Fotbalistii lui Poli, la un pas de greva! Nicolae Robu detensioneaza situatia

Incertitudinea financiară de la Poli Timişoara a fost aproape să-i determine pe fotbaliştii antrenaţi de Florin Marin să intre în grevă! Srdjan Luchin & compania au refuzat să se dezechipeze pentru antrenamentul de joi. Vineri, primarul Nicolae Robu a mers în vestiarul fotbaliştilor şi i-a asigurat că se vor face toate eforturile pentru ieşirea din criza financiară.

Poli - Astra 11

În cele din urmă, fotbaliștii au fost convinşi să participe la antrenament şi să intre pe teren în ultimul joc din acest an, cel cu Steaua Bucureşti. Surse din cadrul clubului confirmă că joi fotbaliştii lui Poli nu au dorit să se antreneze, motivul refuzului de a se antrena fiind restanţele financiare de două luni. Primarul Nicolae Robu nu a rămas impasibil la gestul fotbaliştilor şi a mers în vestiarul acestora pentru a clarifica situaţia. Chiar dacă şansele să primească măcar o restanţă până la finalul acestui an sunt nule, fotbaliştii nu vor mai intra în grevă şi vor participa la antrenamentele programate anul acesta. De asemenea, jucătorii lui Poli vor intra pe teren în jocul cu Steaua, chiar dacă unii s-au gândit să refuze să participe la jocul de săptămâna viitoare. Dacă situaţia financiară nu se va remedia până anul viitor, mai mulţi jucători doresc să părăsească echipa liberi de contract.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

soryn a spus: (decembrie 19th, 2015 at 11:43 )

pina la urma robu si-a batut joc si de „cea mai poli dintre poli” ….

ion dumbrava a spus: (decembrie 19th, 2015 at 15:45 )

cred că s-a ajuns de râsul curcilor în prag de sărbători!

++ a spus: (decembrie 19th, 2015 at 15:53 )

dr.ing. h.c. Robu e 100% raspunzator de situatia dezastruoasa creata. nu a stiut sa gestioneze criza banilor si din lipsa de cohones nici nu va putea nici in viitor. nu ajung numai ode gen „cea mai Poli dintre Poli” pe facebook, mai trebuiesc si decizii pentru a-i asigura banii de functionare. decizia de a-l aduce pe Stanciu cu cohorta de expirati si accidentati ii apartine tot lui. faptul ca nu a fost angajat Pustai, care la Boto cam arata ce poate, si angajarea lui FM care gaseste ca totul e OK, apartine tot lui. citez din Robu: „sa-i acordam girul nostru lui Florin Marin”, probabil asta include si retrogradarea care e inevitabile la atita amatorism penibil.

teo musante a spus: (decembrie 19th, 2015 at 16:01 )

Oooo , e clar cum i-a linistit Robu . Le-a spus sa stea linistiti ca anul asta nu mai primesc nici un leu . Tot asa „linistit” o sa joace si ei . Adica nici un ban deci nici un punct . Unde-i stelu iordache care era zilnic pe sticla sa-l „sunteze” pe iancu si care promitea performante dar cu management local . Eee , fratilor acum este management local deci FALIMENTAR .

INO a spus: (decembrie 19th, 2015 at 18:04 )

BEY!CE AM ZIS EU INO ACEASTĂ ECHIPĂ ESTE DE TOT KKT-UL!DUPĂ CE CĂ NU JOACĂ NIMIC MAI VOR ȘI BANI!SĂ FIM SERIOȘI NIMIC!!ȘI ROBU TE ÎNVĂȚ EU LASĂ-I SĂ PLECE LIBERI DE CONTRACT SĂ SEMNEZE CĂ NU MAI AU PRETENŢI LA BANI PENTRU CĂ ȘI ASA NU ÎI MERITAȚI ȘI SĂ PLECE SĂ VINĂ ALȚI CARE VOR SĂ JOACE FOTBAL NU VAI DE MAMA LOR!AFARĂ CU TOȚI ACEȘTI FOTBALIȘTI DE RAHAT!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Poli a spus: (decembrie 19th, 2015 at 20:16 )

Domnule Popescu ai mare dreptate în legătură cu acest Anton președinte al Politehnicii,un nume pe care acest ins il face de ras .Singură lui grijă sunt cei de la Asu ,să ne amintească ca el îi poate să închidă când vor mușchii lui.Antoane cei de la Asu și Ripensia îți dau clasă de conducere la orice ora.Domnule așa zis președinte ție iti place unde a ajuns Poli sub președenția ta,nu este zi în care să nu citim despre restanțe financiare ,grevă sau ca aruncăm prosopul din retur.Am ajuns de toată jenă sub președinția ta.Dați demisia și dute și vindeți masinile tale,ti-ai făcut reclamă destul,ca la fotbal vedem unde ne-ai adus.

croko a spus: (decembrie 20th, 2015 at 08:40 )

Stai si temiri cati iubitori de Timisoara traiesc bine in acest oras,dar sunt trup si suflet impotriva lui!

