Sunt 4 ani de când Primăria Timișoara și-a cumpărat minibuze electrice, însă acestea stau și acum pitite într-un depozit la SPTP. Ele nu pot fi înmatriculate, deci nu pot circula pe drumuri publice. Primarul Nicolae Robu o să „spună” celor de la SPTP să le scoată pe trasee prin parc sau zoo, dar nu garantează că se va și întâmpla.

Minibuzele electrice au fost cumpărate de Primăria Timișoara în vara lui 2014, din Ungaria, contra sumei de 30.000 de euro. Geniala idee îi aparține fostului city manager Sorin Drăgoi, care între timp a decis să se ocupe de propriile afaceri. Mașinuțele ar fi trebuit să facă tururi pentru turiști, însă, după achiziție, municipalitatea a constatat că nu le poate înmatricula. Au stat timp de mai multe luni în garajele RATT, iar apoi au fost trimise, printr-o hotărâre de consiliu local, în Parcul Copiilor și la Grădina Zoologică. În toamna lui 2015 a existat o tentativă de a le scoate prin oraș, fiind schițate și niște trasee. Nu s-a întâmplat însă nimic, pentru că nici acum nimeni nu-și asumă riscul de a le scoate pe stradă. Primarul Nicolae Robu spune că nu-și asumă această poveste, iar cei de la STPT, care ar fi trebuit să se ocupe, au ignorat cererile lui. „Încă mai sper că se va ajunge în normalitate și în România. Am spus că vor fi, pe anumite trasee, și în centrul istoric. N-au ieșit, știu că n-au ieșit. Am spus că le folosim la Zoo, în parcuri… o să vedem. Nu m-am putut ocupa, nu mă ocup eu de ele, asta e problema, cei care ar trebui să treacă la fapte n-au trecut. O să le cer să le pună în funcțiune. Nu am ce să îmi asum, nu știu din ce cauză cei de la Societatea de Transport nu le-au pus. Ele nu pot circula pe drumuri publice, dar aici (în centrul istoric sau la Zoo – n.r.) nu avem drumuri publice și, prin urmare, eu consider că pot circula, De aceea am și făcut acele declarații-directivă. O să le spun să le scoată. Nu-i pot obliga… Eu o să le zic, să mai facem o inaugurare”, a declarat, pentru deBanat.ro, edilul.
Scrie un comentariu
5 comentarii pentru acest articol
Deșteptule!(?)! În centru se chinuie să treacă 2 cupluri printre terase și tu vrei să bagi minibuse. Unde mai pui și polițiști locali care stau după Farmado, respectiv Palmyra la pânda cicliștilor pentru a-și face planul de amenzi.
Mare-i grădina lui Dumnezeu și mulți de la AC au sărit gardul.
Sorin Drăgoi, care-şi tot deschide ditamai hotelul pe strada Mareşal Ion Antonescu, şi-a bătut joc de ALDERobu aşa cum a vrut e! Doar nu degeaba a fost Lae mare fotbalist în satul său natal…
Se pot înmatriculare în Ungaria? Super! De ce nu face primăria o firma în comun cu primăriaSzeghed, le înmatriculează acolo și le folosesc în Timișoara cu reclama turistica la Szeghed. WIN-WIN
DE CE NAIBA NU EXPLICA CINEVA DE CE NU SE POT INMATRICULA IN ROMANIA, MINIBUSURI ELECTRICE IN ANII 2020 MAI PUTIN.
O DAM CU MASINI ELECTRICE IN STANGA SI DREAPTA SI IARA NU AVEM LEGISLATIE PT. ASA CEVA. DE PARCA TREBUIE SA VINA EXTRATERESTRII SA LE CONDUCE. TARA DE CACAT
Cat a palmat brunetul de Dragoi, nici politia economica nu stie.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
- Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
- Sindromul Stockholm în PNL Timiș
- Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
- Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
- „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
- Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
- Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate

Administratie
Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Citeşte tot articolul

Politica
Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Citeşte tot articolul

Sport
Finiș de campion! Radu Benea s-a impus și la Poiana Brașov
Citeşte tot articolul
Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Social
A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Citeşte tot articolul
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Moș Crăciun ajunge la Căminul Cultural din Coșteiu de Sus
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Filmele de la Cannes se întorc la Timişoara, la Cinema Timiș și Cinema Studio
Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Economic
Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Citeşte tot articolul
Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel







































Comentarii prin facebook