Prima reprezentativă de fotbal Under 17 este la un pas de calificarea la Campionatul European ce va avea loc în luna mai, în Serbia.
După un lamentabil 0-0 cu Islanda, în primul meci din grupă, juniorii pregătiţi de Adrian Văsâi s-au impus în faţa Rusiei, după ce au fost conduşi aproape o oră pe tabela de marcaj. 0-1 la pauză, şi o nouă calificare compromisă din faşă. Un scenariu amar, pus în scenă, din ce în ce mai des, la nivelul echipelor naţionale de fotbal. A venit însă actul secund, când pe teren a fost trimis Darius Buia, un atacant de picior stâng de la LPS Banatul. În minutul 57 al jocului, Darius a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă de un fundaş rus şi tot el a fost cel care a executat cu sânge rece penalty-ul. 1-1, iar visul pentru CE din Serbia devenea din nou realizabil. Darius Buia a fost secondat de Fabian Himcinschi cu 20 de minute înainte de final, care a înscris golul victoriei. Succesul în faţa ruşilor nu va avea însă nicio semnificaţie dacă în viitorul joc, cel cu Ungaria, care va avea loc marţi, tinerii tricolori nu vor câştiga toate cele trei puncte puse în joc, pentru a-şi asigura viza pentru turneul final din Serbia. Darius Buia este fiul lui Romulus Buia, unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti ce au evoluat la Poli Timişoara în ultimii 20 de ani. Fotbalistul care va împlini 17 ani este pe lista de achiziţii a Politehnicii Timişoara, dar negocierile nu s-au finalizat niciodata favorabil. Ofertele pe adresa atacantului de la LPS Banatul sunt nu doar din ţară, ci şi de la echipe din campionate puternice ale Europei. AS Roma este cel mai important club care s-a arătat interesat de serviciile atacantului ce măsoară peste 180 centrimetri.
Fabian Himcinschi este şi el legat de Timişoara. Adrian Himcinschi, tatăl atacantului, a jucat o bună perioadă de timp pentru Electrica Timişoara, la începutul anilor ’90. Originar din Alba Iulia, fostul fundaş central s-a întors în oraşul natal la mijlocul anilor ’90, unde a evoluat pentru Apullum, echipă cu care a şi promovat în Liga I, pe vremea când antrenor era timişoreanul Aurel Şunda. Poli Timişoara l-a ofertat şi pe Fabian Himcinschi în urmă cu un an, dar oficialii clubului din Alba Iulia au preferat să-l păstreze în continuare. Atacantul ce măsoară 190 centimetri a fost ofertat de mai multe echipe din Anglia, fizicul său impunându-l pentru un astfel de campionat.
Comentarii prin facebook