La TAS a pierdut Marian Iancu, nu Politehnica Timisoara!

Marian Iancu riscă să devină inamicul public numărul 1 pentru susţinătorii Politehnicii Timişoara, în urma declaraţiilor date după decizia TAS. În timp ce Poli Timişoara se pregăteşte, umilită, de Liga a II-a, Iancu se umple de bani.

Marian Iancu este cel mai câştigat personaj din toată această afacere în care a târât clubul. Înaintea deciziei de la TAS, Iancu ameninţa că se va retrage de la Poli numai în eventualitatea în care forul de la Lausanne îi va da dreptate, în caz contrar acesta subliniind că va continua. Luni însă, Iancu a spus că pleacă de la Poli, chiar dacă a pierdut la TAS. Şi nu pleacă cu mâna goală. „Vom vinde mai mulţi jucători importanţi, vom veni cu datoriile la zero, iar clubul o va lua de la capăt din liga a doua. Fără mine însă”, spune Marian Iancu. Aşadar, Pantilimon, Sepsi, Luchin, Ghinoea, Scutaru, Curtean, Goga, Bourceanu, Ricketts, Nicolic sau Rocha sunt cu toţii de vânzare, iar banii încasaţi, spune Iancu, vor fi pentru a acoperi datoriile clubului. Iancu mai spune că vrea să lase Poli „cu datoriile la 0”. Nu ştim dacă va reuşi, dar ştim cu certitudine altceva: în 2005, a preluat o echipă de Liga I, pe care acum o lasă într-un eşalon inferior.
Salvarea ar putea veni din partea oficialităţilor locale şi judeţene, care pot bloca demersul lui Iancu de a vinde tot lotul. La începutul luni trecute, Poli a primit, din partea ANAF, o decizie de impunere a sechestrului pe drepturile federative ale jucătorilor, ceea ce înseamnă că Iancu nu-i poate vinde. Totuşi, Iancu nu trebuie subestimat. Se pare că acesta i-a îndrumat pe Goga şi Bourceanu, cei mai râvniţi jucători polişti, să depună memoriu la LPF pentru a deveni jucători liberi de contract. Cei doi ar urma să-şi încaseze veniturile la negru, dar s-ar putea transfera la orice echipă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Sorin Belea a spus: (iulie 19th, 2011 at 09:10 )

Ai zis că:”Marian Iancu este cel mai câştigat personaj din toată această afacere în care a târât clubul”. Fă tu socoteala cât câștigă dacă vinde toți jucătorii de care vorbești, eu socotesc cât a pierdut: 2,5 mil euro din drepturi TV Liga I, 3 mil euro participarea în cupele europene, banii de la consiliul local și județean, plus creșterea cotei jucătorilor de care vorbești. Din divizia a doua cu cât crezi că îi va vinde pe jucători?

aeleb a spus: (iulie 19th, 2011 at 10:41 )

sorin, cati bani a investit in poli iancu in ultimii trei ani? niciun leu? in primul rand banii de care amintesti sunt ai echipei si au a lui iancu, ca doar nu i-a castigat el pe teren.

artistul a spus: (iulie 19th, 2011 at 11:08 )

Ce calcule Sorine! Deci banii nostrii, ai contribuabililor, sunt trecuti ca pierderi pt. Iancu.

pif a spus: (iulie 19th, 2011 at 18:23 )

nu mai intelege nimeni nimic, de fapt asta si vrea Herr Jancu. dar una e clara: incapacitatea crasa a lui Jancu de a administra o echipa de fotbal e evidenta. vaicarelile, schimbarile bruste de parere, neplata NIMANUI, a ramas dator la toti, numai prin hotariri judecatoresti au primit unii banii munciti. peste toate atacul asupra federatiei si lui sandu, un spertar de altfel, dar unul cu piinea si cutitul in mina, din pacate. ma tem ca mai urmeaza si alte lucruri neplacute in relatia cu Herr Jancu.

cititorul a spus: (iulie 20th, 2011 at 10:38 )

individul asta nu se poate reprezenta pe el si are pretentia ca reprezinta TIMISOARA………..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.