25 de utilaje, la deszapezire pe strazile Timisoarei

La Timișoara ninge fără oprire de joi seară, așa că societățile care au contracte de deszăpezire cu primărie au scos pe străzi toate utilajele. Oricum, cel puțin o treime din artere nu sunt cuprinse în contracte. Între timp, pompierii au fost chemați să îndepărteze zăpada de pe acoperișul clădirii de pe CD Loga 1.

Primăria Timișoara are contracte de deszăpezire cu Retim și Societatea de Drumuri Municipale. Cele două societăți intervin, conform datelor oficiale, încă de joi seară, de la ora 22. „Retim a intervenit cu șapte răspânditoare pentru sare cu lama, joi noapte, între orele 22 și 7 dimineața. În total au fost împrăștiate 78,5 tone de sare. SDM a intervenit cu patru încărcătoare frontale, patru răspânditoare pentru sare, două autospeciale, opt autobasculante cu lama, cu un total de 60 de tone de sare. Acțiunea de deszăpezire continuă pe zone”, a precizat, pentru deBanat.ro, viceprimarul Dan Diaconu. Contractele de deszăpezire au fost încheiate în 2011 și au expirat în 2016, fiind prelungite prin acte adiționale la finele acelui ele. Ele vor expira în această primăvară, când va trebui organizată o nouă licitație. Primarul Nicolae Robu a reclamat condițiile impuse în vechile contracte, despre care spune că nu sunt deloc realiste, raportat la un oraș de mărimea Timișoarei. Oricum, nu sunt acoperite de aceste contracte decât în jur de 900 de străzi, din cele 1.200 ale orașului. Între timp, pompierii de la ISU au fost solicitați să îndepărteze controlat zăpada de pe acoperișul clădirii de pe CD Loga 1. Stratul de omăt este deja foarte consistent, astfel că s-a dorit prevenirea unui accident. Timișoara este sub cod galben de ninsori până vineri, 23 martie, la ora 15.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În școlile timișorene vara se muncește. La renovări/FOTO

Constructorii continuă și în această vară programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș, aflate în administrarea primăriei. Lucrările desfășurate în această perioadă se adaugă intervențiilor realizate deja pe parcursul anului școlar, astfel încât elevii și profesorii să înceapă noul an în condiții cât mai bune. Programul derulat de municipalitate include lucrări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În școlile timișorene vara se muncește. La renovări/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt

În mesaje adresate timişorenilor, viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi Ruben Laţcău au anunţat că Dominic Fritz îşi va duce până la capăt mandatul de primar. Mesajele celor doi vin după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că primarul Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese. Viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată

Timișoara găzduiește sâmbătă, 20 iunie, a treia și ultima etapă a CN de rugby în șapte. SCM USV Timișoara este liderul clasamentului, cu maximum de puncte și are mari șanse să păstreze titlul național. În prima fază, cea a grupelor, echipa viola va întâlni CSU Arad și CSU Phoenix Brașov. Turneul are loc de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

În urmă cu două zile, la benzinăriile Petrom au apărut prima dată prețurile de sub nouă lei pe litrul de motorină standard, o ”minune” care nu mai se înregistra pe piața românească de luni de zile. Semnalul este dat, Petrom are cea mai mare rețea de benzinării din țară, iar cel mai probabil exemplul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorii continuă și în această vară programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș, aflate în administrarea primăriei. Lucrările desfășurate în această perioadă se adaugă intervențiilor realizate deja pe parcursul anului școlar, astfel încât elevii și profesorii să înceapă noul an în condiții cât mai bune. Programul derulat de municipalitate include lucrări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În școlile timișorene vara se muncește. La renovări/FOTO
În mesaje adresate timişorenilor, viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi Ruben Laţcău au anunţat că Dominic Fritz îşi va duce până la capăt mandatul de primar. Mesajele celor doi vin după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că primarul Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese. Viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR, a anunţat că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia care are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcție aleasă până în anul 2030 inclusiv. Sancțiunea este una administrativă, nu reprezintă o condamnare penală și nici nu conduce la pierderea mandatului de primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz contestă la CEDO decizia ICCJ care îi interzice candidatura până în 2030. El anunţă că va duce la capăt mandatul de primar al Timișoarei
La câteva ore de la lansarea filmului cu povestea certificatelor de urbanism trimise în plic de Paula Romocean către Alfred Simonis, cel din urmă a reacționat la mesajul virtual. Și a făcut-o surprinzător de ”pașnic”, chiar fără patimă și pozitiv. Așteptăm cât mai rapid transferul unuia dintre cele două terenuri pentru a ne apuca de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi oferă viceprimăriței Romocean pipa păcii: ”Am primit mesajul tău”
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul împotriva unei decizii a Curţii de Apel Timişoara. Pe 10 februarie 2026 instanţa timişoreană a confirmat raportul întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) prin care Fritz a fost declarat în conflict de interese. Încă nu sunt clare efectele acestei decizii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI la Înalta Curte, fiind declarat în conflict de interese
Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan a adoptat printr-o Hotărâre de Guvern numirea lui Paul Finta în funcția de prefect al județului Timiș. Finta a fost propus pentru această fruncţie de USR şi o înlocuieşte în funcţie pe Elena Micicoi. Printr-o altă Hotărâre de Guvern, Executivul a aprobat și eliberarea Corneliei-Elena Micicoi din funcția de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Propus de USR, avocatul Paul Finta a fost numit oficial prefect de Timiş, prin Hotărâre de Guvern
Conducerea Primăriei Timișoara insistă cu cele două locații propuse Consiliului Județean Timiș pentru amenajarea unei parcări lângă Spitalul Județean. Printr-un filmuleț realizat de cineva care se pricepe, prezentat pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Paula Romocean, ne arată că trimite către Alfred Simonis niște documente, într-un plic A4, care ar fi certificate de urbanism pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism
Top