Gorghiu, despre alegeri: PNL Timis va renaste gratie unei echipe, nu unui om

Vor fi vremuri interesante în PNL Timiș, unde, pe 22 aprilie, vor avea loc alegerile pentru funcția de președinte. Fostul lider național al liberalilor, senatorul Alina Gorghiu, spune că nu susține un om, ci o echipă. Mai exact, Gorghiu afirmă că filiala ar trebui condusă de cineva care să aibă capacitatea să aplaneze asperitățile.

Nicolae Robu, preşedintele interimar al PNL Timiş, nu mai este singur în curs pentru șefia filialei. În cursă ar urma să intre și Alin Nica, primarul din Dudeștii Noi, care ar urma să facă și anunțul oficial. El a declarat, pentru deBanat.ro, că a decis să-i fie contracandidat lui Robu la insistențelor colegilor primari din județ. Încă nu este clar dacă vor mai fi și alți candidați, dar senatorul de Timiș, Alina Gorghiu, fost președinte național al PNL, crede că nu contează atât de mult omul, cât echipa și proiectul pe care îl propune acesta. „Nu am preferinţe pentru persoane, dar am o preferinţă certă pentru acel proiect care să coaguleze PNL Timiș (…) Nu mă interesează numele persoanei, cred că amândoi candidaţii, şi la nivel de judeţ, şi la nivel naţional, sunt oameni de caracter, care au reţete de succes în spate. Pe mine nu mă interesează numele persoanei, ci mă interesează moţiunea, proiectul pe care îl propune PNL, viziunea pe care o propune pe următorii patru ani. Cel mai mult mă interesează echipa, pentru că suntem în era politică în care PNL va renaşte graţie unei formule colegiale, nu unui lider. (…) La nivelul PNL Timiş, cele două candidaturi pentru preşedinţie vor naşte o competiţie puternică, fără resentimente, care să dea cea mai bună formulă de BPJ”, a declarat Gorghiu.

Săptămâna trecută, când și-a anunțat candidatura la șefia filialei, Nicolae Robu a spus că știe deja alături de cine va intra în cursă. „Am deja o echipă completă constituită. Sunt foarte bucuros că am reușit coagularea a tot ceea ce merita să fie coagulat din Biroul Politic Județean. E vorba despre oameni loiali partidului, au spirit de echipă și imagine publică bună, dar și influență în munca organizatorică în interiorul partidului. Nu vorbim despre veleitari”, spune acesta. De cealaltă parte, Alin Nica preciza, pentru deBanat.ro, că în filială trebuie să se termine cu dezbinarea. „Toți cei care sunt responsabili trebuie să lase orgoliile deoparte și să reseteze încrederea. Asta este problema pe care o avem acum în filială: o lipsă de încredere. Și în lideri, și unii în alții, și pe componente, și între conducere și ceilalți membri (…) Un simplu membru își pune problema «În ce mai cred eu? Cine îmi oferă acea speranță care să mă facă să cred că PNL muncește într-adevăr pentru mine, să cred în ideile pe care acest partid le promovează»”, spunea edilul din Dudeștii Noi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (martie 17th, 2017 at 07:39 )

Nica nu trebuie doar să coaguleze PNL din punct de vedere politic, ci şi să elimine din joc, printr-un efort colectiv, nenorociţii care au făcut PNL Timiş de rahat înultimii cinci-şase ani, în frunte cu alde Niculae Robu.

Banaticus ! a spus: (martie 17th, 2017 at 08:51 )

daca pleci tu si animalul ala colorat in cap – robu , cu siguranta ca se va face echipa !

Secureanu a spus: (martie 17th, 2017 at 10:01 )

anteconbega, slabe șanse. Au prins deja rădăcini nenorociții și nenorocitele peneliste

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan, reacţie dură după decizia CCR în cazul Fritz: “Vendetele politice cresc riscul ca România să piardă bani și credibilitate”

Premierul interimar, Ilie Bolojan, afirmă că legea nu trebuie folosită pentru a scoate din funcție o anumită persoană sau pentru a lovi un adversar politic. El mai spune că reglările de conturi politice provoacă riscul unei noi condamnări a României la CEDO. Afirmaţiile lui Bolojan vin în contextul deciziei CCR care a dat undă verde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan, reacţie dură după decizia CCR în cazul Fritz: “Vendetele politice cresc riscul ca România să piardă bani și credibilitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meci decisiv pentru accederea în grupele Cupei. „Vor evolua jucătorii care au jucat mai puțin”

