Nicu Bitea este noul director adjunct al STPT. Robu: Are capacitate manageriala

Societatea de Transport Public Timișoara, fosta RATT, atacă noul an cu forțe proaspete. Urmează, în câteva săptămâni, să fie stabilită formula de conducere, cu un nou consiliu de administrație și, poate, chiar un nou manager, dar, până atunci, a fost numit un director adjunct. Este vorba despre liberalul Nicu Bitea.

În vara lui 2017, Consiliul Local Timişoara a aprobat reorganizarea, prin transformare, a Regiei Autonome de Transport Timişoara în societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic Municipiul Timişoara, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara. Noua entitate se numește SC Societatea de Transport Public Timișoara SA (STPT), toate procedurile privind transformarea fiind încheiate la jumătatea lunii decembrie. Noul an a adus, pe lângă această schimbare, și un nou director adjunct al STPT. Este vorba despre consilierul județean PNL Nicu Bitea, care făcea parte din Consiliul de Administrație al RATT încă din noiembrie 2016. întrebat ce-l recomandă pe Bitea pentru o astfel de funcție, primarul Nicolae Robu spune că acesta are experiență, chiar dacă nu are calificare. „Nu are calificare pentru asta, este numit pe un post managerial. Consiliul de Administrație l-a numit, Nicu Bitea este membru mai demult în consiliul de administrație, care l-a propus și l-a votat. Are experiență la CNADNR, a lucrat la CNADNR ani buni și are capacitate managerială”, a precizat edilul.

Nicu Bitea este la al treilea mandat de consilier județean. Născut în 1982, el a urmat cursurile Facultății de Tehnologia Produselor Agroalimentare, iar din 2008 încearcă să obțină un doctorat în Agricultură. Conform CV-ului său, din 2000 a fost „asistent șef” la un producător de anvelope, iar sarcinile sale de serviciu vizau „asigurarea utilajelor și explicarea manevrări lor” (am păstrat ortografia autorului – n.r.) Bitea a mai fost „cercetător”, s-a ocupat ulterior de „asistență proiecte în domeniul silvic”, iar apoi a devenit „expert în formarea și perfecționarea funcționarilor publici” și „consilier proiecte și programe pentru IMM”. A ajuns și la Direcția Agricolă, unde a fost „director coordonator adjunct”, iar din 2011 era „șef serviciu, Coordonare și control trafic, CNADNR”. Printre altele a fost și consilier europarlamentar la cabinetul Elenei Băsescu. Acum este liderul grupului PNL din CJ Timiș. Conform declarației de avere, nu are case sau terenuri, deține doar um BMW din 2012 și are un credit bancar de 56.000 lei, scadent în 2021. La venituri a trecut 56.400 lei, din salariul de la DRDP, 9.360 lei ca și consilier județean, și 9.400 lei, ca și membru în CA al RATT.

Oricum, mai spune Robu, structura de conducere a STPT urmează să fie definitivată în următoarele săptămâni. „Nu știu exact dacă este expirat contractului lui Ioan Goia. În curând se va lua o decizie privind structura conducerii noii societăți”, ne-a mai declarat primarul Timișoarei. O altă problemă care va trebui rezolvată rapid este cea a noii sigle a STPT, care a fost afișată deja pe site-ul societății. Este vorba despre deja celebra cruce roșie pe fond galben, în cerc, care a făcut valuri la finele anului trecut. „Nu rămâne așa sigla. O să îl contactez pe domnul Goia, să se oprească cu prostia asta. Este absolut deplasat să ai o asemenea siglă”, conchis Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

mi-e greata a spus: (ianuarie 9th, 2018 at 15:39 )

pupincurist a fost, este, si va fi….de cand il stim.

A fost pupincuristul lui Borza, cand a venit epoca Ostafciuc a fost de a doua zi pupincuristul lui, apoi, cand PDL a facut greseala istorica de a se uni cu partidul pupincuristilor PNL, normal ca a devenit pupincuristul lui Robu.

Un ratat care traieste numai din functii oferite de la partid.

Nas0leu a spus: (ianuarie 9th, 2018 at 16:50 )

Votati fratilor peneleul in continuare ca doar astia macar fac ceva. Macar fura (si ei) ceva.

liberal fara frontiere a spus: (ianuarie 9th, 2018 at 16:59 )

Nicu Bitea presedinte! Un pupincurist mai mare si mai gretos e greu de gasit in partidul asta. Bravo, Lae! Stai sa vezi cand n-o sa mai fii pe val, cum o te scuipe in fata ipochimenul asta.

idioten a spus: (ianuarie 9th, 2018 at 17:02 )

Gretosul de Bitea si-a vazut visul cu ochii. A lins pana s-a facut director. Amuzant este ca dobitocul chiar se crede competent.

Caratorul de valiza a spus: (ianuarie 9th, 2018 at 17:06 )

Sunt eu, Nicu Bitea. Și vă spun așa. Valuarea mea a fost în sfârșit, recunoscută de cel mai mare și mai priceput primar din univers. Păi băi proștilor, voi credeți că eu am cărat atâta vreme valize de la Tabără încoace pe degeaba? Trăiască STPT!

