Luni va fi cunoscută soarta Politehnicii Timişoara, prin decizia finală a TAS. Speranţele în privinţa unei decizii favorabile sunt extrem de reduse, situaţie recunoscută şi de Marian Iancu. Acesta este aproape sigur că TAS nu va decide în favoarea timişorenilor, pentru a nu produce adevărate seisme fotbalistice atât la nivelul UEFA, cât şi la nivelul FRF.
Ultimii zece ani au însemnat pentru Poli o sumedenie de procese. Mai întâi a fost lupta pentru recuperarea identităţii: nume, palmares, culori. Războiul a fost purtat împotriva lui Claudio Zambon şi a fost câştigat după ani lungi de tergiversări, în special dinspre FRF, care a gestionat prost acest caz, vinovatul principal fiind Adalbert Kassai, secretarul general. În urmă cu trei ani, Poli a fost depunctată de FRF cu şase puncte. Şi de această dată s-a lăsat cu un proces la TAS, câştigat tot de avocaţii lui Iancu. Prin recuperarea celor şase puncte câştigate de fotbalişti pe teren, Poli a încheiat campionatul în urmă cu două sezoane pe poziţia secundă, cea mai bună performanţă de până atunci din istoria alb-violeţilor. Dacă ne-am lua măcar după experienţele precedente, atunci am putea spera într-o decizie favorabilă Politehnicii. În caz contrar, Poli va lua drumul eşalonului secund, iar cei mai importanţi jucători din lot vor fi transferaţi sau împrumutaţi la alte echipe de afară sau din prima ligă.
Comentarii prin facebook