Ceau, Cinema! are nevoie de 2.000 de euro! Timisorenii care iubesc filmele pot da acum o mana de ajutor

Ceau, Cinema! le propune timișorenilor un nou pariu: îi cheamă să-i fie alături și să se implice în organizarea festivalului. E vorba despre un apel de strângere de fonduri, pentru a aduce în fața publicului, la Timișoara, mai mulți invitați din frumoasa lume a filmului.

Ceau, Cinema! este una dintre poveștile frumoase și nebune ale Timișoarei. O mână de oameni, două asociații și peste 20 de voluntari au crescut un festival de buzunar, pe durata căruia spectatori și invitați trăiesc un vis colectiv de vară. Ceau, Cinema! s-a născut pur și simplu din dorința de a-i reîmprieteni pe timișoreni cu filmul, de a-i face să regăsească plăcerea de a vedea un film la grădină, dar și să se convingă, cu propriii ochi, că filmele europene sunt zemoase, proaspete și te țin cu sufletul la gură. Cam ca lubenițele. „Încă de la prima ediție i-am întâmpinat pe spectatori cu lubeniță în loc de popcorn. Și i-am chemat pentru filmul de încheiere la Gottlob. Satul e renumit acum nu doar pentru pepenii dulci, ci și pentru primul cinematograf recondiționat în mediul rural, la 50 de km de Timișoara. Reacția publicului la ediția-pilot ne-a încurajat să continuăm. De atunci festivalul a crescut cu fiecare ediție. De la 35 la 50 de filme. De la 15 la 25 de invitați din lumea filmului. De la 3 la 10 spații de proiecție. E și meritul spectatorilor. Peste 5.000 în cele trei ediții”, spun organizatorii festivalului.

Dacă vă numărați printre cei care s-au bucurat de cele trei ediții ale festivalului, puteți face acum ca povestea să continue și mai frumoasă. Organizatorii Ceau, Cinema! lansează o campanie de crowdfunding, a cărei țintă este colectarea a 2.000 de euro. Banii ar urma să fie folosiți pentru patru invitați mai mult decât la ediția de anul trecut. „Ne-am bazat de la început pe singurii noștri aliați de nădejde: oamenii din lumea filmului care ne susțin și oamenii care vin la filme. Un festival e mai frumos cu mulți invitați, dar nu poate exista fără spectatori. Festivalul Ceau, Cinema! se poate sprijini prin platforma de crowdfunding crestemidei.ro/CeauCinema2017. Acolo puteţi introduce suma cu care doriţi să susţineţi proiectul, urmând să fiţi redirecţionat către pagina de procesare a plăţii. Recompensele vor ajunge la cei care ne susţin într-un interval de 25-40 de zile de la încheierea campaniei”, transmit organizatorii festivalului. Clipul de prezentare și mai multe informaţii puteţi găsi aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12

Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi

UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La câteva ore de la declarațiile de presă ale lui Alin Nica, pe tema procesului de contestare a alocării banilor din bugetul de echilibrare, respectiv a sumelor allocate pentru drumurile locale, Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș, îi răspunde. El spune că procesul se putea judeca și în lipsa reprezentanților Prefecturii, problemele sunt cu totul altele....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Mihai Ritivoiu îi răspunde lui Alin Nica, pe tema procesului cu CJT: ”Disperare fantastică? O fi, dar nu la mine”
Alianța Timișoara Unită, care îl susține pe Dominic Fritz la Primăria Timișoara, respectiv Alianța Dreapta Unită, care îl susține pe Alin Nica la șefia Consiliului Județean, au avut luni zi plină. Acestea au depus dosarele de candidatură pentru liderii lor și pentru listele cu consilieri, la Biroul Electoral Municipal Timișoara și la Biroul Electoral Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Alin Nica și-au depus candidaturile la funcția de primar al Timișoarei și președinte al Consiliului Județean Timiș
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a primit o carte de rezident din partea autorităților române și anunță că nu are niciun buletin de Germania sau vreun domiciliu secret acolo. În plus, după Paști își va depune dosarul pentru obținerea cetățeniei, a anunțat, luni, Fritz. Tocmai ce mi-a venit cartea de rezidență permanentă, spune cu mândrie primarul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz are carte nouă de rezidență permanentă în Timișoara
Fostul primar Nicolae Robu minte cu o debordantă naturaleţe chiar şi atunci când minciuna este mai mult decât evidentă. De unde rezultă că la el minciuna este patologică. S-a întâmplat în urmă cu o zi, într-un – să-i spun aşa – război al stickerelor. În urmă cu o zi, primarul Dominic Fritz a prezentat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (8). Patologia minciunii. Robu minte de îngheaţă apele chiar şi atunci când minciuna e de prisos
Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean.  În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică.  “Săptămâna trecută am avut termen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic
UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
Un domeniu în care am rămas din nou în urmă față de alte județe este cel al festivalurilor de muzică. Aici nu mai este vina ‘Bucureștiului care nu ne-a dat bani’, ci o problemă locală, de colaborare și organizare. Este frustrant ca timișorenii să fie nevoiți să meargă la Cluj pentru Untold și Electric Castle...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara merită un festival muzical de top
Primarul suspendat al comunei Checea, Daniel Florea, nu va mai putea candida pentru un nou mandat, potrivit unei decizii definitive din justiţie. Este al treilea primar, după Recaş şi Şandra, care are interzis la candidatură. După edilii PSD din Recaş şi Şandra (ultimul suspendat din funcţie) nici Daniel Florea, primarul suspendat al comunei Checea, nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un primar din Timiş are interzis la candidatură. PNL-istul Daniel Florea nu va putea candida pentru Primăria Checea
Top