Ispravnic(ia) aradeana a ministrului Cuc a ajuns la Timisoara

Și a fost la Timișoara în week-endul trecut Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor. Un individ pe care nu trebuie să-l asculți vorbind mai mult de zece secunde, pentru a-ți da seama că și-a atins nivelul de incompetență de foarte multă vreme, chiar prea multă vreme. Dar într-un guvern format din tot felul de politruci și țuțări de baroni locali, și-a găsit și acest om locul ca reprezentant al baronului de Giurgiu, Nicolae Bădălău. Și dacă tot a fost la Timișoara, dl Cuc ne-a promis încă o dată că vom avea constructor la centură la finele lunii octombrie. Asta, dacă nu sunt contestații. În cealaltă problemă care-i frământă pe timișoreni, și anume navigația pe Bega, s-a văzut că dl Cuc este absolut paralel cu chestiunea. Dar ce zic paralel, e total pe dinafară! Și asta cu toate că problema în cauză e la ministerul pe care cu onor îl conduce. Dacă totuși a venit la Timișoara, putea să se informeze puțin. Fiind vorba însă de o primărie condusă de un liberal, politrucul Cuc așteaptă ordin de la partid pentru a vedea cum să acționeze în continuare.

Venirea lui Cuc la Timișoara n-a avut însă legătură nici cu vaporașele primarului Nicolae Robu, nici cu centura. El a participat la o largă întâlnire a tuturor șefilor de secții de drumuri din România. Întâlnire organizată, se pare, impecabil de deja fostul director al DRDP Timișoara, Horațiu Simion. Deși descins pentru a-l debarca pe Simion, Cuc n-a putut să facă acest gest imediat din cauza organizării foarte bune. În schimb, avea deja în buzunar numele înlocuitorului. Este vorba de un anume Cristian Ispravnic, consilier județean PSD de Arad. Conform cutumelor PSD-iste, acest Ispravnic n-are nici cea mai mică treabă cu drumurile, în schimb e om de casă al președintelui PSD Arad, Dorel Căprar. (Apropo de acest Căprar, toți cei care-l cunosc spun despre el că e un adevărat „geniu”. În orice domeniu. )

Dincolo de faptul că PSD Arad a câștigat bătălia cu PSD Timiș în privința numirii unui om într-o importantă funcție, avem aici încă o dovadă a crasei iresponsabilități în care este tratată de acest guvern problema infrastructurii rutiere. Adică un vechi drumar fără carnet de partid este înlocuit cu un yes-man PSD-ist. De altfel, aceeași problemă există și la nivelul centralei CNAIR, devenită o cloacă de incompetenți, puși în funcții pe bază de carnet de partid sau copii, gineri, neveste, cumnați și amante de mahări PSD-iști. Fiindcă pentru PSD nu drumurile sunt cu adevărat prioritare, ci funcțiile din care se mai pot scoate unele beneficii. Și te miri atunci că, deși România e praf la nivel de infrastructură, la ultima rectificare bugetară s-au luat 60% din banii de la Transporturi fiindcă… n-au putut fi cheltuiți. Cel puțin aceasta este varianta oficială a guvernului.

P.S. Printre incompetenții care și-ar putea pierde locul în guvern în aceste zile se numără și Răzvan Cuc. Moment în care s-ar putea să cadă și aranjamentul cu Ispravnic(ul) lui Dorel Căprar.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

@ino ard.. a spus: (octombrie 10th, 2017 at 14:34 )

daca vreti drumuri luati-va impozitul inapoi. asta nu merge decit cu un partid regional solid care nu exista la Timisoara. in rest va mai puteti plinge cit vreti pina nu faceti asta.

vest a spus: (octombrie 11th, 2017 at 10:26 )

Corect.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
De 15 ani, fără întrerupere, în luna octombrie, FILTM devine, pentru trei zile, locul de întâlnire pentru autori români și străini cu iubitorii de literatură din capitala Banatului. “Nou, pe toate fronturile” este tema celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. O temă care pornește de la lumea în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILMT) se întoarce săptămâna viitoare cu a XV-a ediţie
Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.