Se dau banii pe criteriul 4. Cat primeste fiecare primarie PNL in Timis

Liberalii au împărțit frățește banii din impozitul pe venit și TVA. E o medie de ceva mai mult de 100.000 de euro pe localitate. Cei mai mulți bani ajung la Pișchia, care primește cea mai mare sumă și din banii destinați drumurilor comunale. Se anunță astfel un plen de CJ fără contre, așa cum s-a întâmplat în alți ani.

Consiliile județene împart, din nou, către primării o parte din sumele din impozitul pe venit şi din TVA. În primul plen din 2018, consilierii județeni au de alocat 55 milioane de lei către localitățile din Timiș, banii care pot fi folosiți doar în anumite scopuri: infrastructură, cămine culturale. Cele 36 de localități cu primari liberali, pentru că de la împărțeala banilor de pe așa-numitul Criteriu 4 este exclusă Timișoara, vor primi, conform algoritmului politic, 33% din sumă. De asemenea, UAT-urile conduse de liberali vor împărți și aproximativ 1,6 milioane de lei, bani pentru drumurile comunale. N-a fost nicio problemă legată de cât le revin primarilor PNL, iar liberalii au decis în interiorul partidului felul în care împart sumele. „Este de vorba de 18 milioane de lei. La nivel de drumuri comunale, procentul este tot de 33%, și anume 1,650 milioane de lei. În ceea ce privește reapartizările de sume, la capitolul dezvoltare, suma medie pe care o primește o UAT liberală va fi de 486.000 lei. Există o excepție, comuna Ghizela, care va primi în plus 75.000 lei, datorită faptului că aici se află deponeul. În ceea ce privește drumurile comunale, împreună cu primarii am stabilit ca sumele să fie repartizate în funcție de rețeaua de infrastructură locală”, a explicat Nicu Bitea, liderul grupului PNL din CJ Timiș. Cei mai mulți bani merg către Pișchia – 669.000, din care 183.000 lei pentru drumuri, Făget – 619.000, din care 132.000 lei pentru drumuri și Ghilad – 614.000, din care 127.000 lei pentru drumuri. Sunt, de asemenea, patru localități care nu primesc deloc bani pentru drumuri: Bucovăț, Cenad, Fibiș și Jimbolia. Sumele vor fi votate în plenul extraordinar al CJ Timiș, programat luni, 22 ianuarie.

Câți bani primesc localitățile cu primari liberali

  • Banloc – sumă totală: 572.000 lei, din care 85.000 lei pentru drumuri comunale
  • Belinț – sumă totală: 528.000 lei, din care 42.000 lei lei pentru drumuri comunale
  • Brestovăț – sumă totală: 517.000 lei, din care 30.000 lei pentru drumuri comunale
  • Bucovăț – sumă totală: 486.000 lei, fără bani pentru drumuri comunale
  • Cenad – sumă totală: 486.000 lei, fără bani pentru drumuri comunale
  • Cenei – sumă totală: 504.000 lei, din care 18.000 lei pentru drumuri comunale
  • Checea – sumă totală: 500.000 lei, din care 13.000 lei pentru drumuri comunale
  • Darova – sumă totală: 539.000 lei, din care 52.000 lei pentru drumuri comunale
  • Dudeștii Noi – sumă totală: 511.000 lei, din care 25.000 lei pentru drumuri comunale
  • Dudeștii Vechi – sumă totală: 555.000 lei, din care 69.000 lei pentru drumuri comunale
  • Fibiș – sumă totală:486.000 lei, fără bani pentru drumurile comunale
  • Fîrdea – sumă totală: 515.000 lei, din care 29.000 lei pentru drumuri comunale
  • Foeni – sumă totală: 500.000 lei, din care 13.000 lei pentru drumuri comunale
  • Gavojdia – sumă totală: 555.000 lei, din care 68.000 lei pentru drumuri comunale
  • Ghilad – sumă totală: 614.000 lei, din care 127.000 lei pentru drumuri comunale
  • Ghiroda – sumă totală: 495.000 lei, din care 9.000 lei pentru drumuri comunale
  • Ghizela – sumă totală: 595.000 lei, din care 34.000 lei pentru drumuri comunale
  • Gottlob – sumă totală: 550.000 lei, din care 63.000 lei pentru drumuri comunale
  • Lenauheim – sumă totală: 571.000 lei, din care 85.000 lei pentru drumuri comunale
  • Liebling – sumă totală: 542.000 lei, din care 55.000 lei pentru drumuri comunale
  • Livezile – sumă totală: 542.000 lei, din care 55.000 lei pentru drumuri comunale
  • Lovrin – sumă totală: 509.000 lei, din care 22.000 lei pentru drumuri comunale
  • Mașloc – sumă totală: 499.000 lei, din care 13.000 lei pentru drumuri comunale
  • Moșnița Nouă – sumă totală: 511.000 lei, din care 25.000 lei pentru drumuri comunale
  • Otelec – sumă totală: 509.000 lei, din care 22.000 lei pentru drumuri comunale
  • Pădureni – sumă totală: 505.000 lei, din care 18.000 lei pentru drumuri comunale
  • Pișchia – sumă totală: 669.000 lei, din care 183.000 lei pentru drumuri comunale
  • Șandra – sumă totală: 530.000 lei, din care 43.000 lei pentru drumuri comunale
  • Știuca – sumă totală: 525.000 lei, din care 38.000 lei pentru drumuri comunale
  • Tomești – sumă totală: 538.000 lei, din care 51.000 lei pentru drumuri comunale

Orașe

  • Buziaș – sumă totală: 522.000 lei, din care 36.000 lei pentru drumuri comunale
  • Ciacova – sumă totală: 563.000 lei, din care 76.000 lei pentru drumuri comunale
  • Deta – sumă totală: 495.000 lei, din care 9.000 lei pentru drumuri comunale
  • Făget – sumă totală: 619.000 lei, din care 132.000 lei pentru drumuri comunale
  • Gătaia – sumă totală: 583.000 lei, din care 97.000 lei pentru drumuri comunale
  • Jimbolia – sumă totală: 486.000 lei, fără bani pentru drumuri comunale
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.