Proba cu expertiza

Sunt situații când, implicați fiind într-un litigiu pentru rezolvarerea anumitor probleme, este necesara administrarea probei cu expertiză, urmând ca un specialist să fie desemnat de către instanță pentru a-și exprima opinia tehnică cu privire la împrejurările cauzei ce necesită o astfel de lămurire.

În aceste condiții, normele procedurale statuează că instanța din oficiu sau la cererea părții interesate poate dispune administrarea în dosar a probei cu expertiză stabilind prin încheierea de ședință întrebările la care expertul urmează să răspundă. În mod uzual, în practică, proba este propusă de partea interesată, care odată cu cererea de administrare a acestei probe, este necesar să depună în fața instanței și întrebările ce urmează să-i fie adresate expertului.
Solicitarea astfel făcută urmează a fi cenzurată de instanța de judecată și dacă proba este admisă (fiind considerată utilă, pertinentă și concludentă soluționării dosarului), judecătorul urmează să treacă la desemnarea expertului prin tragere la sorți (dacă părțile litigante nu cad de acord asupra unuia anume), din lista experților acreditați pe specialitatea în care lucrarea urmează să fie efectuată.
Ceea ce se omite și este foarte important de cunoscut de către cei aflați în situația în care urmează să apeleze la această probă este faptul că partea are dreptul să solicite instanței admiterea prezenței unui expert asistent, care să participe la efectuarea lucrării. Avantajul practic al angajării unui astfel de reprezentant (care este necesar să facă parte, la fel ca și expertul titular, din corpul experților judiciari) este acela că prin participarea efectivă a acestuia la realizarea lucrării, va putea susține interesele părții și din punct de vedere tehnic, urmărind ca expertiza să fie efectuată corect, putând diminua chiar durata litigiului prin obținerea unui raport de expertiză ce de multe ori nu mai este necesar să fie completat sau revizuit.
În condițiile în care răspunsurile date de expert nu sunt lămuritoare, partea interesată poate solicita pe calea obiec/iunilor scrise îndreptarea neajunsurilor constatate, expertul urmând să-și exprime punctul de vedere în scris și cu privire la aceste aspecte.
Nu trebuie omis faptul că la primul termen după depunerea în instanță a raportului de expertiză de către specialistul desemnat, partea nemulțumită poate cere efectuarea unei contraexpertize (sau expertiză contrarie), exprimând motivele pentru care ar fi necesară readministrarea probei prin realizarea lucrării de specialitate de către alt expert. Important este astfel că pentru a nu fi decăzuți din acest drept în condițiile în care aveți obiecțiuni la raportul de expertiză odată cu depunerea acestora să anunțați instanța cu privire la intenția dvs. de a solicita o expertiză contrarie în condițiile în care rezolvarea obiecțiunilor nu va fi lămuritoare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

jude70 a spus: (mai 9th, 2011 at 12:34 )

Mare expert… Copiaza din tratat si este remunerat…!!! Halal presa! Dumneavoastra Doamna jurnalista nu puteati copia cateva fraze dintr-un tratat de specialitate? Eu cred ca da si ramanea redactia cu banii in „buzunar”. Succes!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp

Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La Timișoara se pregătește construcția unui patinoar. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Țiriac

După zeci de ani în care nu a existat în Timișoara un patinoar, orașul ar putea beneficia din nou de un asemenea obiectiv de infrastructură sportivă. Terenul pe care va fi amenajat va fi oferit de primărie, iar obiectivul va fi ridicat de o fundație care poartă numele unui cunoscut mare sportiv al României, Ion...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se pregătește construcția unui patinoar. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Țiriac
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Veste bună de pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva, au fost turnați primii kilometri de asfalt. Șantierul continuă evoluția bună și a ajuns la un procent de execuție de 72 la sută din total. Antreprenorul român care lucrează acolo, UMB Spedition, așterne stratul de bază pe aproximativ 4 km, iar până acum a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început oficial sezonul competițional 2026/2027 cu o performanță notabilă, reușind să își adjudece medalia de bronz în Supercupa României. În finala mică a competiției disputate în TeraPlast Arena din Bistrița, formația alb-violetă a trecut de CSM București cu scorul de 25–23. Meciul pentru locul al treilea a pus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bronz pentru handbaliștii de pe Bega! SCM Politehnica Timișoara învinge CSM București și aduce prima medalie a sezonului
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea Kenosis Design, atelierul în care lemnul, creativitatea și solidaritatea se întâlnesc pentru a oferi o nouă șansă femeilor aflate în situații vulnerabile. Era o poveste despre oameni, despre meșteșug și despre curajul de a construi o întreprindere socială în care valoarea unui obiect nu este dată doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Kenosis Design – Când designul cu impact social devine un ambasador al Banatului
La nici o zi de la solicitarea de către Serbia a ajutorului în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă a Uniunii Europene, un contingent format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice, utilaje pentru stingerea incendiilor, format rapid la Timișoara cu pompieri din mai multe județe, a plecat în prima parte a zilei de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de pompieri români au plecat de la Timișoara în Serbia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație/VIDEO
Poli Timişoara a făcut, indiscutabil cel mai bun meci din ultimii ani, izbutind o victorie clară la Chiajna în faţa unei echipe cu pretenţii la promovare. A fost spectacol şi un sec 5-1, omul meciului fiind tânărul Ianis Doană, care a reuşit să înscrie nu mai puţin de 4 goluri. Cu această superbă victorie, Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli o demolează pe Chiajna şi îşi depune serios candidatura pentru promovarea în primul eşalon. Doană, meci fabulos
Anunțat în urmă cu câteva luni ca un proiect care va transforma circulația din oraș, proiectul inelului 2 rămâne deocamdată … proiect. Un proiect nou, care ar urma să fie schimbat față de cel inițial, o modificare care a dus la anularea licitației care era în derulare. Proiectul tehnic al inelului 2 va fi revizuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru inelul 2 de circulație al Timișoarei a fost anulată. Primăria vrea să refacă proiectul tehnic
SCM Politehnica Timișoara a fost învinsă clar de campioana en-titre, CS Dinamo București, scor 25–35, în prima semifinală a Supercupei României la handbal masculin. Competiția de tip Final Four se desfășoară în acest weekend în TeraPlast Arena din Bistrița. Handbaliștii alb-violeți au dat o replică curajoasă în prima parte a întâlnirii, conducând chiar cu 6-2...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză! SCM Poli nu a făcut față campioanei Dinamo în semifinalele Supercupei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.