Politehnica Timișoara joacă miercuri, 19 august, pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș în play-off-ul Cupei României. Echipa care se va califica în urma duelului de mâine de pe stadionul Electrica va evolua în grupele Cupei României 2026-27. ASA a trecut în Turul 3 de CS Gheorgheni, în deplasare, cu scorul de 2-0. Poli s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci decisiv pentru accederea în grupele Cupei. „Vor evolua jucătorii care au jucat mai puțin”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Accident rutier în Chevereşu Mare, în care au fost implicate trei autovehicule. Un bărbat este în stare de inconştienţă

Trei vehicule, două autoturisme și un microbus, au fost implicate, în această după-amiază, într-un accident rutier survernit în localitatea Chevereşu Mare. În cele trei vehicule erau 11 persoane, dintre care trei au fost rănite, una dintre victime, un bărbat, fiind în stare de inconștiență. Astăzi, la ora 17.11, cei de la ISU au fost solicitați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident rutier în Chevereşu Mare, în care au fost implicate trei autovehicule. Un bărbat este în stare de inconştienţă

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Trei vehicule, două autoturisme și un microbus, au fost implicate, în această după-amiază, într-un accident rutier survernit în localitatea Chevereşu Mare. În cele trei vehicule erau 11 persoane, dintre care trei au fost rănite, una dintre victime, un bărbat, fiind în stare de inconștiență. Astăzi, la ora 17.11, cei de la ISU au fost solicitați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident rutier în Chevereşu Mare, în care au fost implicate trei autovehicule. Un bărbat este în stare de inconştienţă
Premierul interimar, Ilie Bolojan, afirmă că legea nu trebuie folosită pentru a scoate din funcție o anumită persoană sau pentru a lovi un adversar politic. El mai spune că reglările de conturi politice provoacă riscul unei noi condamnări a României la CEDO. Afirmaţiile lui Bolojan vin în contextul deciziei CCR care a dat undă verde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan, reacţie dură după decizia CCR în cazul Fritz: “Vendetele politice cresc riscul ca România să piardă bani și credibilitate”
Salarii bune și o ofertă de locuințe la prețuri relativ acesibile, acestea sunt caracteristicile pieței imobiliare timișorenei, ceea ce plasează orașul pe unul dintre cele mai bune locuri din țară, în clasamentul accesibilității locuințelor. Locuințele din România se mențin la un nivel de accesibilitate bun, având în vedere faptul că în cele mai multe județe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e în topul național al accesibilității locuințelor. Salariile bune și prețurile accesibile modelează piața
Un accident rutier mortal a avut loc astăzi, în jurul orei 12:05, într-o parcare de pe Centura Timișoarei, în apropierea localității Moșnița Nouă. Un conducător auto a decedat pe loc după ce autoturismul pe care îl conducea a izbit violent un autocamion staționat. La fața locului s-au deplasat de urgență zece pompieri din cadrul Inspectoratului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat cu mașina într-un camion parcat și a murit. S-a întâmplat astăzi pe Centura Timișoarei
Criza globală, strâmtoarea Hormuz, războiul din Ucraina, dronele din Marea Neagră, prețurile internaționale toate sunt vinovate pentru că românii bagă în rezervoare benzină și motorină la prețuri astronomice, a explicat la Timișoara premierul Ilie Bolojan. El a recunoscut că statul român nu prea are ce să facă pentru a opri creșterea. Degeaba a fost scăzută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acciza la combustibil scăzută degeaba. Bolojan ne enumeră motivele pentru care prețurile cresc permanent
Probabil aflată sub perspectiva contestării măsurilor de mutare a elevilor de liceu dintr-o clădire în alta prin oraș,  Primăria Timișoara organizează vineri, 21 august 2026, o dezbatere publică având ca temă Proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Timișoara pentru anul școlar 2026-2027 și a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sunteți nemulțumiți de mutările de liceeni între diverse clădiri, decise de primărie și ISJ? Puteți contesta în cadrul unei dezbateri publice
Decizia CCR prin care a declarat constituţional amendamentul creat special de PSD pentru Dominic Fritz deschide larg porţi organizării unor alegeri parţiale pentru funcţia de primar al Timişoarei. Când ar putea avea loc acest scutin potrivit legislaţiei în vigoare? Cu o majoritate de 5 la 3, Curtea Constituţională a fost de acord cui cu amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce se întâmplă în Timişoara după decizia CCR de luni. Când ar putea avea loc alegeri parţiale pentru scaunul de primar
O amplă operațiune coordonată de Biroul de Investigații Criminale Timișoara a avut loc în această dimineață. Oamenii legii au descins la 16 adrese într-un caz grav de furt calificat. Printre cei vizați de anchetă se află și un polițist activ. Anchetatorii de la Investigații Criminale au stabilit că membrii grupării foloseau metode avansate și bine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții de amploare în Timiș: o grupare de spărgători de locuințe, vizată de Poliție. Un agent de ordine publică, printre suspecți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.