Dat afara pentru Bac-ul fraudat de la Faget, acum e primar!

În 2015, în Timiș a izbucnit un scandal de proporții din cauza bacalaureatului fraudat în masă la Făget. Aproape 150 de elevi au fost suspendați, iar 24 de dascăli au suportat și ei consecințele. Unul dintre ei spune acum că decizia prin care a fost sancționat a fost una de… bun augur! Cel puțin dintr-un punct de vedere. Acum este primar!

vasile petruescu

Bacalaureatul din 2015 a fost liniștit în Timiș. Cel puțin asta s-a crezut până când procurorii de pe lângă Tribunalul Timiș au început o anchetă la liceul din Făget. În urma acesteia s-a descoperit că examenul a fost fraudat, 148 de elevi fiind eliminați din examen. Dascălii au suportat și ei consecințe, 24 dintre cei 42 de membri ai comisiei de supraveghere fiind sancționați. Printre ei se numără și noul edil din Traian Vuia, Vasile Petruescu (ALDE). În urma incidentului, acesta a rămas fără titularizare. „În urma scandalului, nu în urma deciziei comisiei de disciplină, ci din ordin de ministru, am fost dați afară și umiliți. Soția inspectorului pe sport din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Timiș, care a fost președintele comisiei, a primit doar o tăiere de salariu. Luați camerele să vedeți cum spune «să nu-i stresăm» (n.r. – pe elevi). Nu i-am văzut când m-au copiat. Ei sunt elevi și au strategiile lor de copiat. După 20 de ani de muncă m-au umilit și m-au dat afară ca pe un gunoi. Mi-au luat titularizarea. Să le fie rușine celor care au păstorit în acea vreme Ministerul Educației, pentru că au făcut din noi țapi ispășitori. (…) Dacă toată lumea a greșit, să fie sancțiuni identice (…) Poate am fost mai permisiv, dar nu am considerat că dacă doi elev șușotesc… Au șușotit, nu au copiat”, a declarat, pentru deBanat.ro, Vasile Petruescu.

Duminică, la alegerile locale, el a candidat la Primăria Traian Vuia și… a câștigat! „Am făcut lucruri bune și sunt considerat un om onest. (…) O să merg la Inspectoratul Școlar Județean, să-i mulțumesc doamnei inspector general că m-a dat afară, pentru că am ajuns primar. Nu am nimic cu dumneaei, a primit un ordin pe care a trebuit să-l respecte. Am făcut o campanie curată, pe greșelile lor, pe umilința pe care am trăit-o în ultimul an. După 12 ani de regim, într-o comună în care se credea că nu se poate schimba nimic, am câștigat. Un fleac, i-am ciuruit. (…) E foarte greu să stai 19 ani la catedră și apoi să te arunce în stradă ca pe un câine. Ori toți, ori pe niciunul. Trebuia să o dea afară pe doamna profesor șef al comisiei, pentru că, știți cum se zici, «peștele de la cap se împute»”, a mai spus Petruescu. Acesta spune că lucrurile nu vor rămâne așa. Deși a trecut deja printr-un proces, noul edil va merge și la Curtea de Apel pentru a-și face dreptate. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean nu au putut fi contactați pentru a comenta subiectul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Mona a spus: (iunie 9th, 2016 at 09:31 )

La Faget s-a copiat in draci, cu complicitatea unor profesori care ar fi trebuit sa impiedica asta. Deci, frauda ! Oare la alegeri cum o fi fost ?

Stelian Nicorescu a spus: (iunie 9th, 2016 at 19:52 )

……..sunteti sigura ca doar la Faget s-a copiat,daca domnii procurori ar avea timp sa verifice prin sondaj si alte Licee din Timis sau alte judete ale tarii,…ar constata cu stupoare CA ESTE ADEVARAT ce spune domnul Primar de Traian Vuia „ICA”,ca : PESTELE DE LA CAP SE-MPUTE !,…..dar asa se spune despre neamul nostru ca IARTA dar nu UITA !,,,,,,,asa se-ntampla cand ajung la putere toate AVENITURILE,i-si fac MENDRELE IN BANAT.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți cei care vor să pornească într-o nouă aventură prin frumosul nostru județ. Și ce loc poate fi mai potrivit decât Jimbolia, 6 muzee, doar o oră de mers cu mașina din Timișoara și o zonă naturală cu bălțile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic, care a dat deja roade. Vorbim de Generația 2015 (U11), care deja are rezultate bune pe plan național și internațional și este considerată una din cele mai bune din România. 14 copii, alături de antrenori și staff au ajuns astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări
În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această dată nu într-o gospodărie sau o crescătorie profesională, ci la mistreții de pe un fond de vânătoare. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că joi a fost confirmat un caz de Pestă Porcină Africană la mistreți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri
Administrația județeană e dispusă să investească sume suplimentare, dacă va fi nevoie, pentru finalizarea stadionului Eroii Timișoarei. Deocamdată, spre acest proiect au plecat de la CJ Timiș 10 milioane din cele 20 stabilite în buget. Pentru restul banilor se așteaptă la decontat noi facturi. Șantierul viitorului stadion din Calea Buziașului este un adevărat magnet pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș cere noi facturi la decontat de la Primăria Timișoara, pentru stadionul LEGO/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș deschide calendarul 2026 al sesiunilor de informare pentru agenții economici cu un seminar dedicat reglementărilor din domeniul legislației muncii, derulat sub genericul „Noutăți și modificări legislative ale Codului Muncii”. Evenimentul este organizat de CCIA Timiș în calitate de partener Enterprise Europe Network, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legislația muncii, în dezbatere la CCIA Timiș
Timișorenii care vor să ajute la susținerea Asociației Poli, organizația dedicată salvării și îngrijirii animalelor, sunt așteptați la Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, un eveniment caritabil găzduit de Toffee Coffee din Timișoara. Dragostea se sărbătorește cel mai frumos cu muzică bună, o cafea aromată și zâmbete din inimă. Acțiunea va avea loc joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutați la salvarea animalelor, participați la evenimentul caritabil Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day
Consilierii județeni timișeni au aprobat în cadrul ultimei ședințe de plen ca o parte dintr-un drum județean să fie transferat municipiului Timișoara. Modificarea de administrare se face în favoarea cetățenilor care locuiesc pe Calea Ghirodei din orașul de pe Bega. Odată transferate acele porțiuni de drum vor intra în reparații și vor asigura un carosabil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș ”donează” o parte dintr-un drum județean municipiului Timișoara
Prima fază s-a terminat cu bine, urmează „live-urile”, iar cel mai bun va pleca acasă cu marele premiu. Municipiul Lugoj găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în memoria dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate de anvergură a vieții muzicale timișene. Prin activitatea sa artistică și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut de proba eliminatorie, iar acum se știu finaliștii Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, ediția a VIII-a, 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.