De la Ponta si Basescu, la nea Jean Cojocari. Ultimul asalt impotriva statului de drept

Aflat la final de carieră, matusalemicul secretar al Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari, a anunțat, în plenul consiliului local, că nu va mai da avize de legalitate la unele proiecte de hotărâri. Boicotul lui, care aduce a abuz în serviciu, vine după ce Cojocari a fost trimis în judecată în deja celebrul dosar privind finanțarea clubului Poli Timișoara în perioada lui Marian Iancu. Nu mă mai refer la acest dosar – poate o exagerare din partea procurorilor – dar reacția lui Cojocari de acum e doar un vârf timișorean al unui imens și monstruos aisberg care se dezvoltă la București.

Din capul locului trebuie spus că doar naivii pot să creadă Valeriu Zgonea a fost îndepărtat din PSD, și implicit, de la șefia Camerei Deputaților pentru o timidă replică vizavi de condamnarea lui Liviu Dragnea. „Vina” lui în ochii PSD-iștilor de pe tot cuprinsul țării este un fel de „deviaționism” pro-justițiar. Se știe că poporul PSD, în mare parte penal, aștepta de mult un ajutor de la conducerea partidului care să-l apere de Justiție. Or, așa mai ciudățel cum e el, Zgonea (c-o fi sau nu omul SRI nu contează) s-a ferit să se facă port-drapelul luptei împotriva DNA. De altfel, la Cameră stăteau de mult în așteptare mai multe proiecte de legi prin care se încerca modificarea Codului Penal în favorea infractorilor, dar și – cel mai important – dezincriminarea abuzului în serviciu. Zgonea n-a marșat la aceste demersuri și a fost izgonit la primul pretext viabil. Concomitent, își făcea tot mai tare încălzirea fostul premier Victor Ponta, care a ieșit la soare după o lungă hibernare, deranjată doar de mai multe dosare penale, atât pe numele lui, dar a și ale partenerilor săi de capă și șpagă. Și imediat a devenit marea speranță a penalilor din mai toate partidele. De fapt, PSD-iștii nu erau îndrăgostiți de „miștourile” lui de licean întârziat, ci vedeau în Ponta un „far căluzitor” în lupta împotriva Justiției.

Și cine credeți că se mai plimbă acum pe la toate televiziunile, îndeosebi la penalul Ghiță, mințind și manipulând lumea împotriva DNA, dezincriminând totodată abuzul în serviciu? Chiar el, fostul mare luptător împotriva corupției, Traian Băsescu, ajuns acum un jalnic penal urmărit în mai multe dosare de corupție. În paralel, a „înviat” și „blonda din Pleșcoi”, umblând cu același mesaj. Auziți ce spune și Băsescu despre cazul Zgonea: „Despre Zgonea pot să apun că rar am mai văzut un om atât de lipsit de caracter dintr-un motiv simplu: el a ajuns în această funcție pe votul colegilor din PSD. Frate, când te-au dat afară, pleci acasă!”. Cine-o spune? Omul care, votat de cinci milioane de oameni, „a fost dat afară” de peste șapte milioane de români. Și n-a plecat acasă…

Atacul concentrat împotriva statului de drept nu avea cum să ocolească Curtea Constituțională, redută care trebuie neapărat cucerită. În momentul în care vrei s-o pui acolo pe senatoarea Jipa, cunoscută doar ca avocată a mafioților și degrabă vărsătoare de mir pe fruntea lui Dan Șova, lucrurile sunt cât se poate de clare. Mai trebuie spus că CCR trebuie să se pronunțe asupra abuzuluii în serviciu, iar dacă această faptă va fi considerată ca neconstituțională, sute sau mii de penali, începând de la Ponta la Udrea, vor scăpa cu fața curată. Trebuie spus aici că abuzul în funcție nu e o greșeală de funcționari, cum e prostită lumea, ci o faptă gravă. De fapt, atunci când procurorii nu pot demonstra șpaga merg pe această faptă. Fiindcă, în general, nu se face abuz pe ochi frumoși, ci numai cu profit.

Din acest concert anti-Justiție și împotriva statului de drept nu putea lipsi mass-media. Și nu mă refer neapărat la Antena 3, care măcar e consecventă în apărarea infractorilor. Dar televiziuni și ziare care, pe vremea lui Băsescu, erau purtătorii de vorbe ai DNA, acum au întors armele împotriva „Binomului”. Da, e un scenariu apocaliptic, dar el se întâmplă în timp ce agenda publicului este rezevată scandalului Hexi Pharma și, eventual, alegerilor locale. Culmea, principalul acuzat este acum Guvernul Cioloș, deși toate faptele și contractele au fost făcute în perioada celorlalte guverne. Nu mai spun că urmăritul penal Traian Băsescu (iarăși el!) și trimisul în judecată Sorin Oprescu au ajutat firma cu spații generoase. Atacurile zilnice la adresa guvernului pe orice motiv nu sunt o întâmplare. Și asta fiindcă, alături de șefa DNA, Executivul mai ține piept asaltului anti-Justiție. Nu vreau să spun că DNA ar fi o chezășie a statului de drept. Dar atunci când penalii, infractorii și hoții de toate culorile politice vor să modifice legile în favoarea lor, vor să pună laba pe putere, avem de-a face cu un adevărat asalt împotriva statului de drept. Ba chiar o lovitură de stat a borfașilor, mult mai subtilă, dar, din această cauză, mult mai nocivă și periculoasă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (mai 12th, 2016 at 11:13 )

