Cine o preia pe Poli: Florin Marin, un antrenor creat in laboratorul de blaturi din anii 90

Mulţi iubitori de fotbal încă mai cred că numirea lui Florin Marin pe banca tehnică a lui Poli Timişoara este doar o glumă proastă. Din păcate, nu e aşa. Poli are pe bancă un antrenor care a trăit din plin „blaturile” din anii 90.

Orice om care înţelege puţin fotbalul ştie că Florin „Flocea” Marin a fost antrenorul-breloc al lui Gigi Neţoiu, om de afaceri cu bube şi fost turnător la Securitate. La orice echipa a ajuns Nețoiu, Florin Marin a fost numit antrenor. Acum opt ani, „Flocea” a fost acuzat cu subiect şi predicat de tatăl unui fotbalist că a participat la un blat. „Aşteptăm să primim o decizie oficială prin care să ştim ce am făcut şi unde am greşit de s-a ajuns ca Angelo să fie pus pe lista de transferuri. Altfel, noi nu plecam nicăieri, pentru că ulterior vor spune că am fugit de la echipă. Nu facem asta întrucât avem un contract ce trebuie respectat. Este o răzbunare personală a antrenorului, pentru că am refuzat să participăm la un meci strategic. «Blatul» pe care dumnealui a vrut să-l facă, noi am refuzat”, spunea, la vremea respectivă, Constantin Alistar, tatăl fotbalistul Angelo Alistar. Acesta făcea referire la un joc din perioada în care Florin Marin şi Angelo Alistar au colaborat la Universitatea Craiova.

De numele lui „Flocea” se leagă şi alte acuzaţii de blat, mai ales din perioada în care a pregătit Rocar Bucureşti. În Evenimentul Zilei s-a spus că antrenorul ar fi „trântit” 30 de meciuri în 34 de etape! „Deși neagă cu vehemență că ar fi participat în mod direct la aranjamente, există situații care îl contrazic pe Florin Marin. În perioada în care a antrenat la Rocar, atunci când formația sa trebuia să capituleze la ordin în fața adversarilor, acesta făcea două antrenamente fizice chiar în ziua dinaintea meciului, tocmai pentru ca jucatorii să nu fie capabili să reacționeze. La finalul sezonului 1999-2000, s-a spus că Rocar a făcut 30 de blaturi din 34 de partide!”, susțin ziariștii de la evz.ro. (sursa foto: www.fanatik.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

19 comentarii pentru acest articol

Fan adevarat a spus: (august 25th, 2015 at 10:10 )

Mizerii de campanie, vor sa dezbine suporterii de conducerea clubului. Ei bine domnilor asa zis ziaristi va anunt ca nu veti reusi. In ciuda carcotelilor va vom demonstra ca suntem un grup unit si puternic. Bine ati venit domnule Marin, succes si hai Poli!!!

INO a spus: (august 25th, 2015 at 10:49 )

BEY! DEJA SA SESIZAT DNA -UL PRIVIND MODUL ÎN CARE SÎNT CHELTUIȚI BANI LA CJ ȘI PRIMĂRIA TIMIȘOARA!IAR SPECTATORI VOR FI DIN CE ÎN CE MAI PUȚINI!!ESTE ANUNȚAT UN MITING DE PROTEST ÎMPOTRIVA LUI ROBU PE CARE NU ÎL MAI VREM LA PRIMĂRIE SĂ CHELTUIE BANI OAMENILOR FĂRĂ SENS! SPERĂM CA LA NOILE ALEGERI SĂ NU ÎL MAI VEDEM!ORUCUM EU INO NU POT SĂ CRED CĂ SA FĂCUT ROCADA DAN ALEXA -LA RAPID ȘI FLOCEA RAPID LA POLI! ASTA DA BĂTAIE DE JOC!ROTARIU, STANCIU, DUPĂ CE AU HULIT CLUBUL ACS POLI TIMIȘOARA ACUM ÎL ȘI DISTRUG! ROBULE PÎNĂ AICI TI-A FOST!I SĂ VEDEM NOI CUM O SĂ TE DESCURCI FAȚĂ DE TOȚI CARE AU VRUT CA ȘI TIMIȘOARA SĂ SE MÎNDRESCĂ CU O ECHIPĂ ÎN LIGA1!HM!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

ccc a spus: (august 25th, 2015 at 11:34 )

@Fan adevarat

esti cumva Nicolae Robu degizat ? Fi atelnt la ce-ti spun… ZERO puncte pana la sfarsitul turului cu acest antrenor.

