Hai să fim corecți și să recunoaștem că, spre cinstea lui, primarul Nicolae Robu nu prea s-a plâns la începutul primului mandat de „dezastruoasa moștenire” preluată de la administrația Ciuhandu. Se știe, e un sport național în România, ca de la premieri, primari, președinți de CJ-uri până la directori de instituții, șefi de servicii sau portari să-și ascundă neputințele și incompetențele în spatele „grelelor moșteniri”. Robu n-a făcut-o în primii săi ani petrecuți pe CD Loga nr 1. Ce-i drept, „greaua moștenire” însemna în primul rând multe proiecte pe bani europeni și contracte deja semnate. (Pe de altă parte, e drept, și multe arierate la unele regii: RATT, Colterm etc) Dacă însă te uiți pe lista „realizărilor” pe care și le asumă acum Robu cap-coadă, vezi doar „grele moșteniri”: Pasajul Michelangelo; Centrul istoric; reabilitarea malurilor Begăi; parcul de autobuze și troleibuze etc.
Nu vreau să știrbesc meritele actualului primar în implementarea acestor proiecte, dar trebuie spus exact cum stă treaba. Să facem un scurt exercițiu de imaginație. Să ne închipuim că până în anul 2020 actuala administrație va reuși să obțină, în fine, câteva finanțări europene. E drept, nu prea e cazul, actuala admnistrație bătând pasul pe loc în acest domeniu, dar e un scenariu. Din 2020 vine un alt primar și va beneficia de aceste proiecte. Ce va spune atunci Robu? Că e meritul lui sau al succesorului său? Dar nu vorbesc doar de proiecte. Dacă viitorul primar va face un stadion, nu credeți că Robu va spune că e meritul lui fiindcă el a avut această idee? Oricum trebuie să ai multă imaginație ca să realizezi că Timișoara are nevoie de un stadion.
Revin însă la „dezastruoasa moștenire”. Dacă mult timp n-a bătut șaua pe această chestiune, în ultimele zile a abordat problema de două ori. Prima dată a criticat fosta administrație fiindcă i-ar fi „pervertit mental” pe timișoreni care sunt sceptici în privința metroului sau a unor concerte cu Metallica, AC/DC etc. Am mai scris despre asta și nu insist. Deși, până la metrou, poate ar trebui îmbogățit parcul auto al Timișoarei, mult rămas în urmă față de orașe cu care ne comparăm. N-ai tramvaie și autobuze ca lumea, dar te gândești la metrou. Aici nu-i vorba de viziune, ci de o adaptare la realitatea înconjurătoare. E ca și cum o familie care are latrina în fundul curții vrea să-și cumpere jacuzzi.
În fine, a doua raportare la „greaua moștenire” e de-a dreptul ilară. După ce-a realizat, în fine, că la cea mai mică ninsoare, străzile orașului sunt impracticabile, Robu a dat vina pe… Ciuhandu. Pentru că ar fi semnat un contract prost cu societățile care se ocupă de deszăpezire. Contract pe care însă cu mâna lui l-a reînnoit anul trecut. Aici nu mai e vorba de onirismul în care a plonjat de ceva vreme, aici e o mârșăvie. Omul care nu-și asumă niciodată nimic, pus în fața realității inventează scuze absolut penibile. Și asta, la două zile după ce din Viena ne spunea că deszăpezirea a fost pertfectă. E drept, și-a dat jos de pe Facebook acea postare jenantă. Că pe lângă Ciuhandu, e vinovată și „presa nepresă”, ne întoarcem la filmul personal în care Robu joacă de ceva vreme. Un film SF fără nicio legătură cu realitatea și în care el se vede în postura unui supererou cu puteri magice care salvează Timișoara. Motiv pentru care presa ar trebui să-i ridice doar osanale. În România cred c-a mai existat doar un singur astfel de personaj, care însă s-a intoxicat cu plumb la Târgoviște la Crăciunul din 1989…
Comentarii prin facebook