A disparut publicul de pe stadioane! Poli ocupa totusi locul 3 in topul spectatorilor

Clasamentul spectatorilor din Liga I este, de fapt, un veritabil clasament al rușinii! Stadioanele echipelor din Liga I sunt din ce în ce mai goale. Excepție nu face nici arena „Dan Păltinișanu”, care a arătat, cu câteva excepții, dezolant, în tribune aflându-se, la aproape fiecare joc, între 500 și 2.000 de spectatori. Cu toate acestea, Poli este în topul celor mai urmărite echipe de pe teren propriu din Liga I.

poli fcsb

În 11 jocuri disputate pe teren propriu, echipa antrenată de Florin Marin a adunat o medie de 5.177 spectatori, conform unei statistici a celor de la liga1.ro. Asta înseamnă ca media este sub 5.000 de spectatori la un joc disputat pe teren propriu. Chiar și așa, Poli ocupă locul 3 în acest clasament, după bucureștenele Steaua și Dinamo, nici ele cu cifre strălucite. Steaua este pe primul loc, cu 7.109 spectatori, iar Dinamo, cu 5.224 de spectatori, cu nici 50 în plus față de Poli, ocupă locul 2.

Poli este salvată în acest clasament de numărul de spectatori din jocurile cu Steaua și Pandurii Târgu Jiu. In cele doua meciuri au asistat, pe arena „Dan Păltinișanu”, 32.000 de spectatori, 20.000 cu Steaua și 12.000 cu Pandurii. De altfel, jocul cu Steaua București este pe locul 3 în topul meciurilor cu cei mai mulți spectatori prezenți pe o arenă din liga I, după întâlnirile Steaua – Dinamo (29.000 de spectatori) și Dinamo – Astra (20.360 de spectatori). Poli a luat fața în acest clasament unor echipe din orașe în care spectatorii se înghesuiau la astfel de evenimente. Este și cazul Petrolului Ploiesti, echipă care beneficiază și de stadion nou, sau de cel al CSU Universitatea Craiova. În subsolul acestui clasament se află Concordia Chiajna, echipă care are o medie de 864 de spectatori la fiecare joc de pe teren propriu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

Blondu a spus: (decembrie 21st, 2015 at 09:58 )

Fotblulfara spectatori e ca ciorba de burta fara burta. Milioanele de euro sunt aruncate aiurea in club.

Brunetul a spus: (decembrie 21st, 2015 at 10:07 )

Echipa politica si fara spectatori este totusi pe podium? Carcotasii mor de ciuda…

Noni a spus: (decembrie 21st, 2015 at 10:18 )

Cum naiba suntem pe locul 3 in topul spectatorilor?…daca intrebi lumea de pe strada ce parere are… merge cineva la meciurile lui Poli? O sa raspunda ca NU, ACS Poli nu are spectatori toti fiind la ASU…si-au facut treaba bine baietii astia de la ASU au reusit sa faca o dezinformare in masa de toata frumusetea…le-a iesit smecheria…

Blondu a spus: (decembrie 21st, 2015 at 10:25 )

Uita-te putin pe cifre. Poate asa iti dai seama ca banii sunt chiar aruncati aiurea. Cand tu ai o mediede mai putini de 2 miide spectatori la fiecare joc nu poti sa te lauzi ca esti pe locul trei in clasament. Asta e o absurditate. Poate ca tu esti angajat la club sau una din slugile lui Robu, asta ar explica reactia ta imbecila.

@Noni a spus: (decembrie 21st, 2015 at 10:55 )

Aici cred ca e vorba despre spectatori, nu despre suporteri. Suporterii si-au ales drumul, si bine au facut, pentru ca se vede ca alegerea lor a fost una buna. Cu bani putini au ajuns pana in divizia C. Unde s-a ajuns cu milioanele aruncate in ACS? Echipa e in prag de desfiintare daca nu se gaseste o solutie sau un om care sa investeasca. Si daca gasesti om care sa vina cu banul asta va avea pretentii. Oare ce va spune Robu? Cred ca ar prefera sa fie desfiintata echipa decat sa vina unul din afara si sa dicteze Diferenta e caalaar dicta pe banii lui, nu pe ai mei si pe ai timisorenilor, asa cum face conul Robu.

