Micuţii fotbalişti din Timişoara pot visa să ajungă la Atletico Madrid, unul dintre cele mai respectabile cluburi europene! Celebrul club spaniol deschide la Timişoara a doua academie de fotbal din România.
Juventus Timişoara, poate cel mai activ club de juniori din Timişoara în ultimii ani, este clubul cu care Atletico Madrid va încheia un parteneriat. „Denumirea va fi Academia Atletico Madrid – Filiala Timişoara, unde vor fi implementate toate metodologiile de antrenament şi organizare ale celebrului club sportiv. Activitatea de la Timişoara va fi supervizată de antrenorii spanioli de la Bucureşti. Noi trebuie să căutăm copii talentaţi din Timişoara şi din zonă, care doresc să primească o şansă mare să intre în fotbalul mare”, ne-au declarat reprezentanţii celor de la Juventus Timişoara. Activitatea Academiei Atletico Madrid din Timişoara va viza cinci judeţe, alături de Timiş mai figurând judeţele Caraş-Severin, Arad, Hunedoara şi Mehedinţi.
Comentarii prin facebook