Turul Banatului îl veți putea face pe bicicletă. Veți putea merge cu bicicleta nu numai în Banatul de la noi, ci și in cel de peste graniță. Un proiect european, transfrontalier, unește România și Serbia prin facilități dedicate bicicliștilor.
Prin acest proiect s-a înființat Centrul Regional de Cicloturism “Tour de Banat” în Nova Crnja, Serbia, și se construiește popasul turistic pentru biciclişti în orașul Jimbolia. Centrul Regional de Cicloturism va fi prima instituţie transfrontalieră care se ocupă de forme specifice de turism, dar si de infrastructura auxiliară pentru ciclişti din Jimbolia. Practic, este vorba despre un popas turistic pentru biciclişti. Lucrările la popasul turistic din Jimbolia au început și se desfășoară în condiții optime, fără a înregistra întârzieri.
Grupul Cyclo, infiintat anul trecut, si-a propus sa identifice si rezolve problemele cheie din domeniul cicloturismului transfrontalier. Grupul a oferit, de asemenea, consultanță echipei de proiect. Grupul a propus cele patru rute (De Tours) pentru bicicliști: DeTour 1: Jimbolia – Foeni – Jaša Tomić – Srpska Crnja – Jimbolia; DeTour 2: Jimbolia – Srpska Crnja – Kikinda – Nakovo – Jimbolia; DeTour 3: Vizitarea Jimboliei; DeTour 4: Jimbolia – Cenei – Timișoara – Jimbolia. Noile rute de ciclism (DeTours) vor poziţiona această zonă pe harta europeană a coridoarelor EuroVelo.
Proiectul „Turul Banatului“, este finanțat în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia. Proiectul reunește trei parteneri: Primăria Nova Crnja (Serbia) – lider de proiect, Orașul Jimbolia (România) și Centrul Regional pentru Dezvoltarea Socio-Economică a Banatului (Serbia).
Comentarii prin facebook