Tica a spus: (decembrie 21st, 2015 at 10:59 )

Nimeni nu-i poate combate pe preacurati. Ei sunt miezul, fara ei nu mai exista miscare sportiva in oras. Mai un pic sa aveti rabdare, pana o sa incepeti sa primiti bani de la bugetul local (pe langa banii de la Ministerul Educatiei pe care Politehnica ii directioneaza (si) catre echipa de fotbal, adica tot de la buget, dar national), atunci sa vad ce discurs veti avea. Bine, in acea situatie banul public v a fi cheltuit in mod justificat, iar palmaresul nu o sa mai reprezinte doar un A4 fara importanta.
Putintica rabdare…

@Tica a spus: (decembrie 21st, 2015 at 11:25 )

Pana acum aia de la ASU s-au descurcat. Nu sunt de acord cu ce au facut prin oras cand au mazgalit cladirile cu mesajul ala idiot sau cu alte infatuari, dar trebuie sa recunoastem ca au ajuns in a treia divizie pe barba lor si nu e exclus sa ajunga in liga a doua.

bbk a spus: (decembrie 21st, 2015 at 11:56 )

Fotbalul fara spectatori nu are culoare …Poli fara galerie nu are spirit degeaba tot incearca robu greseste enorm!

INO a spus: (decembrie 21st, 2015 at 13:23 )

BEY!POLI ESTE PE 3 CA ȘI MEDIE PER ANSAMBLU NR SPECTATORI ÎN TOTAL PÎNĂ ACUM!DAR DUPĂ CE VRAJA ROBU -STANCIU-FLOCEA ȘI ACEASTĂ ECHIPĂ DE KKT AL TIMIȘOAREI SA RUPT AȘA CUM AM ZIS EU INO ADEVĂR ȘI VIAȚĂ DE LA MECI LA MECI TOT MAI PUȚINI! DE CE??BEY OMUL VINE ROBULE DAR DACĂ NU ARE CE VEDEA BĂNĂȚENI SÎNT COCLITURI FĂLOASE ȘI AU PLECAT CU TOȚI!NU SE VOR ÎNTOARCE VREODATĂ DECÎT DACĂ ECHIPA VA FI ALTA! ȘI ASTA O ȘTIE ȘI ROBU! SE VREA DAR NU SE ȘTIE PUNE CEVA SERIOS ÎN FOTBALUL DIN BANAT!VĂ LIPSEȘTE MINCEA ȘI FELUL DE A TRATA ACESTE ASPECTE! AȚI ADUS UN ANTRENOR SLAB, STAFF DE RAHAT DE OM! ȘI JUCĂTORI CARE AU EXPIRAT ȘI PUT!CÎND INTRĂ SARMOV,ARTEAN,RUFINO,SASHA,BELU,CCÎNU,ȘI JOCI CU UN SINGUR VÎRF TE APUCĂ GROAZA VÎRF IZOLAT A JUCAT ȘI ALEXA CU SZEKELY ȘI AU RETROGRADAT CÎND I-AM ZIS! PĂI CE NOI SÎNTEM BARCELONA!EI MAI BINE AM RETROGRADAT!ACUM IAR!UNDE ESTE BOLDEA MAI BUN DECÎT SARMOV??ȘI MULȚI ALȚI!DE CE JUCĂTORI SE DAU ACCIDENTAȚI??ÎNTREAGA ECHIPĂ ESTE VARZĂ!!DECI CE SĂ VADĂ CEI VENIȚI LA STADION!?DE CÎND ÎNCEPE PARTIDA TE ÎNTREBI! IA SĂ VEDEM CE SE MAI ÎNTÎMPLĂ ȘI ASTĂZI??UNDE MAI VREI SĂ EXISTE ACEL SENTIMENT DE ATRACȚIE FAȚĂ DE ECHIPĂ CARE DACĂ DĂ UN GOL SE RETRAGE ȘI STĂ ÎN SPATE PÎNĂ ESTE EGALATĂ IAR LA SFÎRȘIT VINE FLOCEA ȘI ZICE! AZI MERITAM VICTORIA!AM JUCAT BINE! ASTA ÎN MENTALITATEA LUI DE ANTRENOR DE KKT!!IAR ECHIPA ESTE LA UN PAS DE RETROGRADARE!CE SPECTATORI SĂ MAI VINĂ?? FACEȚI O ECHIPĂ CU ALTE AMBIȚII DECÎT AMBIGUIE SĂ JOACE CU DRAG PENTRU TIMIȘOARA ȘI SĂ REPREZINTE ORAȘUL CU CINSTE SĂ FIM MÎNDRI CÎND ÎI VEDEM INTRÎND PE TEREN ȘI VICTORIILE CURG! EI ATUNCI O SĂ VEDEȚI ȘI SPECTATORI PE STADION ROBULE! PÎNĂ ATUNCI STĂ OMUL ACASĂ LA O BERE ȘI SE UITĂ LA CIRCUL DIN FOTBALUL CARE UNEORI ESTE ADEVĂRAT A FOST UMBRIT ȘI DE ARBITRAJUL JOSNIC DE CARE POLI A AVUT PARTE!POLI A PIERDUT VREO 8 P AȘA!ÎNSĂ DACĂ AR FI JUCAT FOTBAL AR FI FOST O ECHIPĂ ADEVĂRATĂ ALTFEL AR FI FOST ȘI ARBITRAJUL SÎNT SIGUR!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Noni a spus: (decembrie 21st, 2015 at 14:55 )

