Asfalt de peste 1,9 milioane de euro între Iohanisfeld și Ivanda / FOTO

Locuitorii din două sate timișene vor circula și ei ca-n secolul XXI. Se va întâmpla de la finele acestei luni, când va fi terminată lucrarea de asfaltare pe drumul care leagă Iohanisfeld de Ivanda.

Mai puțin de 7 kilometri de drum, care însă înseamnă legătura unor timișeni cu restul lumii. Șoseaua dintre Iohanisfeld și Ivanda vede pentru prima dată asfalt ca la carte, grație unei lucrări finanțate din bugetul CJ Timiș. S-au făcut până acum lucrări de terasamente și structură rutieră, lucrări la podețe și pentru asigurarea scurgerii apelor și evacuarea apelor de suprafață, fiind amenajate intersecțiile cu drumurile laterale și montate, de asemenea, borne indicatoare kilometrice și indicatoare de circulație montate, realizându-se, de asemenea, marcaje rutiere. „Lucrările sunt aproape finalizate, termenul fiind sfârșitul lunii iunie. Se lucrează acum la amenajarea rigolelor de scurgere a apei pluviale, compactarea stratului final de piatră spartă și asfaltarea unor tronsoane”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra. Valoarea totală a lucrărilor conform contractului este de aproape 9,1 milioame de lei, cu tot cu TVA, bani care provin din bugetul propriu al Consiliului Județean Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com