De ziua numelui, dar si de ramas-bun, Simonis l-a cadorisit pe Robu cu o bicicleta

De onomastica sa, primarul Nicolae Robu a invitat, marţi după-amiază, mai multă lume la o mică recepţie organizată în sala de consiliu a PMT. Dorind să fie „ecumenic” cu câteva zile înainte de alegeri, Robu i-a chemat, de această dată, și pe consilierii PSD, de la care a primit un cadou la care probabil nu se aștepta.

cadou psd robu

Social-democrații n-au mers însă cu mâna goală și s-au mobilizat pentru a-i cumpăra un cadou primului Nicolae al Timişoarei. La iniţiativa lui Ion Ardeal Ieremia, care a încercat, fără succes, să-l facă pe Robu să le dea voie amatorilor de mers pe două roți și prin centrul orașului, aleşii PSD-işti i-au luat primarului o… bicicletă. Cadoul, spun PSD-iștii, ar avea rolul de a-l sensibiliza pe edil în ceea ce privește problemele comunității pe două roți. Printre cei care au contribuit financiar la cadou şi au răspuns invitaţiei s-a numărat şi Alfred Simonis, cunoscut drept cel mai vocal adversar al lui Robu din Consiliul Local Timișoara. Această întâlnire între cei doi a fost și ultima din poziţiile de primar, respectiv consilier local. Şi asta fiindcă Simonis urmează să facă pasul spre Camera Deputaţilor, având un loc eligibil (II) pe lista PSD.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

poli21 a spus: (decembrie 6th, 2016 at 17:15 )

Ceata lui pitigoi, dai in unul pica doi, cam asa arata poza de mai sus, cu mentiunea ca pitigoii din poza nici macar sa fluiere nu stiu.

anteconbega a spus: (decembrie 6th, 2016 at 17:17 )

Pe Ioan Ardeal Ieremia il stia lumea cultă a urbeidrept un om cu glagore, os de ardelean, feciorul marelui regizor Ioan Ieremia, un bun român. S-a înhăitat Ardeal cu alde Freddy Malagamba şi a ajuns să facă glumiţe de Ferentari. Ei Ardeal, Ardeal, Ardeal…

Alina a spus: (decembrie 6th, 2016 at 22:09 )

Daca nu ramane fara masina nu o sa se urce pe bicicleta PUTUROSUL asta de Robu!!!

Gaudeamus a spus: (decembrie 7th, 2016 at 05:10 )

Bicicleta robului ( era mai bine o trotineta – prietenii stiu de ce) are si o alta semnificacatie. Ca sa se poata descurca omu’ cu blestemul semafoarelor. Mai repede traversezi timisoara pe bitigla decat cu masina , fapt pentru care multumim robului lui Dumnezeu , Niciolaie.

ANDREI a spus: (decembrie 7th, 2016 at 09:18 )

Oare la cadou a contribuit si el…..Mateooo sau este prea mult , poate si-a mai revenit , un contract aici ..unul la aeroport , doar nașul , se știe

Robul Nicolae a spus: (decembrie 7th, 2016 at 11:02 )

Cand o sa vina ziua lui Dan Idolu de la Aeroport o sa-i duc un bax de Jack si un litru de Listerine. Sigur nu dau chix.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei

Un număr de 13 localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de rețea de alimentare cu gaze naturale. Valoarea lucrărilor va fi de 52 de milioane de lei, la care se adaugă și TVA. Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începe a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Dragan Petricevic

Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei

Liga Națională de baschet masculin a programat un nou duel dificil pentru SCM Politehnica, echipă ce a jucat duminică seara în București, pe terenul Stelei. Exact cu 24 de ore după ziua de naștere a antrenorului Dragan Petricevic, tehnician de care se leagă frumoasele performanțe ale baschetului timișorean, trupa viola învinge pe terenul unei echipe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Liga Națională de baschet masculin a programat un nou duel dificil pentru SCM Politehnica, echipă ce a jucat duminică seara în București, pe terenul Stelei. Exact cu 24 de ore după ziua de naștere a antrenorului Dragan Petricevic, tehnician de care se leagă frumoasele performanțe ale baschetului timișorean, trupa viola învinge pe terenul unei echipe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei
Fapte reprobabile în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din zona Complexului Studențesc. Un tânăr a fost bătut măr, chiar și cu un par, iar oamenii legii vor încerca să deslușească ce s-a întâmplat în „ecuația” în care a fost implicat pe de o parte băiatul unei consiliere locale din Dumbrăvița și câțiva fotbaliști,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bătaie cu izuri fotbalistice și de dragoste în Complex. Băiatul unei consiliere din Dumbrăvița, băgat în spital
Un număr de 13 localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de rețea de alimentare cu gaze naturale. Valoarea lucrărilor va fi de 52 de milioane de lei, la care se adaugă și TVA. Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începe a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei
Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%
La solicitarea Aquatim, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând cu data de 02.02.2026, în vederea realizării lucrărilor de execuție la rețelele de apă și canalizare, din cadrul proiectului „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”. Astfel,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începănd de luni, restricții rutiere în mai multe zone din oraș
Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este spațiul în care emoțiile prind glas, unde comportamentele capătă sens și unde fiecare relație lasă urme profunde. Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie, cunoscut la nivel local ca Centrul STURZ și în curs de tranziție spre numele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil
Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială Timișoara va deschide un nou centru pentru bătrâni, realizat cu fonduri nerambursabile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.