Baltazar a spus: (august 25th, 2015 at 11:39 )

Timisoara nu merita o asemenea umilinta. Aceasta decizie va atarna greu, poate chiar decisiv, in ceea ce priveste venirea timisorenilor la stadion. Tupeul lui Robu nu are limite, se comporta de parca ar da bani din buzinarul lui nu din banii timisorenilor. Aceasta e inca o decizie impotriva orasului si a timisoreniolor care sunt din nou umiliti de acest nesimtit.

Fan adevarat a spus: (august 25th, 2015 at 11:51 )

ccc, nu mai carcoti. Daca esti un polist adevarat vei veni si vei sustine clubul nu stai si carcotesti pe internet. Data fiind conjunctura dificila conducerea clubului a luat cea mai buna decizie posibila, se fac eforturi deosebite pentru ca acest club sa reprezinte in continuare cu cinste Timisoara. Deci haide sa lasam rautatile si fitilele si sa ne vedem pe stadion. Sunt convins ca Noi, Polistii adevarati vom fi acolo!

ps
Nu sunt primarul, sunt doar un om rational care apreciaza toate lucrurile bune facute in oras in ultimii 3 ani, inclusiv creerea acestei minunate echipe. Tu crezi ca primarul are timp sa piarda vremea pe internet cand Timisoara are sute de santiere deschise? Doar nu-i orza.

@Fan adevarat a spus: (august 25th, 2015 at 11:55 )

Robule, nu o mai arde aiurea cu astfel de mesaje. Fanii adevarati sunt aia care scot bani din buzunarele lor pentru echipa pe care o iubesc. Tu cati bani ai scos din buzunarul tau pentru Politehnica Timisoara, nesimtitule? Fanii adevarati sunt aia care respecta traditita echipei cu care tin. Spui de destabilizare? Nerusinatule, vei vedea la jocul cu Chiajna cum sta treaba cu destabilizarea facuta de tine si de maimutoiul ala de Bojin. Daca vrei sa vezi impactul deciziei tale te rog sa te plimbi singurel prin centrul orasului intre orele 15 si 17. Iti bati joc de orasul asta inca o data prin decizia asta. Cu o asemenea decizie nu ai cum sa fii polist. Sa-ti fie rusine.

True fan a spus: (august 25th, 2015 at 12:09 )

Sustin cu tarie parerea la Fan adevarat. Respect!

Fan adevarat a spus: (august 25th, 2015 at 12:18 )

Nu sunt primarul am mai spus asta si nici nu voi mai continua discutiile cu putinistii de pe islaz, veti primi o palma (inca una) sambata cand miile de polisti adevarati vor fi prezenti pe Dan Paltinisanu in iuda actiunilor voastre de dezbinare. Si cu asta am incheiat, nu imi mai pierd vremea cu voi.

ccc a spus: (august 25th, 2015 at 12:24 )

@Fan adevarat

Deci esti Nicolae Robu sau un apropiat dupa limbajul folosit. Un polist adevarat ar face totul ca aceasta echipa sa NU retrogradeze. Dati-i afara pe spanioli si pe bulgarul ala si o sa aveti bani de antrenor ca de asta are nevoie POLI si „polistii adevarati” nu de o noua retrogradare in liga secunda !

ary a spus: (august 25th, 2015 at 12:27 )

Utima ora:Florin Halagian -director tehnic si Jean Padureanu presedinte in locul lui Stanciu.

soryn a spus: (august 25th, 2015 at 12:28 )

Foarte bine dute la stadion sa prinzi un loc ca meciul e deja sambata, inca mai sint multi lingai in tara asta… la o alta postare ai scris primar cu majuscula, tu chiar il iubesti pe tatuca tau… In politica unii sint pe rolul unuipartid ca sa aduca osanale conducatorului iubit…asta insramna sa fi un fan afevarat….sper macar sa fi platit bine ca altfel esti doar un ignorant caruia ii place sa faca pe gica contra…si da cred ca lumea tea bagat prea mult in seama

Marian Violetu a spus: (august 25th, 2015 at 12:35 )

Mai bine imi ard cardul de cat sa ma duc la o echipa antrenata de Flocea. De ce Alex Pelici nu primeste sanse niciodata? E mai bun de o mie de ori fata de blatistu asta ordinar. Mai am prieteni care au spus la fel ca nu mai merg sa o vada pe ACS Poli.

