Haosul din zona Jiul ramane la locul lui: traficul nu va mai fi rearanjat

Haosul din trafic în zona pasajului Jiul are șanse minime să dispară în viitorul foarte apropiat. Soluția de „rearanjare” a circulației anunțată la începutul anului a fost considerată prea costisitoare, astfel că s-a renunțat la ea. Salvarea ar putea fi banii europeni, dar, până atunci, șoferii trebuie să se înarmeze cu multă răbdare.

jiull

Perioadele de dinaintea sărbătorilor îi scot din minți pe șoferii timișoreni. Cozile interminabile de pe toate arterele principale îi fac pe oameni să stea zeci de minute în trafic, bară la bară. Există însă zone în care aglomerația este constantă în fiecare zi. Una dintre ele este aceea a pasajului Jiul, unde sunt foarte rare momentele în care nu se stă la coadă. Iar dacă pe acolo mai trece și vreun tir al cărui șofer este neatent și nu respectă regimul de înălțime, „distracția” e asigurată. La începutul anului, primarul Nicolae Robu anunța că, până să se treacă la lărgirea trecerii pe sub calea ferată, ar exista o soluție mai ieftină, care ar putea fluidiza traficul. „La Jiul avem o idee. Sper, ca în scurt timp să finalizăm conceptul de rearanjare a traficului, cu cheltuială mică, pe structura actuală a zonei”, spunea edilul.

De la teorie la practică e însă cale lungă și, din cauza costurilor, ideea a fost abandonată. „Am decis să nu facem acea rearanjare a traficului, sunt costuri mult peste ceea ce ne-am aşteptat initial. E vorba despre vreo 250.000 de lei, prea mult pentru o amenajare provizorie. Voiam să schimbăm sensurile, adică la o anumită semaforizare se mergea pe o bandă într-un sens şi, pe altă culoare a semaforului, pe aceeaşi bandă se mergea în sensul celălalt. Trebuia să facem niște modificări în geometria intersecţiei, să instalăm semafoare… Suna foarte interesant, dar nu mi-am închipuit că poate costa mai mult de 50.000 de lei”, explică Nicolae Robu de ce s-a renunțat la idee. Lărgirea trecerii pe sub calea ferată rămâne, momentan este în derulare studiul de fezabilitate, urmând ca primăria să depună proiectul pentru finanțare de pe fonduri europene. Lucrarea nu va începe cu siguranță în acest an.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

poli a spus: (aprilie 11th, 2015 at 10:35 )

…sa investeasca robu in traficul pe Bega

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României

Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând: Cupa României. Competiţia supremă a padelului autohton se va desfăşura, exact ca şi anul trecut la Padel Center, baza timişoreană fiind una primitoare pentru cele mai importante competiţii de acest gen. Reamintim, Circuitul Profesionist de Padel şi-a disputat în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate

Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare cu Schmidt Science Fellows. Clasamentul evidențiază contribuțiile și angajamentul universităților față de știința interdisciplinară, care integrează cunoștințe din mai multe discipline academice pentru a aborda provocările globale, iar printre instituțiile din clasament se află și Universitatea de Vest Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare cu Schmidt Science Fellows. Clasamentul evidențiază contribuțiile și angajamentul universităților față de știința interdisciplinară, care integrează cunoștințe din mai multe discipline academice pentru a aborda provocările globale, iar printre instituțiile din clasament se află și Universitatea de Vest Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate
Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând: Cupa României. Competiţia supremă a padelului autohton se va desfăşura, exact ca şi anul trecut la Padel Center, baza timişoreană fiind una primitoare pentru cele mai importante competiţii de acest gen. Reamintim, Circuitul Profesionist de Padel şi-a disputat în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României
Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă. La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”
Echipele de constructori continuă lucrările de reabilitare a căii ferate pe lotul 2 din tronsonul Lugoj – Timișoara Est. Acum se circulă pe varianta nouă de traseu, fiind efectuate lucrări la vechiul fir de circulație, anunță CFR Infrastructură Timișoara.  În cadrul lucrărilor de pe lotul 2 Lugoj-Timișoara Est, din data de 20.11.2024, în stația Topolovăț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările de reabilitare a căii ferate Lugoj – Timișoara Est/FOTO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China
Venirea perioadei reci s-a făcut simțită pe șoselele din zona de vest a României. Pe drumurile aflate în administrarea DRDP Timișoara s-a acționat pentru a îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabil sau pentru prevenirea şi combaterea poleiului. Astfel, echipele firmelor care se ocupă de aceste intervenții au acționat cu 100 de utilaje și au răspândit 690...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sută de utilaje au intervenit pentru a asigura circulația rutieră. S-au folosit 690 de tone de material antiderapant/VIDEO
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit recent un eveniment devenit deja tradițional, workshop-ul „Translation as a Bridge between Languages and Disciplines”, organizat de Facultatea de Științe ale Comunicării în colaborare cu Consulatul Germaniei la Timișoara și cu Societatea Culturală Româno-Germană din Timișoara, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Zilelor FSC. În deschiderea evenimentului, decanul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezbatere la UPT pe o temă importantă: condiţia şi rolul traducătorului
Top