Ce n-a mai văzut Buziașul. Galerie, fumigene, petarde și peste 500 de oameni la un joc de fotbal / FOTO

Punct de întâlnire: Casa Albă, birtu’ lu’ Groza, zis, mai nou, şi Trump; actori principali: băieţii din Buziaş, care au înfiinţat „Lupii Tineri”, cea mai nouă galerie din judeţ, condusă şi însufleţită de Ţuţu şi Horia; obiectiv: încurajarea băieţilor de la Phoenix Buziaş, în derby-ul cu Avântul Topolovăţu Mare.
lupii tineri
Cum meciul avea să înceapă la 11, băieţii din galerie s-au întâlnit puţin dupa ora 9, unii dintre ei fiind cam „şifonaţi” de la prima oră, de vină fiind noaptea lungă dinaintea jocului, dar s-au trezit la realitate imediat ce şi-a intrat în drepturi sirena mânuită de un ultras mai lucid. Cu o zi înaintea jocului cu Avântul Topolovăţu Mare se anticipa că vor ajunge mai mulţi „lupi tineri” înainte cu vreo două ore de fluierul arbitrului.

Până la urmă s-au adunat în jur de 30 de băieţi cu chef de făcut spectacol pe arena din Buziaş. Bun si-aşa! S-a plecat la drum spre terenul de joc cu un banner inscripţionat cu denumirea galeriei şi s-a scandat „Phoenix Buziaş suntem noi!” Ceva nou pentru locuitorii staţiunii timişene, care au ieşit la stradă să vadă marşul spre terenul de joc. Singurii care au strâmbat din nas au fost doi poliţişti, care au schimbat câteva vorbe cu băieţii din galerie, fără să se ajungă la disensiuni. Odată ajunşi la stadion, Ţuţu, Horia şi ceilalţi băieţi s-au pus să amenajeze locul rezervat galeriei al cărei număr a ajuns la peste 100 de ultraşi, în decurs de câteva zeci de minute. Până la debutul jocului cu Avântul Topolovăţu Mare numărul spectatorilor a ajuns la peste 500, cam 10 la sută din totalul populaţiei localităţii şi „Staţiunea inimii”.

„Niciodată nu am văzut atâţia oameni aici”, spun mai mulţi spectatori cu buletin de Buziaş. A fost spectacol total în tribune, principalii „vinovaţi” fiind băieţii din galeria „Lupii tineri”, care au „destupat” zeci de fumigene multicolore, cele mai multe albastru şi galben, culorile oficiale ale clubului din Buziaş. Din recuzita galeriei nu au lipsit toba (cu toboşarul aferent), artificiile şi petardele. Printre dinţi, pe lângă îndemnurile faţă de jucătorii echipei gazdă, au fost aruncate şi câteva înjurături, majoritatea adresate băncii tehnice şi jucătorilor echipei oaspete, dar şi arbitrilor, în special tuşierului care a prestat pe partea terenului în care a stat galeria.

Am spus că s-a înjurat printre dinţi? Exagerez. Au fost şi momente în care a plouat cu înjurături, unele nemaiauzite, adevărate hituri în domeniu, dar, ne place sau nu, înjurătura face parte din meniu pentru toate galeriile de la noi. Pe scurt, tribunele din Buziaş au văzut spectacol cât nu au văzut de când au fost ridicate de constructorii lor. Membrii galeriei „Lupii tineri” au rămas împreună şi după final, pentru a schimba impresii despre jocul echipei favorite, dar şi despre proiecte de viitor. Mai în glumă, mai în serios, concluzia întâlnirii care s-a încheiat târziu în noapte a fost că la următorul eveniment „Lupii tineri” şi jucătorii de la Phoenix Buziaş vor avea în meniu şi preparate din carne de oaie.

Să trecem la spectacolul de pe terenul de joc. În iarbă spectacolul a cam lipsit. Jucătorii or fi fost atenţi mai mult la spectacolul făcut de „Lupii tineri”, decât la jocul lor. Dan Şandru a înscris destul de repede primul gol pentru echipa antrenată de Sorin Tomoş, grăbit fiind deoarece urma să participe la un eveniment al cărui naş urma să devină, tocmai la Caransebeş, după jocul de sâmbătă.

Cum băieţii din galerie au ştiut de gestul celui poreclit „Piticu”, numele fostului jucător din Liga 2 şi Liga 3 a fost scandat după ce a fost înlocuit. În total s-au înscris trei goluri, Patrick Potocianu, fost internaţional de juniori, fiind celălalt marcator pentru trupa din Buziaş, în timp ce Flavius Ciorei a înscris pentru Topolovăţu Mare. În final a fost 2-1 pentru Phoenix Buziaş, care s-a distanţat în fruntea clasamentului seriei a III-a din Campionatul Judeţean la 6 puncte în faţa Avântului din Topolovăţu Mare.

[ngg src=”galleries” ids=”4129″ display=”basic_thumbnail”]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Vlad a spus: (noiembrie 4th, 2018 at 17:24 )

Superb, te felicit Cosmin pentru articol si prezenta ta la meci!

ACS = PNL a spus: (noiembrie 4th, 2018 at 18:22 )

Au fost de doua ori mai multi spectatori decat la meciul ACS-ului de sambata.

Paul a spus: (noiembrie 4th, 2018 at 19:19 )

Frumos articol. Felicitari galeriei si jucatorilor! Etapa viitoare cu totii in deplasare!

@acs=pnl a spus: (noiembrie 4th, 2018 at 21:09 )

Stim asta,dar ai uitat sa ne spui ca ASU=psd.Deci la urmatoarele alegeri,bye-bye Gusti.Cat despre nr. de spectatori,tre sa va mai nasteti odata sa va adunati cai au fost la Acs vs Uta meciul de baraj.

Wolf a spus: (noiembrie 4th, 2018 at 22:59 )

Asta care ne da exemplu meciul ACS vs UTA oare stie ca in articol e vorba despre un meci de liga a V a?!?!?

"Wolfi a spus: (noiembrie 5th, 2018 at 09:07 )

Lupule,cand n-ai suporteri,n-ai in nici o liga.Din 2012 va bateti in piept ca voi sunteti echipa suporterilor.Fals.Asu este echipa profilor universitari si a unei parti din fosta galerie.Logic, daca ati fi atat de iubiti in orasul asta ati fi adunat la un meci cu Uta mai mult public comparativ cu un Acs-Uta.dar voi n-ati fost decat 50%.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.