Cannabis de 4 milioane de euro, pe „plantatiile” descoperite in Timis

4.000 de euro: atât costa kilogramul de „iarbă” recoltat pe cele patru plantații de cannabis de la granița dintre Timiș și Caraș-Severin. Cantitatea de marfă pe care se pregăteau s-o scoată pe piață traficanții săltați în ultima săptămână de DIICOT era uriașă.

Cristian Loredan Altstadter, cetățean german, și Ioan Bogdan Ilinca și Constantin Adrian Bîrnaz aveau în grijă mai multe culturi de cannabis, situate la limita dintre județele Timiș și Caraș-Severin, pe patru parcele diferite. Afacerea a mers extrem de bine până când pe fir au intrat polițiștii, care, în ultima săptămână, au pus pe butuci întreaga rețea. „Pentru disimularea culturilor, au ales o zonă izolată, fără drumuri de acces auto în proximitate. Au ales o zonă cu vegetație deasă, în mijlocul căreia au defrișat o porțiune de circa 2.300 mp, pe care au amenajat canale de irigații, folosindu-se de un pârâu din apropiere, de unde apa era canalizată către culturi cu ajutorul unor pompe”, se precizează într-un comunicat al DIICOT. Plantele cu conținutul cel mai bogat în THC erau culese și transportate în Blajova, unde fusese amenajate un adevărat laborator de uscare. În fiecare cameră erau puse folii, pe straturi succesive, astfel încât să permită uscarea rapidă a unor cantități mari de cannabis. „Drogurile erau ambalate și comercializate doar en-gros, în cantități de minimum 1 kg, către diferiți dealeri din țară, însă există indicii că o parte a drogurilor erau scoase și din țară, cu destinația Germania, unde liderul grupării își are domiciliul. Cantitatea rezultată de pe plantația astfel depistată se ridică la 2,5 tone”, mai spun procurorii.

Membrii rețelei vindeau drogurile cu 4.000 euro/kg, valoarea estimată a cantității de droguri care ar fi fost destinată comercializării, după finalizarea procesului de preparare, fiind de circa 1,3 milioane de euro, la prima mână. „În condițiile în care, o astfel de cantitate trece însă prin mai multe rânduri de dealeri intermediari, situația face ca la consumatorul final, prețul să ajungă la 10 euro/50 lei per gram, ceea ce face ca valoarea de piață a cantității depistate să fie estimată la 4 milioane euro”, transmite DIICOT. Cercetările au fost extinse față de alte patru persoane.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată

Timișoara găzduiește sâmbătă, 20 iunie, a treia și ultima etapă a CN de rugby în șapte. SCM USV Timișoara este liderul clasamentului, cu maximum de puncte și are mari șanse să păstreze titlul național. În prima fază, cea a grupelor, echipa viola va întâlni CSU Arad și CSU Phoenix Brașov. Turneul are loc de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

În urmă cu două zile, la benzinăriile Petrom au apărut prima dată prețurile de sub nouă lei pe litrul de motorină standard, o ”minune” care nu mai se înregistra pe piața românească de luni de zile. Semnalul este dat, Petrom are cea mai mare rețea de benzinării din țară, iar cel mai probabil exemplul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Național al PNL a decis vineri seară, cu o largă majoritate, să organizeze duminică un congres extraordinar. Decizia are loc pe fondul unor mari tensiuni provocate de puciştii din PNL, care au recurs şi la justiţie Votul pentru organizarea congresului a fost covârşitor, 566 de delegați fiind “pentru”, 97 – “împotrivă”, înregistrându-se şi 19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În pofida obstrucţiilor, Ilie Bolojan merge mai departe. PNL organizează congres duminică
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte educaționale din comună se apropie de final. Este vorba de proiectul „Construire liceu tip școală verde”, finanțat prin 𝐏𝐍𝐑𝐑. Ordinul de începere a lucrărilor de proiectare a fost emis în data de 𝟎𝟔.𝟎𝟖.𝟐𝟎𝟐𝟓, iar ordinul de începere a lucrărilor de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la noul “liceu verde” din Moşniţa Nouă, pe ultima sută de metri
Lucrările la viitorul Centru de Mari Arși de la Timișoara se apropie de final, se lucrează la ultimele finisaje. De asemenea, e aproape gata pasarela care va lega unitatea medicală cu Spitalul Județean și de Clinica de Ortopedie. Cu ajutorul noii pasarele vor fi conectate toate clădirile complexului medical. ”Ne pregătim să finalizăm pasarela care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
Noul prefect de Timiș, USR-istul Paul Finta, evită să se pronunțe pe cazul Dominic Fritz și ce decizie ar urma să ia. El spune că așteaptă hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a motivării deciziei și a hot[rârii celor de la Agenția Națională de Integritate. Nu mă pot exprima pe acest subiect înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș nu se pronunță asupra deciziei în cazul Fritz: ”Nu pot să mă exprim până nu văd hotărârea și motivarea”
La o zi după ce a primit oficial confirmarea de numire, Paul Finta a depus, vineri, la orele prânzului, jurământul. La ceremonia desfășurată la Palatul Administrativ din Timișoara, i-a fost alături subprefectul de Timiș, Deian Popov. De asemenea, la ceremonie au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai autorităților locale și județene, precum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are de vineri un nou prefect. Paul Finta a depus jurământul
Mai mulţi lideri PSD, dar şi mass-media apropiate de acest partid au cerut vehement, după decizia ÎCCJ de joi, încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Însă chiar în judeţul Timiş există precedentul unui primar găsit în conflict de interese, care a fost sancţionat cu diminuare indemnizației cu 10% pe o perioadă de 6 luni, ducându-şi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Precedent în Timiş la cazul lui Dominic Fritz. Cum a fost sancţionat un primar găsit în conflict de interese
Constructorii continuă și în această vară programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș, aflate în administrarea primăriei. Lucrările desfășurate în această perioadă se adaugă intervențiilor realizate deja pe parcursul anului școlar, astfel încât elevii și profesorii să înceapă noul an în condiții cât mai bune. Programul derulat de municipalitate include lucrări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În școlile timișorene vara se muncește. La renovări/FOTO
Top