Boby a spus: (decembrie 20th, 2015 at 11:01 )

Nu inteleg de ce sunt injurati Anton si Stanciu. De unde sa aduca bani la club cei doi cand stim toti ca nu mai da nimeni bani pentru fotbal? Haideti cu solutii daca sunteti atat de destepti.

ary a spus: (decembrie 20th, 2015 at 11:35 )

Esti presedinte ai responsabilitati.Anton la facut pe Timofte,prieteni buni la un moment dat,asa ca ce pretentii sa avem.Stanciu mai mult sta la Digi in studio.

@croko a spus: (decembrie 20th, 2015 at 13:13 )

toate orasele, si in afara, de genul asta sint la fel, din Szeged si pina in Rauma, Finlanda. nimic nou sub soare.

anteconbega a spus: (decembrie 21st, 2015 at 11:11 )

Signor Musante: „Unde-i stelu iordache care era zilnic pe sticla sa-l “şunteze” pe Iancu şi care promitea performanţe, dar cu management local?”
Ooo, Iordache, asa cum face dânsul de vreo 10-15 anişori, strange, ca o albinuta, cu a sa lăbuţă, banuti negri pentru zile albe. Sau invers?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Disputa dintre Direcția Județeană de Cultură și Primăria Timișoara, pe tema pasarelei pietonale peste Bega, pare să se fi sfârșit, cel puțin în viziunea directorului primei instituiții, Sorin Predescu. El oferă o cronologie a desfășurării evenimentelor, pentru ca la final să acuze primăria că minte, dar și că nu știa sau nu a vrut să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj a uitat să mai câștige! A cincea înfrângere la rând

Departe de forma din alte vremuri. Corona Brașov câștigă în etapa din weekend, clar, în fața CSM Lugoj, care devine o umbră față de formația din ultimele sezoane. Bănățencele pierd al cincilea meci consecutiv în campionat și rămân pe locul 7. Brașovencele stagnează pe 4, dar continuă lupta pentru podium la finalul sezonului regulat. Doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj a uitat să mai câștige! A cincea înfrângere la rând
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

CNAIR a semnat contractul de execuție pentru ultimul din seria de trei contracte pentru realizarea unui drum expres între Arad și Oradea, acest proiect ”luând fața” celui privind realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița. În acest moment, pe întreaga lungime de 120.47 de kilometri ai întregului Drum Expres Arad-Oradea sunt contracte parafate cu constructorii. Joi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este spațiul în care emoțiile prind glas, unde comportamentele capătă sens și unde fiecare relație lasă urme profunde. Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie, cunoscut la nivel local ca Centrul STURZ și în curs de tranziție spre numele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil
Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială Timișoara va deschide un nou centru pentru bătrâni, realizat cu fonduri nerambursabile
Societățile care oferă servicii de vidanjare în Timiș au fost descoperite cu probleme în urma unor controale realizate de Garda de Mediu. Amenzile scrise de inspectori au depășit o sută de mii de lei. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au desfășurat, în perioada 23.01.2026 – 29.01.2026, acțiuni de control la operatorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme în prestarea activității de vidanjare în Timiș. Amenzi de peste o sută de mii de lei
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel–România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment de networking internațional dedicat promovării cooperării economice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș susține cooperarea România-Israel în cadrul unui eveniment de networking
Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Vineri, primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică a instituțiilor de învățământ din comuna Moșnița Nouă”.  Proiectul presupune: reabilitare termoenergetică a clădirilor înlocuirea tâmplăriei modernizarea sistemelor de încălzire, ventilare și iluminat instalarea de panouri fotovoltaice Beneficiare vor fi Grădinița şi Școala din Urseni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi reabilitate energetic. A fost semnat contractul de finanţare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.