La Palatul Administrativ, acolo unde este sediul Biroului Electoral Județean (BEJ), au început să sosească, imediat după ora 21, președinții secțiilor de votare cu saci de voturi. A început numărarea voturilor!
Primii au ajuns președinții secțiilor din Timișoara, iar mai târziu vor ajunge și cei din județ, în funcție de distanța la care se află localitatea de urbea de pe Bega. Pentru unii președinți ai secțiilor de votare urmează o noapte mai lungă, alți „scapă” mai repede. Președinții trebuie să predea voturile, procesele-verbale și alte materiale, trebuind să parcurgă unele etape până să poată spune că votarea pentru ei s-a terminat.
În județul Timiș, prezența a fost, la închiderea urnelor, de 18,36% – 114.642 de timișeni au votat la referendum. În Timișoara, prezența la vot a fost de 17,26%, un total de 48.262 de alegători au ajuns la urne.
Comentarii prin facebook