In 2018 incep lucrarile la podul si pasarela pietonala din zona ILSA. Cei de la Isho au terminat proiectul / FOTO

Proiectul pentru podul și pasarela pietonală din zona Ilsa este aproape gata. El va fi donat municipalității în câteva săptămâni, fiind plătit de Mulberry Investment, compania omului de afaceri Ovidiu Șandor, care construiește în zona Ilsa primul cartier ridicat de la zero în Timișoara în ultimii 27 de ani. Lucrările ar trebui, conform primarului Nicolae Robu, să înceapă anul viitor.

Dezvoltatorul imobiliar a finalizat proiectarea podului auto și pasarelei pietonale peste râul Bega, parte din soluția propusă pentru realizarea inelului II de circulație, planificat să traverseze zona Take Ionescu, în care va fi construit cel mai modern ansamblu rezidențial din Timișoara. Pentru ca traficul să se desfășoare în condiții cât mai bune s-a decis separarea traversarea pietonală de cea auto. Propunerea pentru pod, semnată de biroul de arhitectură Gaivoronschi &Andreescu, urmărește o soluție pragmatică, funcțională pentru două benzi de circulație pe sens. Pasarela pietonală include un amfiteatru spectaculos, care coboară la Bega, și va beneficia de un iluminat special pe timp de noapte. Proiectul acesteia este semnat de arhitectul timișorean Bogdan Zaha, care în prezent profesează în Viena. Proiectarea tehnică a podului și a pasarelei este realizată de SSF, o companie timișoreană care proiectează poduri în Germania și Romania, întregul proiect propus fiind realizat de specialiști timișoreni.

Isho, cartierul a cărui construcție a început deja pe Bd. Take Ionescu, include o importantă componentă rezidențială, dar va oferi şi un centru de conferințe și un spațiu de co-work de tip hub. Vor fi 2.000 de locuri de parcare, un gym, un spa, piscină, dar și un parc de peste 7.500 mp, cu pistă de alergat. Ansamblul va avea locuri de joacă, va fi deservit de un after-school, dar și de mai multe școli și grădinițe bine cotate, aflate în proximitate. Proiectul va fi completat de un supermarket, un centru medical, farmacie, bănci și alte funcțiuni comerciale complementare. Cartierul va avea propriul debarcader, iar zona pietonală va oferi restaurante, cafenele, terase și alte spații de socializare și relaxare.

Compania omului de afaceri Ovidiu Șandor va plăti, de asemenea, proiectul Inelului II de circulație al Timișoarei, care pornește de la strada Baader și ajunge până la sensul giratoriu de pe strada Pestalozzi. Mai mult decât atât, porțiunea care va traversa proiectul Isho va fi proiectat și executat în regim de bulevard cu patru benzi pe cheltuiala dezvoltatorului, care îl va dona apoi orașului. „Soluția generată de noi va asigura o legătură coerentă a Inelului II de circulație de pe strada Baader, peste pod până la sensul giratoriu de pe strada Pestalozzi, unde se leagă de inelul existent. Venim cu o propunere pentru o utilitate publică care stă în picioare oriunde în Europa, atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic, în deplină armonie cu dezvoltarea urbană din zonă, dată de proiectul nostru imobiliar multifuncțional”, spune Șandor.

„Am fost scutiți de chetuiala conexă și de timpul care ar fi trebuit consumat pentru realizarea acestui proiect. Am apreciat foarte mult disponibilitatea nu numai de a se dona o parte din acest teren valoros, ci și de a se amenaja acea porțiune de bulevard care se adaugă la ceea ce noi am făcut din Inelul 2 (…) Vom avea continuitate de la sensul pe antenei până la Jiul. Când vom realiza podul Jiul (…) vom avea Inelul 2 funcțional într-o anumită formă”, a declarat, la rândul lui, primarul Nicolae Robu. Toată documentația pentru pod și pasarela pietonală va fi predată municipalității la finele lunii octombrie. „Primăria are apoi de parcurs niște etape. Pentru porțiunea de bulevard aflată pe terenul nostru suntem în procedura de autorizare, avem certificat de urbanism, ne propunem să finalizăm anul viitor. Cred că e rezonabil ca în primăvară să vedem demarate lucrarile de execuție”, mai spune Șandor. În ceea ce privește „felia” primăriei, Robu afirmă că „în 2018 devreme” va fi pornită, cel mai probabil, licitația pentru execuție. Costurile nu sunt încă estimate, dar, susține Ovidiu Șandor, ele sunt comparabile cu acelea pentru alte poduri, fiind vorba de sume de 3-4 milioane de euro. Primăria Timișoara are în plan și construirea unui pod în zona Jiul, proiectul neavând încă avizul Apelor Române, care reclamă o înălțime prea mică a acestuia. Nicolae Robu spune că municipalitatea poate suporta costurile pentru toate aceste investiții. „Putem să finanțăm aceste lucrări. Noi nu ne lamentăm, noi facem. Vom susține realizarea acestor obiective anul viitor”, a conchis edilul.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3629″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Marius a spus: (septembrie 15th, 2017 at 15:33 )

Foarte frumos și modern. Felicitări arhitecților!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean

La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav

Misiune contracronometru de salvare a unei fetițe, arse în condiții bizare într-o localitate din Timiș. „La data de 10 iunie 2026, în jurul orei 14:55, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o fetiță în vârstă de 2 ani ar fi căzut într-un recipient utilizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În weekend, în zilele de 13 şi 14 iunie, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi, printre care şi „cele mai bune sarmale din Banat”. Ineditul acestei ediţii va un concert simfonic vienez, având menirea de-a reaminti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cele mai bune sarmale din Banat” vă aşteaptă în weekend la Buziaş. Un concert simfonic vienez, momentul inedit al Festivalului Veveriţelor
Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto. Construită în anul 1977, clădirea necesită intervenții ample, astfel încât elevii să beneficieze de condiții mai bune la orele de sport. Pentru a asigura fonduri pentru investiție, municipalitatea va depune o cerere de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă milioane de lei pentru sala de sport de la Liceul Auto. Primăria vrea banii printr-un proiect al GAL Freidorf
La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Top