Mai birocratizam si noi ceva in tara asta?

Știre: „Pe motiv de birocrație, depozitul Inspectoratului Școlar Timiș s-a umplut de rechizite”. Despre ce este vorba? Statul îi ajută cu rechizite gratuite pe elevii provenind din familii sărace. Nu sunt bani mulți, în jur de 30 de lei pentru fiecare copil. Dar tot statul a stabilit câteva criterii extrem de complicate pentru ca o familie să-și dovedească sărăcia. Pentru 30 de lei, trebuie să faci nu dosar cu n-șpe mii de acte și dovezi. Prin urmare, chiar și săracii preferă să scoată un leu din buzunar pentru caiete, decât să piardă zile întregi pe drumuri. Astfel că depozitul inspectoratului, și în mod cert același fenomen se întâmplă în toată țara, e plin până la refuzz de rechizite noi. E doar un exemplu minor privind stupida birocrație din România.

Orice om știe că pentru a-și reface, de exemplu, fațada la casă, trebuie să aibă o autorizație de la primărie. Pentru a primi această autorizație trebuie să umble după n-șpe mii de avize de la tot felul de instituții ale statului. Ba, unele dintre ele expiră până faci rost de altele. Și atunci omul nostru – și vorbesc doar de cei de bună credință – are două variante. Asta, dacă nu vrea să ajungă la balamuc umblând după cai verzi pe pereți. În primul rând face lucrarea fără autorizație, păstrând niște bani pentru șpăguirea inspectorului de zonă când va veni în control. A doua variantă ar fi să apeleze la un intermediar, la Radu Țoancă, de exemplu în cazul Primăriei Timișoara, pentru a primi mai repede autorizația. Sunt lucruri cu care fiecare om se lovește zi de zi.

La nivel mai mare, oamenii de afaceri – iar vorbesc de cei de bună credință – se lovesc la rândul lor de un zid birocratic care-i sufocă. Vrei să faci un proiect pentru atragerea de bani europeni, te lovești de același sistem birocratic. Unii rezistă cât rezistă, apoi trebuie să se „adapteze” regulilor din România, adică să caute căile mai scurte, însemnând însă bani la negru. Alții, cum sunt mulți afaceriști străini, își strâng catrafusele și pleacă fără să se uite înapoi. Ba birocrația a ajuns să lovească chiar în instituții publice, cum sunt primăriile. Știre din Timișoara: „Birocrația din România ține blocate vaporașele pe Bega”. Nu mai discut de faptul că birocrația este indisolubil legată de corupție, iar diminuarea ei ar însemna șanse egale pentru competitori.

De ce se întâmplă toate acestea? Niciun guvern politic, indiferent de culoarea sa, nu și-a pus până acum problema reducerii birocrației, lucru care ar însemna o adevărată reformă a statului român. Și asta din cel puțin două motive. În primul rând, prin reducerea birocrației, mulți angajați din aparatul de stat și-ar pierde obiectul muncii. Pe cale de consecință, ar trebui făcute mari disponibilizări în acest domeniu. Or, din păcate, în România, în aparatul de stat sunt prea puțini funcționari publici profesioniști și prea multă clientelă politică. Clientelă care stă pe cocoțată pe spatele funcționarilor care muncesc. Incompetenți până în măduva oaselor, acum acești politruci își ascund ignoranța și refuzul de-a semna documente pe seama DNA. Din păcate, DNA îi ia doar pe corupți, nu și pe proști.

În al doilea rând, pe oamenii politici nu-i deranjează foarte mult birocrația. Ei au „shortcut-urile”, acele scurtături prin care-și pot rezolva problemele. Plus, tot din clasa politică s-au născut acei intermediari, „băieții deștepți” care rezolvă orice fel de problemă. Fiindcă în România trăiesc foarte bine sute, dacă nu mii de „Radu Țoancă”. Contra unor sume, din care o parte ajung la partide, ei rezolvă orice. De la câteva zeci de lei pentru o banală dovadă, până la milioane de euro pentru o despăgubire la ANRP. Aici nu mai vorbesc de șpăgile primite de funcționarii publici puși politic.

Prin urmare, partidele politice, fie ele liberale, social-democrate, liber-schimbiste sau orice ar fi, nu doar că nu vor să reducă birocrația, dar chiar o doresc mai mare. Apropo de guverne, în mod paradoxal, cele mai multe angajări la stat s-au făcut în perioada așa-zisului guvern liberal al lui Tăriceanu. Pe vremuri, un premier spunea că în România nu mai e nimic de furat, iar realitatea a dovedit ulterior că n-are dreptate. Acum, la nivelul extrem de ridicat al birocrației, se poate spune că mai mult e imposibil. Ei bine, viitorul poate o să ne contrazică. Și încă o chestiune. Singurul guvern care și-a propus să facă o reformă în acest domeniu este cel condus de Dacian Cioloș. Cu acea „comisie de tăiat hârtii”, despre care nu prea se mai aude nimic de ceva vreme. Problema este că și acea comisie, și cei care care lucrează pentru ea sunt tot funcționari publici. Adică tot oameni care n-au niciun motiv să reducă birocrația…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

birlic a spus: (septembrie 18th, 2016 at 11:47 )

Radu Tzoanca a ajuns un simbol al coruptziei, smecheresti mai ceva ca hrebenciucul. Omul a fost ‘ciuhandist devotat, liberal declarat, pesedist talentat. Pe scurt, un cacat. Robulian afirmat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo

Etapa a V-a a Ligii Naționale de baschet programează pentru SCM Politehnica Timișoara un meci la București. Alb-violeții întâlnesc Dinamo, duminică, 1 noiembrie, de la ora 18:00. Echipa viola vine după două victorii, ambele în prelungiri, 105-102, cu CSM Galați (în deplasare) și 100-97, cu FC Argeș (acasă). „Aceste două succese ne dau puterea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.