Andrei a spus: (august 25th, 2015 at 14:07 )

Bravo!!! F bine ca a venit Marin asta antrenor. Asa retrogradeaza si se desfiinteaza mai repede echipa acestui minunat primar! Bafta Marine!!! Sper sa o duci cat mai repede pe aceasta echipa unde ii e locul….la desfiintare!

dani a spus: (august 25th, 2015 at 15:37 )

Bradule,ai gresit începutul textului! Nu se spune ,,multi iubitori de fotbal” ci MULȚI IUBITORI DE POLI,cum îi place lui LAE să spună! Degeaba dăm noi în Florin Marin,fiindcă el nu are nicio vină că a fost adus aici.A prins castana,ia omul banii și după aia vede dacă iese sau nu.Problema este că LAE ,nu știu dacă și Titel,se comportă parcă echipa este proprietatea lui! Din păcate,cred că în toti acesti ani,sau irosit foarte mulți bani pe,,Cea mai Poli dintre Poli”, rezultate catastrofale, iar spectatorul bănățean rămâne cu un gust amar despre ceea ce se întâmplă cu această echipă si de cei care o administrează.

Robert Turcescu a spus: (august 25th, 2015 at 15:46 )

Domnule „Fun Adevarat”,stiti,eu m-am nascut cu oaresice ureche muzicala…Sigur sunteti doar un admirator al dl Robu???

Druckerul din Mehala a spus: (august 25th, 2015 at 16:02 )

Acum INO ii fericit , a plecat Dan , sa vedem ce va face Poli cu noul antrenor , cred ca liga II-a ne mananca…f,tui .

Parinte a spus: (august 25th, 2015 at 16:48 )

Ati distrus centrul de copii si juniori. Ati adus numai martoage si ce v-ati gandit?…… Hai, frate, sa aducem si un pensionar comunist. Bravo voua! Sper sa va desfiintati sa scape si copii pe care i-ati inselat de povara contractelor incheiate cu voi. Daca erati destepti pastrati doar centrul de copii si juniori si porneati de jos. Cheltuieli mai putine si contracte mici….dar megalomania politicienilor e prea mare. Sa dea Dumnezeu sa va desfiintati!

pif a spus: (august 25th, 2015 at 18:59 )

in primul rind: Flocea nu e unul intre noi ci unul intre voi, poate.
in al doilea rind se vede clar ca iubitul nostru primar, un sef de santier caruia ii atest valoare, prin faptul ca e insistent macar, nu a invatat nimic nici din situatia asta de care e direct responsabil impreuna cu exemplarul acesta stralucit a politicii banatene, Titu Bojin. hip, hip, hurra.
In loc ca in ceasul din urma, aproape lugubru, sa ia un antrenor cu sanse de a ne scoate din situatia in care ne-a manevrat il aduce pe amaritul asta si asta numai pe considerentul ca e ieftin. exclusiv ieftineala lui Florin Marin l-a determint sa-l aleaga. si in rest „Dragi polisti, haideti sa-i dam …”. imi pare rau dar atit cit va sta asta- adica Florin Marin- la Poli nu ma mai intereseaza capitolul asta, prima oara in viata mea. ii multumesc primarului pentru asta.
dealtfel lui Florin Marin care are oricum pielea de 4 cm, obisnuit in regat, groasa nu cred ca-i pasa prea mult. si alegerea lui Rotariu e epocala.
nu te ajuta nimeni chiar daca esti dr. h.c.