ACS are probleme datorita Curtii de Conturi care a sabotat toate sporturile din Timisoara… nu are Robu nici o vina in treaba asta…problemele astea vor fi depasite pentru ca nu e corect ce se intampla… nu este corect ca aproape toate echipele din tara sa poata fi finatate de primarii iar ACS sa nu poata fi finantata de primarie. Este un abuz urias…Eu cred ca ACS va continua sa fie echipa care face fotbal de performanta in Timisoara. M-as bucura sa ajungem sa vedem un derby in Liga 1 ACS – ASU, ba chiar o lupta pentru titlu intre cele doua dar sa fim realisti, fara bani nu poti face performanta. Iar ASU cea curata stim noi cum a promovat…nu cred ca o sa-i iasa treaba asta la nesfarsit si cu cat urca in clasament cu atat are nevoie mai mare de bani si nu o sa aiba de unde sa-i scoata.

INO a spus: (decembrie 21st, 2015 at 20:15 )

BEY!FLOCEA! DU-TE DRACU! ASTA ESTE ECHIPĂ?!JUCĂTORII NU VOR SĂ MAI JOACE ȘI SE DAU ACCIDENTAȚI!HOOO!POLI TIMIȘOARA SÎNTEȚI O ECHIPĂ DE KKT! ROBULECÎND VEI PLECA CU TOT CU JEGOȘI ĂȘTIA DE LA POLI SE VOR BUCURA TOȚI!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

INO a spus: (decembrie 21st, 2015 at 21:13 )

BEY!MĂ GÎNDEAM CINE VA ÎNGROAPA ECHIPA! ȘI UITE DUMNEZEU-IISUS-SATANA ÎN POLI TIMIȘOARA!CU ASEMENEA SPIRITE POLI NU VA CÎȘTIGA NICIODATĂ!HOOOO!POLI TIMIȘOARA ROBU ȘI TOȚI ACOLIȚI!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Lae Baro$$anu a spus: (decembrie 22nd, 2015 at 11:12 )

Buey, minciuni de fraeri envidiosi, orice lucru facut de mine nu poate fi decat pe primul loc, in orice clasament, locul trei este pentru zdrentele care nu are performantele mele. Am sa va sparg capul cu lucrarea mea de doctorat, si va calc cu m€rtzanu pe frezele neestompate, ne-am malinteles?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.