Sarbii cuceresc Timisoara: Zilele Culturii incep pe 30 octombrie

Timișoara se transformă, timp de o lună, într-o uriașă scenă care îi va avea în centru pe artiștii sârbi. Zilele Culturii Sârbe este un proiect cultural de amploare, ajuns la ediția cu numărul 11.

zilele-culturii-sarbe

Uniunea Sârbilor din România și Consulatul General al Republicii Serbia la Timişoara organizează, în perioada 30 octombrie-30 noiembrie, un proiect cultural de anvergură pentru promovarea valorilor tradiţionale şi a folclorului autentic al sârbilor din Banat. Zilele Culturii Sârbe este un eveniment care a ajuns la ediția cu numărul 11 și este finanţat de Ministerul Culturii şi Departamentului pentru Relaţii Interetnice. Timp de o lună, la Timişoara vor fi organizate spectacole de muzică, expoziţii de fotografie, pictură, proiecţia unui film de lung metraj, vor fi jucate piese de teatru, va fi deschis un salon de carte, și vor avea loc diverse prezentări de carte și serate literare, dedicate tuturor categoriilor de vârstă. Intrarea la toate acestea va fi liberă.

Program

30 octombrie, ora 19 – Sala Filarmonicii Banatul (Capitol) – Deschiderea festivă și proiecţia filmului „Bra a po babine linije /Fraţi după babă”, regia Radoš Bajić, subtitrat în limba română
4-5 noiemmbrie, ora 18 – Centrul Cultural Sârbesc – Salon şi prezentări de carte, editurile „Sterijino pozorje” Novi Sad, „Adresa” Novi Sad, „Prometej” Novi Sad, Agora Novi Sad, Platoneum, Pravoslavna rec, Budapesta, Brumar, Antrophos, Hestia, Editura U.S.R, urmat de seară literară cu participarea scriitorilor sârbi şi români
5 noiembrie, ora 19 – Episcopia Timișoara – аniversarea а 250 ani de la nașterea Arhimandritului Pavle Kengelac, prezentarea cărţii „Prirodoslov”, traducere IPS Episcopul Lukijan
12 noiembrie, ora 16 – Muzeul de Artă Timişoara – Vernisajul expoziţiei lucrărilor realizate în cadrul Taberei internaţionale de artă „Preobrazenjska likovna kolonija” şi ale artistului Goran Knezevic, profesor la Facultatea de Arte Republika Srpska
17-19 noiembrie, ora 19 – Sala festivă a Palatului Episcopal – Voevodatul Serbia și Banatul Timișan (1849-1861), expoziția virtuală a documentelor de arhivă cu ocazia aniversării a 167 ani de la înființarea Voevodatului
20 noiembrie, ora 19 – Teatru pentru copii și tineret „Merlin” Timișoara –„Teatros Fest”- Sad plače al od sreće/Acum plânge, dar de fericire, comedie, regia Dragan Jakovljevic, teatrul din Kragujevac, Serbia
21 noiembrie, ora 19 – Sala Festivă a Centrului Cultural Sârbesc – Academia festivă dedicată „Zilei limbii sârbe” şi lansarea volumului de carte „Lexiconul biobibliografic al scriitorilor sârbi de pe teritoriul actual al României”, autori S. Bugarski, J. Milin
22 noiembrie, ora 19 – Sala Filarmonicii Banatul (Capitol) – „Tamburașii câmpiei bănățene” și concert de muzică tradiţională unde își vor da concursul orchestrele de tamburași și orchestrele populare şi cunoscuţii solişti de muzică populară
23 noiembrie, ora 19 – Teatru pentru copii și tineret „Merlin” – „Teatros Fest”- Drita-dramă, regia Ksenija Krnajski, Teatrul Puls din Lazarevac, Serbia
24 noiembrie, ora 19 – Teatru pentru copii și tineret „Merlin” – „Teatros Fest”- Dve leve i dve desne noge/Două picioare drepte şi două stângi – comedii scurte, regia Silviu Văcărescu, Teatru de Stat Sârb Timişoara
25 noiembrie, ora 19 – Teatru pentru copii și tineret „Merlin” – „Teatros Fest” – Vlast / Puterea-comedie, Teatrul sârbesc din Ungaria
26 noiembrie, ora 19 – Catedrala Ortodoxă Sârbă – Seara muzicii corale-laice şi sacre, Corul Catedralei Ortodoxe Sârbe Timişoara și oaspeții din Subotica, Zrenjanin şi România
28 noiembrie, ora 19 – Centrul Cultural Sârbesc – Săptămâna tinerilor – socializare prin teatru – oaspeţi –Teatrul DIS din Banja Luka, Republika Srpska
29 noiembrie, ora 19 – Centrul Cultural Sârbesc – Săptămâna tinerilor – socializare prin teatru – oaspeţi, Teatrul Levo din Belgrad, Serbia
30 noiembrie, ora 18 – Centrul Cultural Sârbesc – Timişoara în toate limbile – seară cultural-literară cu participarea tinerilor artişti, fotografi, scriitori români, sârbi, maghiari, bulgari, ucraineni, germani.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.