Zona Cetate, la mana pietrarilor! Santierul nu se va inchide inainte de decembrie

Nu se găsesc pietrari, cei care lucrează în zona Cetate au fost în vacanță până „după Paștele Morților”, iar șantierul nu va fi încheiat decât la 31 decembrie. Primarul Nicolae Robu recunoaște că lucrările înaintează foarte greu, dar e absolut sigur că nu va fi pierdută finanțarea europeană.

piata unirii1

Licitația pentru punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite în centrul istoric nu este finalizată încă. Ofertele au fost deschise acum o lună, erau patru firme sau asocieri de firme interesate, iar câștigătorul va fi anunțat, cel mai probabil, săptămâna viitoare. Proiectul are o valoare de aproape 3.2 milioane de euro cu TVA, însă odată realizat, el va trebui aprobat de Comisia pentru monumente a Ministerului Culturii. Procedura se anunță lungă și anevoioasă, iar termenul pentru finalizarea șantierului care a paralizat, în ultimul an și jumătate, centrul Timișoarei se apropie vertiginos. „Nu este finalizată licitația pentru punerea în valoare a vestigiilor. Termenul de finalizare a întregii lucrări este 31 decembrie. Am convingerea că nu vom pierde banii. Totul este discutat, pașii îi facem concret, trebuie să finalizăm licitația… Am discutat toate aspectele și lucrurile sunt sub control. Nu vom pierde banii, vă asigur. Dar merge foarte greu. Proiectul se va finaliza pe 31 decembrie, dar eu mă mulțumesc cu satisfacția că îl ducem la bun sfârșit”, afirmă primarul Nicolae Robu.

piata unirii2

Edilul spune că pauza prelungită de pe șantier are o explicație care nu poate fi contestată. „Trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat. Lucrurile nu se pot petrece, din păcate, așa cum vrei noi. Acei muncitori pietrari sunt din Maramureș și din Moldova. Nu există o inflație de muncitori pietrari. Greu au fost găsiți și aduși aici. Ei au spus, la venirea Paștelui, «plecăm și ne întoarcem după Paștele Morților, nu negociem asta. Vă convine, bine. Nu vă convine, bine». Nu mie mi-au spus, au spus celui care i-a angajat, antreprenorului general. Ce poți să faci într-o astfel de situație?”, susține Robu.

Conform acestuia, s-a încercat suplimentarea numărului de pietrari, dar… nu prea există alții îndeajuns de competenți! „Au venit 30 de muncitori din Târgu Mureș, săptămâna trecută, pietrari, care au fost supuși la teste și respinși, pentru că s-a considerat că nu au nivelul de profesionalism suficient de ridicat pentru a pava Piața Unirii. Este foarte complicat de făcut pavajul”, explică primarul. Patru pieţe şi zece străzi din centrul Timişoarei au intrat în reabilitare printr-un proiect pe fonduri europene, în valoare de peste 65 de milioane de lei. Lucrările au început în octombrie 2013 și ar fi trebuit finalizate până în iulie 2015.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (aprilie 22nd, 2015 at 15:55 )

Marele Edil, despre lentoarea cu care se repară ceea ce s-a distrus până acum: Piaţa Sfântul Gheorghe, Piaţa Domului (Unirii), străzile adiacente: „Au venit 30 de muncitori din Târgu Mureș, săptămâna trecută, pietrari, care au fost supuși la teste și respinși, pentru că s-a considerat că nu au nivelul de profesionalism suficient de ridicat pentru a pava Piața Unirii. Este foarte complicat de făcut pavajul”. Iar la Radio Timişoara, acelaşi Robu declara spumos că pietrarii tocmiţi din Maramureş nu au accepta să semneze contractul de pavare decât dacă era inserată clauza că vor începe lucrările după… Paştele Blajinilor.
Ca o comparaţie: edilii municipiului Oradea au adus şase pietrari tocmai din regiunea Trentino, pentru a pava centrul oraşului ardelenesc cu granit și porfir special adus din Italia, şi e vorba de un pavaj de vreo 20 000 de metri pătraţi E drept, primarul Oradei nu consumă 3200 de euro pe mobil în cinci zile pentru a afla, precum Colosul nostru aflat pe plaja din Rodos, dacă Chiş Culiţă a asfaltat sau nu trotuarul din faţa vilei vreunui mahăr politic din Mehala. Şi e bine şi aşa: să pavăm vârtos după Paştele Blajiilor, decât ca delicata operaţiune să se termine după Paştele …Cailor!

blue a spus: (aprilie 22nd, 2015 at 16:30 )

Problema pietrarilor – in caz ca exista una – e a firmei ce a castigat licitatia.

Oare Robu e primar sau lucreaza in HR la Romprest?

++ a spus: (aprilie 22nd, 2015 at 17:35 )

Robu e mai mult un sef de santier decit un primar. in strainatate sint „specialisti” pietrari si piatra cita vrei si pun pariu ca e chiar mai ieftina decit cea pusa in Piata Unirii. „explicatiile” astea aradene sint tipice pentru orice esec si esecurile astea se inmultesc.

je a spus: (aprilie 23rd, 2015 at 09:26 )

De acord cu Blue. Nu e problema primarului ca nu sunt pietrari. Sa-i aduca din China daca nu au de unde. Exista banii, exista timpul fizic, Romprest trebuie sa se descurce.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei

Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Un loc de joacă din zona de nord a Timișoarei, în apropierea intersecției dintre Calea Aradului și Calea Sever Bocu, a intrat în modernizare. Lucrările vizează înlocuirea echipamentelor de joacă învechite și refacerea suprafețelor degradate, astfel încât spațiul să poată fi folosit în condiții mai bune de siguranță de către copiii din cartier. Intervenția presupune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou loc de joacă din Timișoara a intrat în modernizare, în zona Aradului. Ce lucrări sunt prevăzute
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.