Jony Marmota a spus: (ianuarie 9th, 2018 at 17:07 )

Sunt dăcât o marmotă care învelește ciocolată în staniol. Și am dăcât o singură întrebare. Bitea, Bitea mai pute?

Liberal a spus: (ianuarie 9th, 2018 at 17:11 )

eu am fost pedelist, acum sunt liberal. pe vremuri specimenul ăsta făcea curat pe mese dupa ședințe și nu îndraznea să deschida gura. acum, de cand a descoperit că lui Robu îi place, nu se mai oprește din lins. este absolut grețos și, pe deasupra, e și foarte foarte prost. dar e meritocrat și atunci nu mai conteaza.

RATT a spus: (ianuarie 10th, 2018 at 08:29 )

Informatia din CV-ul sau prin care afirma ca a fost cercetator este falsa. In perioada cat a lucrat la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice a fost tehnician, desi competentele sale profesionale il recomandau mai mut pe post de portar.

PitigoL a spus: (ianuarie 10th, 2018 at 08:46 )

Bun, ce poate sau cum poate individul este altceva. Asa fac toti! Se descurca. O va demonstra sau nu. In schimb, vad un pretendent invis, un semi intelectual – ca altfel nu te apuci sa ejaculeti inteligenta in 5 mesaje consecutive, care isi distreaza prostii scriind romane Touettiene. Halatul!

anteconbega a spus: (ianuarie 10th, 2018 at 10:47 )

PSD-PNL, azi aceeaşi mizerie. În fond, Nicu BItea este un renascentist, un om multilateral dezvoltat, împotriva lui vorbeşte invidia internă de partid, căci printre postacii de frunte sunt unii liberali vechi, ancestrali, neolitici, ca Ionuţ Nasleu, parte a anturajului contemporan al dlui ALDE Robu, cutoţii speriaţi de ascensiunea miraculoasă şi folositoare poporului rromân practicată de fostul june pedist.

Ravasila a spus: (ianuarie 10th, 2018 at 16:19 )

Eu il stiu bine pe Bitea, ca destul ne-am batut pe servieta lui Popoviciu, apoi pe a lui Robu. Ling mai bine ca el, o sa ma puna si pe mine director, vedeti voi! Cred ca la patrimoniu…dar e bine oriunde.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei

Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil

Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți

Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți

Economic vezi arhiva Economic

Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto

Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
George Cătălin Roman, arbitru al CJA Timiș și component al lotului național de Liga I, a fost propus de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru includerea pe Lista FIFA a arbitrilor internaționali pentru anul 2027. Este o performanță deosebită, care readuce arbitrajul timișean foarte aproape de locul pe care l-a ocupat, de-a lungul timpului, pe scena...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul revine în circuitul european al cavalerilor fluierului. George Roman, propus pe lista FIFA
Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți
La scurt timp de la aprobarea susținerii proiectului în Consiliul Local, Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund. Sunt finanțări de până la 5.000 de dolari pentru idei care contribuie la un oraș mai verde, vizați fiind tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani. Ei sunt invitați să propună și să implementeze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finanțări de până la 5.000 de dolari. Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund
Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto
Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
Duminică, 27 septembrie 2026, între orele 10:00 și 15:00, Asociația Poli îi așteaptă pe timișoreni la un nou târg de adopții, organizat la Casa Tineretului FITT, situată pe pe strada Arieș nr. 19. De această dată, evenimentul pune un accent deosebit pe pisici și, în special, pe puii de pisică aflați în grija asociației. Sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adoptați un pui de pisică. Asociația Poli vă așteaptă duminică la Casa Tineretului ca să găsiți cel mai nou membru al familiei
Între 11 și 20 septembrie, capitala Banatului a găzduit prima ediție a „Timișoara Playground Festival”, un nou eveniment sportiv organizat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) în colaborare cu Mons Events. Festivalul a reunit competiții de street football, baschet 3×3, fotbal pe nisip, volei pe nisip, handbal pe nisip și rugby pe nisip, desfășurate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a găzduit cu succes, în organizarea UVT, primul festival multisport organizat în regiunea de vest
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în 30 septembrie, evenimentul ”Informația care îți dă încredere să crești” – Dincolo de intuiție. Decizii de business bazate pe informație. Întâlnirea se adresează antreprenorilor, managerilor și profesioniștilor interesați să își fundamenteze mai bine deciziile comerciale și să transforme informația relevantă într-un avantaj pentru dezvoltarea afacerii. Evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele la o dezbatere pe tema informațiilor de business
Senatul Universității Politehnica Timișoara s-a întrunit joi, 24 septembrie 2026, în ședință festivă, pentru a conferi cea mai înaltă distincție pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior, titlul academic de Doctor Honoris Causa, lui Dragoș D. Mărgineanțu, AI Chief Technologist și Senior Technical Fellow al companiei The Boeing Company din Statele Unite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș D. Mărgineanțu, Chief Technologist la Boeing și unul dintre „arhitecții” noului program de licență „Drone Engineering and Aeronautical Informatics”,  a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.