Iusti Umflatu a spus: (august 26th, 2015 at 08:37 )

Aseara am fost cu Flocea in sedinta, el in calitate de antrenor, iar eu ca mare (150 kg in viu) suporter. Sa stiti ca dupa 3 saorme xxl cu de toate omul e chiar ok, eu i-am spus ca daca mentine ritmul asta (sa-mi dea trei saorme/meci) eu voi fi prezent si voi forma si o noua galerie. Plus ca m-a sunat si idolul meu Lae pe care chiar nu-l pot refuza cand flutura autorizatiile de taxi. Deci sunt polist adevarat si voi fi prezent la meci sambata.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil

Sport Club Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Fotbal Timiș au semnat un protocol de colaborare, privitor la utilizarea bazelor sportive din oraș. Acesta reprezintă un pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Timișoara. Prin acest protocol, SCM Timișoara pune la dispoziție, cu titlu gratuit, bazele sportive necesare organizării competițiilor de copii și juniori (Interligă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sport Club Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Fotbal Timiș au semnat un protocol de colaborare, privitor la utilizarea bazelor sportive din oraș. Acesta reprezintă un pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Timișoara. Prin acest protocol, SCM Timișoara pune la dispoziție, cu titlu gratuit, bazele sportive necesare organizării competițiilor de copii și juniori (Interligă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
Vineri, 10 aprilie, în jurul orei 08:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din Timișoara, strada Petre Ispirescu. A fost alertat Detașamentul 1 Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și două echipaje SMURD, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dramă în Vinerea Mare! A murit într-un incendiu, chiar în casa lui
Visit Timiș și Asociația GIDE în parteneriat cu HORETIM, anunță lansarea preselecției regionale pentru prestigiosul concurs European Young Chef Award 2026, organizat de IGCAT – Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism. Preselecția se va desfășura online, iar tinerii bucătari din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad sunt invitați să se înscrie pentru a avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută un bucătar cu mult talent, care poate reprezenta Banatul în lume
Șantierul pornit în Fabric, în zona Piața Traian, pentru regenerarea urbană a acestui cartier, se extinde tot mai mult. Primăria Timișoara a anunțat că intervențiile s-au extins pe Strada Dacilor și pe străzile de lângă Sinagoga de la Parcul Poporului. Constructorul avansează cu etapa inițială de decopertări pentru realizarea rețelelor pluviale, iar piatra cubică din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extinde șantierul din Fabric. Au început lucrările pe noi străzi/FOTO
Ultimele două săptămâni au adus controale extinse realizate de Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu la balastierele din județ. Concluziile acțiunilor arată probleme mari descoperite în urma verificărilor. Au fost efectuate un total de 27 controale, iar pentru problemele descoperite au fost aplicate 17 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.060.000 lei. De...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezastru la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat 17 amenzi contravenționale în valoare de peste un milion de lei
Un curs care s-a bucurat de succes se întoarce. În Japonia, primăvara nu aduce doar spectacolul vizual al florilor de cireș (Sakura), ci marchează și un moment simbolic al noilor începuturi: debutul anului școlar. Inspirat de această tradiție, Centrul Jutsu din cadrul Universității Politehnica Timișoara invită comunitatea să pășească într-o nouă etapă de învățare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cireșii înfloriți aduc și o nouă serie de cursuri de limbă și cultură niponă la UPT
Primăria Timișoara va asigura aproape 5 milioane lei de la bugetul local a și cofinanțare pentru eficientizarea energetică a corpului C1 al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Suma este necesară pentru semnarea contractului de finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). Proiectul de hotărâre de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara pregătește o cofinanțare de cinci milioane de lei pentru realizarea  reabilitării Spitalului de Copii
Alb-violeții se întorc pe un teren unde au amintiri frumoase. În semifinalele barajelor de promovare de anul trecut, trupa bănățeană se califica dramatic, după executarea loviturilor de la 11 metri în dauna echipei gazdă, cea care era favorită certă la calificare. Acum, Minaur Baia Mare și Politehnica se întâlnesc pe stadionul Dealul Florilor – Viorel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de 26,085 milioane lei pentru „Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal” a intrat în etapa finală a lucrărilor. După o perioadă intensă de lucrări, gara începe să prindă conturul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Gării de Nord Timișoara a intrat în ultima etapă a lucrărilor/VIDEO
Secund-divizionara CSC Dumbrăvița se află în fața primului meci pe propriul teren din faza play-out a Ligii 2. Vineri, 10 aprilie, de la ora 11.00, întâlnește CSC Șelimbăr, pe stadionul „Ștefan Dobay”, într-o partidă ce va fi transmisă pe canalul de YouTube FRF TV. Se întâlnesc două formații direct implicate în lupta pentru evitarea barajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița joacă cel mai important meci din play-out în Vinerea Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.