Calin Anton Popescu Tariceanu sau aroganta prostanacului

În 1997, pe atunci relativ tânărul ministru al Industriei, Călin Popescu Tăriceanu, un fel de Cătălin Botezatu al politichiei, făcea o afirmație șocantă pentru cineva care era obligat să aibă minime cunoștințe economice. Astfel, la o primă și destul de consistentă scumpire a combustibililor, Tăriceanu afirma senin că aceasta îi va afecta doar pe puținii și potenții proprietari de mașini. Dincolo de faptul că dealerul de mașini considera automobilul un lux, chiar și copiii știau că o creștere a prețurilor la combustibili provoacă scumpiri în lanț la mai toate produsele. Declarația de atunci a lui Tăriceanu a și produs un prim mare semn de întrebare vizavi de competența primului guvern (Ciorbea) care se desprindea de neocomunism.

În 2008, Tăriceanu avea cu 11 ani mai mult și vreo două neveste în plus de la imensa gafă de ministru. Era deja premier de aproape patru ani și își aducea un important aport la o antologie a celor mai mari stupidități spuse de politicieni. „Economia României duduie”, spunea dezinvolt premierul de la acea vreme, drept pretext pentru tot felul cheltuieli nesăbuite, chiar criminale, de la buget. La acea oră, criza economică traversase Oceanul Atlantic dinspre Statele Unite și se revărsa asupra Europei. La finalul mandatului, Tăriceanu lăsa un deficit de 5,8% și toți banii proveniți din privatizarea BCR aruncați pe apa sâmbetei. Trebuie spus că „liberalul” Tăriceanu conducea guvernul din martie 2007 cu sprijinul tacit al PSD, iar în acea perioadă aparatul de stat bugetofag a luat proporții înfiorătoare.

Și a venit anul de grație 2017. Ajuns la a șasea (șaptea?) nevastă, pe Călin Anton Popescu Tăriceanu îl regăsim pe poziția de președinte al Senatului, adică al doilea om în stat, și șef al unui partiduleț care stă la căruța PSD-ului la guvernare. 28 septembrie 2017. Întrebat despre majorarea ratelor pentru românii care au credite la bănci, al doilea om în stat are un răspuns de șmecher descurcăreț: „Slavă Domnului, nu am credite în lei!”. Oarecum nu trebuie să te miri,, fiindcă e același om care, la inundațiile din 2005 din Timiș, se răstea la o sinistrată: „Ce vrei, doamnă, să-ți fac hotel?”. Tot în aceeași zi, fostul ministru care nu vedea vreo legătură între prețul benzinei și al celorlalte mărfuri are o altă revelație: „Eu nu am văzut nicio scumpire la carburanți”. Asta deși carburanții s-au scumpit chiar și înainte de prima etapă de creștere a accizelor.

De fapt, fostul liberal Tăriceanu, ajuns o jalnică slugă a PSD, pare a trăi într-o lume total paralelă cu cea în care trăiesc restul românilor. Omul care a nenorocit România înainte de marea criză e pe cale să facă același lucru acum, ca părtaș la o guvernare care face iar „economia să duduie”, dar ale cărei finanțe sunt deja la pământ. De fapt, omul nu mai are treabă cu economia, fiind unul dintre cei mai bogați politicieni, iar empatia pentru restul românilor se vede din declarațiile de mai sus. Individul este acum vârf de lance al ofensivei penalilor împotriva Justiției și a statului de drept. Poate doar cu această eroare a naturii, numită Codrin Ștefănescu, se mai poate compara în grobianisme la adresa Justiției. Tristețea este că, la aproape 28 de ani de la Revoluție, am ajuns să fim conduși de un individ de-o incompetență înfiorătoare și o moralitate de bordel. Care nu și-a ascuns intenția de-a suspenda președintele, astfel încât să ajungă, fie și cu titlu de interimat, șef al statului. Sărmană Românie!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Viorel a spus: (septembrie 30th, 2017 at 11:51 )

a3 si rtv i-a bagat in parlament. Cu redistribuire sau fara, grav e ca au reusit.
Daca o castreaza pe Codruța dar o lasa acolo, bataliile justitiei vor fi de opereta, fara condamnari si cu un popor lihnit si multumit.
Cu Klausy e simplu, doar ca nu e clar cand latră si cand cască la pesedisti.

ALDE si a atins toate scopurile, sunt varianta rom a UDMR. Au afaceri cu toata clasa politica si sunt pe cale sa si stabilizeze electoratul.
Realitatea nu i intereseaza pe romani, iar batjocura lui Tariceanu il fac de-al lor.
Fara speranta!

Carol a spus: (octombrie 2nd, 2017 at 13:39 )

Nu luati in seama ce spune ipochimenul. Nu e in stare de rationamente logice. A fost manechin la viata lui, nici macar contabil. Iar rahatul de-l mananca de cand e remorca PSD, reprezinta plata pentru pozitia pe care a primit-o in parlament. Tot spectacolul pe care il face este regizat de consilierii straini ( din Israel) pe care-i plateste PSD-ul ca sa scape Dragnea si altii ca el de puscarie.
Trebuie inteles saracu, numai un om care nu are minte, talent, pe care nu-l recomanda nimic, dar care este extrem de frustrat are nevoie de functii la stat, de a intra pe usa din dos la permise, ca sa nu stea la rand, de a trece peste rand la muzee, de a da raspunsuri arogante oamenilor de rand.
Ciudat este ca nimeni nu-si aminteste ca acest individ sinistru este si mare mason, cu unul dintre cele mai mari grade masonice din politica romaneasca. Ei bine, da, acest individ care invoca serviciile si „binomul” care conduc Romania din umbra, este mason, adica si el este condus de altii din umbra. Hotul striga cel mai tare „-Hotiiiiii”!
Sa eliminam justitia si serviciile care conduc Romania din umbra (sic.), dar sa lasam masonii ca el, sa o conduca direct la soare, la lumina, fara sa se mai ascunda!!!!!

vali a spus: (octombrie 13th, 2017 at 15:46 )

Credeti ca Tariceanu cand cheltuie banii obtinuti prin diverse metode se gandeste la cei care sufera sau scriu articole din cauza actiunilor lui? La un asemenea caracter blamarea lui in presa este „pistol cu apa”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.