Timisoara prinde ritm! Incepe o noua editie a Galei de Blues Jazz Kamo

Melomanii din Timișoara se vor putea bucura de o nouă ediție a deja cunoscutei Gale de Blues Jazz „Kamo”. Pe scenă vor fi prezenți o mulțime de artiști, atât din țară, cât și din străinătate.

kamo

Unul dintre cele mai longevive festivaluri de jazz și blues din Timișoara, Gala de Blues Jazz „Kamo” se pregătește pentru cea de-a 25-a ediție. Evenimentul muzical va avea loc în perioada 20-21 noiembrie, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul. Timp de 19 ani, gala a fost condusă de Bela Kamocsa „Kamo”, din postura de director artistic. Din păcate, în 2010, acesta s-a stins din viață, iar sarcina de a duce mai departe festivalul i-a revenit lui Johnny Bota, care a fost partenerul lui „Kamo” în Bega Blues Band timp de aproape 30 de ani. De asemenea, în semn de prețuire pentru cel care s-a ocupat de festival timp de 19 ani, începând cu ediția 20, evenimentul și-a schimbat numele în Gala de Blues Jazz „Kamo”. Johnny Bota și-a propus să aducă cel puțin câte un artist sau un grup format din artiști români din diaspora, lucru asupra căruia s-a concentrat și în acest an. Din Germania, la gală este invitată trupa Funcobello. Un oaspete la fel de aşteptat este pianistul Api Farkas, născut în România, în prezent cetăţean maghiar. În anii 70-80, Farkas a fost o prezenţă foarte activă pe scenele timişorene, făcând parte şi din formaţia Crepuscul, alături de Johnny Bota. Api Farkas va fi prezent, acum din postura lider al trioului Blue Moon. În cadrul festivalului va urca pe scenă și trioul pianistului Manuel Rocheman. Pentru prima oară, la Gala de Blues Jazz „Kamo” va fi prezentă o trupă din Polonia, respectiv Adam Baldych Imaginary Quartet. Grupul a fost prezent și la Festivalul de Jazz de la Gărâna, la ediția din 2014. De asemenea, pe scenă va urca, de la București și Platonic Band. Nu în ultimul rând, Timișorenii se vor putea bucura și de prestația formației timișorene Bega Blues Band. Grupul nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare fiind cunoscut atât de timișoreni, cât și de iubitorii de jazz și blues din restul țării. Mai mult, în cadrul ediției din acest an a Galei de Blues Jazz „Komo” se va lansa noul CD al trupei denumit Brassica Soup. Discul conține șapte compoziții. Cele două seri de eveniment vor debuta la ora 19, iar prețul biletului de intrare este de 20 de lei.

PROGRAM:

Sâmbătă, 21 noiembrie
ora 19 – Blue Moon Trio (Ungaria)
ora 20 – Manuel Rocheman Trio (Franţa)
ora 21 – FunCuBello (Germania)

Duminică, 22 noiembrie
ora 19 – Bega Blues Band şi invitaţii (TImişoara)
ora 20 – Adam Baldych Imaginary Quartet (Polonia)
ora 21 -Platonic Band (Bucureşti)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad

Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei

Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate

Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Seria de ture cultural-velo „Stories on Wheels”, o inițiativă care îmbină mișcarea pe bicicletă cu descoperirea patrimoniului local și a poveștilor comunităților din vestul județului Timiș, continuă în această lună. Pe 29 august 2026, participanții sunt invitați într-o nouă experiență pe două roți, organizată de Colț de Banat, pe traseul Jimbolia – Grabaț – Gottlob...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria Banatului de câmpie, descoperită în urma unei ture cicliste
Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate
Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început oficial sezonul competițional 2026/2027 cu o performanță notabilă, reușind să își adjudece medalia de bronz în Supercupa României. În finala mică a competiției disputate în TeraPlast Arena din Bistrița, formația alb-violetă a trecut de CSM București cu scorul de 25–23. Meciul pentru locul al treilea a pus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bronz pentru handbaliștii de pe Bega! SCM Politehnica Timișoara învinge CSM București și aduce prima medalie a sezonului
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea Kenosis Design, atelierul în care lemnul, creativitatea și solidaritatea se întâlnesc pentru a oferi o nouă șansă femeilor aflate în situații vulnerabile. Era o poveste despre oameni, despre meșteșug și despre curajul de a construi o întreprindere socială în care valoarea unui obiect nu este dată doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Kenosis Design – Când designul cu impact social devine un ambasador al Banatului
La nici o zi de la solicitarea de către Serbia a ajutorului în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă a Uniunii Europene, un contingent format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice, utilaje pentru stingerea incendiilor, format rapid la Timișoara cu pompieri din mai multe județe, a plecat în prima parte a zilei de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de pompieri români au plecat de la Timișoara în Serbia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.