Deputatul Birsasteanu este noul presedinte ales al PSD Timisoara

PSD Timișoara are, de miercuri seară, o nouă conducere! Totul s-a întâmplat într-o liniște totală, fără niciun fel de tam-tam. Deputatul Florică Bîrsășteanu este acum președinte „plin” și își poate pregăti, cu propria echipă, campania pentru încă un mandat în parlament. Dan Idolu este președintele executiv al organizației.

birsasteanu

În iunie 2015, PSD Timișoara organiza alegeri pentru funcția de președinte al organizației. S-a întâmplat la vedere, într-un cadru nu atât de relaxat precum și-ar fi dorit să pară social-democrații, și s-a lăsat cu cea mai strânsă luptă. Sebastian Răducanu a câștigat în fața lui Florică Bîrsășteanu la numai opt voturi, dând liber speculațiilor de tot felul. El a ocupat funcția doar până în februarie 2016, când a decis să-și dea demisia, pe fondul scandalului iscat de fostul viceprimar Traian Stoia, care a votat în favoarea bugetului Timișoarei, deși PSD-iștii n-au fost de acord cu acesta. De atunci, Bîrsășteanu a devenit președinte interimar, postură din care a candidat și la Primăria Timișoara. De miercuri, 10 august, deputatul a ieșit din interimat și este președinte „plin”. De această dată însă, social-democrații din organizația municipală au considerat că nu mai trebuie să-și bage nasul niciun curios în alegerile lor, așa că procedura s-a desfășurat în tăcere. Ea n-a fost precedată de niciun comunicat oficial.

Iată echipa care va conduce PSD Timișoara:

Florin Bîrsăşteanu – preşedinte
Dan Idolu – preşedinte executiv
Vasile Ciurgăuan – secretar executiv
Marius Craina, Roxana Manasia, Ioan Mateescu, Octavian Mazilu, Ramona Olteanu, Lucian Taropa şi Romeo Ursu – vicepreședinți
Simona Bejan, Andra Bloţiu, Ioan Bungău, Daniel Ciancă, Cristian Crăciun, Puiu Jurescu, Alexandru Moldovan, Nicoleta Roşu şi Bogdan Stanoiev – membri în Biroul Municipal.

„Primul nostru obiectiv este câştigarea alegerilor parlamentare. Ne dorim ca Timişoara să aibă o contribuţie importantă la obţinerea unui scor care să claseze Partidul Social Democrat pe primul loc. Punem în continuare accent pe continuarea deschiderii partidului către societatea civilă, dar şi pe întinerirea partidului”, a spus Bîrsăşteanu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Anca S. a spus: (august 10th, 2016 at 21:39 )

Doctore, unde i-ai gasit pe acestia ?

F.B. a spus: (august 10th, 2016 at 22:17 )

la care va referiti dna Anca ? Mai concret si veti primi un raspuns cinstit.

Anca S. a spus: (august 11th, 2016 at 00:43 )

Ce mai conteaza, i-ati luat, sa-i pastrati sanatos !

birlic a spus: (august 16th, 2016 at 14:00 )

Presedintele PSD Timisoara a fost, este si va fi prfo. dr. Dan V.Poenaru. Restul sunt niste yesmani, in frunte cu Dan Idolu, un pitic infumurat si lipsit de cultura generala. Pana si Freddy Salmonelis, ca vad ca asa i-a ramas porecla, e mai destept decat Chip Cioplit.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea solicită 360.000 de lei din bugetul local pentru susținerea celor două echipe de robotică timișorene calificate la First Tech Challange

Consilierii locali timișoreni sunt solicitați să aprobe alocarea de fonduri din bugetul local pentru a susține participarea echipelor de robotică CSH și CyberMoon, calificate la campionatele mondiale și europene de robotică din cadrul programului FIRST Tech Challenge. Suma propusă de la bugetul local, 360.000 este necesară pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare și cazare. Echipa CSH,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea solicită 360.000 de lei din bugetul local pentru susținerea celor două echipe de robotică timișorene calificate la First Tech Challange
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil

Sport Club Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Fotbal Timiș au semnat un protocol de colaborare, privitor la utilizarea bazelor sportive din oraș. Acesta reprezintă un pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Timișoara. Prin acest protocol, SCM Timișoara pune la dispoziție, cu titlu gratuit, bazele sportive necesare organizării competițiilor de copii și juniori (Interligă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare

„Este un proiect așteptat, care va schimba modul în care arată și funcționează centrul orașului, cu intervenții gândite pentru oameni, pentru mobilitate și pentru spații publice mai bine organizate”, spune primarul orașului, Dănuț Groza. Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în urma semnării contractului de finanțare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consilierii locali timișoreni sunt solicitați să aprobe alocarea de fonduri din bugetul local pentru a susține participarea echipelor de robotică CSH și CyberMoon, calificate la campionatele mondiale și europene de robotică din cadrul programului FIRST Tech Challenge. Suma propusă de la bugetul local, 360.000 este necesară pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare și cazare. Echipa CSH,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea solicită 360.000 de lei din bugetul local pentru susținerea celor două echipe de robotică timișorene calificate la First Tech Challange
„Este un proiect așteptat, care va schimba modul în care arată și funcționează centrul orașului, cu intervenții gândite pentru oameni, pentru mobilitate și pentru spații publice mai bine organizate”, spune primarul orașului, Dănuț Groza. Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în urma semnării contractului de finanțare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare
Sport Club Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Fotbal Timiș au semnat un protocol de colaborare, privitor la utilizarea bazelor sportive din oraș. Acesta reprezintă un pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Timișoara. Prin acest protocol, SCM Timișoara pune la dispoziție, cu titlu gratuit, bazele sportive necesare organizării competițiilor de copii și juniori (Interligă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
Vineri, 10 aprilie, în jurul orei 08:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din Timișoara, strada Petre Ispirescu. A fost alertat Detașamentul 1 Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și două echipaje SMURD, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dramă în Vinerea Mare! A murit într-un incendiu, chiar în casa lui
Visit Timiș și Asociația GIDE în parteneriat cu HORETIM, anunță lansarea preselecției regionale pentru prestigiosul concurs European Young Chef Award 2026, organizat de IGCAT – Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism. Preselecția se va desfășura online, iar tinerii bucătari din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad sunt invitați să se înscrie pentru a avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută un bucătar cu mult talent, care poate reprezenta Banatul în lume
Șantierul pornit în Fabric, în zona Piața Traian, pentru regenerarea urbană a acestui cartier, se extinde tot mai mult. Primăria Timișoara a anunțat că intervențiile s-au extins pe Strada Dacilor și pe străzile de lângă Sinagoga de la Parcul Poporului. Constructorul avansează cu etapa inițială de decopertări pentru realizarea rețelelor pluviale, iar piatra cubică din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extinde șantierul din Fabric. Au început lucrările pe noi străzi/FOTO
Ultimele două săptămâni au adus controale extinse realizate de Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu la balastierele din județ. Concluziile acțiunilor arată probleme mari descoperite în urma verificărilor. Au fost efectuate un total de 27 controale, iar pentru problemele descoperite au fost aplicate 17 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.060.000 lei. De...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezastru la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat 17 amenzi contravenționale în valoare de peste un milion de lei
Un curs care s-a bucurat de succes se întoarce. În Japonia, primăvara nu aduce doar spectacolul vizual al florilor de cireș (Sakura), ci marchează și un moment simbolic al noilor începuturi: debutul anului școlar. Inspirat de această tradiție, Centrul Jutsu din cadrul Universității Politehnica Timișoara invită comunitatea să pășească într-o nouă etapă de învățare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cireșii înfloriți aduc și o nouă serie de cursuri de limbă și cultură niponă la UPT
Primăria Timișoara va asigura aproape 5 milioane lei de la bugetul local a și cofinanțare pentru eficientizarea energetică a corpului C1 al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Suma este necesară pentru semnarea contractului de finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). Proiectul de hotărâre de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara pregătește o cofinanțare de cinci milioane de lei pentru realizarea  reabilitării Spitalului de Copii
Alb-violeții se întorc pe un teren unde au amintiri frumoase. În semifinalele barajelor de promovare de anul trecut, trupa bănățeană se califica dramatic, după executarea loviturilor de la 11 metri în dauna echipei gazdă, cea care era favorită certă la calificare. Acum, Minaur Baia Mare și Politehnica se întâlnesc pe stadionul Dealul Florilor – Viorel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.