Atentie, soferi! Se lucreaza din nou la intersectia Rebreanu – Sagului

Dacă aveți drum în zona Calea Șagului, înarmați-vă cu răbdare! În intersecția Rebreanu – Calea Șagului au apărut, luni dimineață, „caprele” care semnalizează începerea unor lucrări. Calea Șagului a fost în șantier până acum jumătate de an, dar, pe anumite porțiuni, arată la fel de prost ca înainte de reabilitare.

E deja coadă, în anumite momente, pe sensul dinspre Șag spre centrul Timișoarei. Muncitorii de la SDM au reapărut în zonă, montând semnalizări pentru începerea unor noi lucrări în intersecția Bd. Rebreanu – Calea Șagului. Asfaltarea de pe Calea Șagului, care a durat mai bine de trei luni în vara lui 2017, n-a supraviețuit primei ierni. La finele lui octombrie s-au făcut primele peticeli, la intersecția cu Bd. Rebreanu. După Crăciun s-a făcut alte reparații, în aceeași zonă, iar apoi, în 2018, s-a „peticit” în zona Turist și la intrarea în parcarea de la Profi. Conform primarului Nicolae Robu, pe Calea Șagului a fost folosit un nou tip de asfalt, care n-a prea corespuns așteptărilor. Edilul anunțat, de altfel, acum două săptămâni, că șoseaua va intra în reparații capitale, astfel că va urma o decopertare. „Pe Calea Șagului se va decoperta. Acolo se impune o analiză, să vedem de ce acel nou tip de asfalt folosit a cedat mai ușor decât asfaltul cu care se lucra înainte. Trebuie găsită o explicație. În orice caz lucrarea este în garanție, deci nu ne costă nimic în plus”, spunea edilul. Lucrarea realizată cu acel nou tip de asfalt a fost făcută de SDM, societatea municipalității. Tot luni, reprezentanții PMT au anunțat că se mai lucrează, la carosabil, pe străzile Kodaly, Nicorești, Eneas și Câmpului, iar la trotuare pe străzile N. Titulescu, Eneas, Lalelelor, T. Vladimirescu, Negulici, Merişor, Col. Ioan Uţă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

dn6

Cozi kilometrice pe DN6, între Domașnea și Buchin. Se lucrează și în următoarele 2 săptămâni

Răbdare – de asta aveți nevoie dacă, în această perioadă, trebuie să circulați pe DN6, între Cornea și Caransebeș. Se lucrează pe tronsonul Buchin – Domașnea și, pe anumite porțiuni, se circulă pe un singur fir. Așteptarea poate dura și 20 de minute.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cozi kilometrice pe DN6, între Domașnea și Buchin. Se lucrează și în următoarele 2 săptămâni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com