Dl Ardelean scrie: „Aflat la final de carieră, matusalemicul secretar al Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari, a anunțat, în plenul consiliului local, că nu va mai da avize de legalitate la unele proiecte de hotărâri. Boicotul lui, care aduce a abuz în serviciu, vine după ce Cojocari a fost trimis în judecată în deja celebrul dosar privind finanțarea clubului Poli Timișoara în perioada lui Marian Iancu.”
Acu’, conform dlui consilier municipal Mateescu, un necunoscut pentru tânăra noastră echipă, „Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, prin Nicolae Robu şi Titu Bojin, au pompat multe milioane de euro (25 de milioane conform aceluiaşi Mateescu) într-un proiect care se dovedeşte falimentar, mărturie stând lipsa de performanţă de la ACS Poli.”
Aşadar, Tata Jean, pe „persoană fizică” se păzeşte la sfârşit de carieră administrativă de Poli, ca Azazel de lămâie. Totuşi, dl Mateescu nu ne spune dacă deciziile financiare pro-Poli
luate de Titu şi Lae s-au întâmplat prin parcurile oraşului sau au fost aprobate în plenul C.L. şi C.J.
Cât despre Traian Băsescu, Jalnicul, cine nu e nu astăzi jalnic…

yxsman a spus: (mai 13th, 2016 at 11:44 )

Tot natul o stie/Jean are cap, nu gamalie!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală” a aprobării solicitării finanțării din bani europeni a procesului de reabilitare termică a Școlii Generale nr. 16. valoarea totală a proiectului este de16,9 milioane de lei. Prin intermediul Programului Regio Vest, derulat prin ADR Vest, va fi asigurată cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin Jude un joc interesant între SCM Poli și CSU Suceava, o grupare „românească”, cu un joc peste așteptări. Așa a fost în tur, când bucovinenii s-au impus, dar nu și acum, când alb-violeții au câștigat meritat, 30-25. Cu o linie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

craft

CCIA Timiș organizează un nou curs, de Expert Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță demararea unei noi serii a cursului gratuit de Expert Dezvoltare Durabilă, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!”, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Perioada de desfășurare este martie – aprilie 2026 durata: 180...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou curs, de Expert Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de studii pe tema Inteligentei Artificiale, realizate cu studenți în cadrul proiectului de Internship/Mentorship Flex – UVT. Obiectivele studiului fac referire la evaluarea frecvenței, nivelului de încredere și a surselor de informare pe care le utilizează oamenii în era Inteligenței Artificiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă
O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală” a aprobării solicitării finanțării din bani europeni a procesului de reabilitare termică a Școlii Generale nr. 16. valoarea totală a proiectului este de16,9 milioane de lei. Prin intermediul Programului Regio Vest, derulat prin ADR Vest, va fi asigurată cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16
Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona Timișoara, se avansează. Lucrările de modernizare de pe Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj au depășit 20%. Proiectul de modernizare a infrastructurii feroviare pe Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj, continuă cu o serie de lucrări între stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO
Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat patru zile intense și pline de energie la Târgul Internațional de Turism de la Belgrad, unde s-a promovat cu succes Timișul și, mai mult ca oricând, candidatura Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, un proiect inițiat de Consiliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei
Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă sentința unui accidentat pe care l-a produs în 2018. Atunci, nu a dat prioritate într-o intersecție și a intrat în altă mașină. O femeie a fost grav rănită și a murit după luni bune în spital. Medicul s-a apărat spunând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018
„Genoveva de Brabant”, „Zis”, „Tranziției”, ”Mahală”, „Pupi de floare” sau “Îngustă” sunt numele unor străzi care au apărut  în comuna Constantin Daicoviciu județul Caraș-Severin. Actualizarea nomenclatorului stradal din comuna Constantin Daicoviciu, județul Caraș-Severin, a generat reacții în comunitate după ce Consiliul Local controlat de PSD (6 din 11 consilieri) a aprobat noile denumiri pentru străzi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Genoveva de Brabant a ajuns nume de stradă într-o comună din Banat
Situația persoanelor vulnerabile și fenomenul cerșetoriei, continuă să fie o prioritate pentru polițiștii locali. De la începutul acestui au fost depistate 108 astfel de persoane în 75 de locații din zona centrală a Timişoarei, dar și din cartiere. Poliția Locală reiterează apelul către populație de a nu le mai oferi bani, deoarece nu sunt ajutați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la începutul acestui an, 108 cerşetori au fost depistaţi de poliţiştii locali pe străzile Timişoarei şi predaţi centrului de asistență socială
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, crede că în luna martie va fi semnat contractul de execuție pentru noul stadion al Timișoarei, realizat, în cea mai mare parte, cu bani de la bugetul de stat. El crede că nu vor mai fi contestații odată ce contractul a fost semnat. Într-o declarație dată la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reevaluarea ofertelor și semnarea contractului pentru noul stadion al Timișoarei ar putea avea loc luna viitoare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.