișoara: bărbat găsit carbonizat într-o clădire dezafectată. Anchetatorii iau în calcul chiar și varianta unei crime
Două investiții importante pentru comunitate au fost, miercuri, pe masa primarului comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu. În primul rând, edilul a semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei din Ghiroda, iar în al doilea rând a stabilit un nou termen pentru semnarea contractului privind containerele școlare, pentru 16 noiembrie. Primăria Ghiroda şi-a propus ca pe strada Egretei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghiroda s-s semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei, investiţie de aproape 2 milioane de lei
În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici. Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, Maratonul Resuscitării reunește în Iulius Town peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maratonul Resuscitării, expoziție de cartonașe de colecție și teatru de păpuși, în acest weekend la Iulius Town
La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.