Lipsa autorizației, mașini neîngrijite, fumat în mașină, oprire sau staționare neregulamentară. Doar o parte din neregulile pentru care au fost sancționați de polițiștii locali aproape 40 de taximetriști, în ultima săptămână.

Zile grele pentru taximetriștii din Timișoara, care duc, în această perioadă, un război cu șoferii Uber. Câteva zeci au fost amendați de polițiști, după scandalul de la finele săptămânii trecute, iar alte câteva zeci au fost arși la buzunare, în ultimele două săptămâni, de polițiștii locali. Aceștia au trecut la verificări după ce, la întâlnirea cu primarul Nicolae Robu, unii tineri s-au plâns de atitudinea taximetriștilor, care fie cer prea mulți bani, fie nu vor să plece în curse, pe considerentul că sunt prea scurte. „Ca urmare a discuțiilor pe care tinerii din municipiul Timișoara le-au avut în data de 18 ianuarie cu primarul orașului, Nicolae Robu, în care se punea problema modului în care taximetriștii respectă prevederile legale în activitatea desfășurată, săptămâna trecută polițiștii locali de la Serviciul Circulație Rutieră au acționat pe linia depistării conducătorilor auto care desfășoară activități de transport persoane în regim de taxi”, au transmis polițiștii locali. În urma controalelor efectuate au fost sancționați contravențional 38 conducători de taximetre. Suma amenzilor este de 14.460 lei, acestea fiind acordate pentru lipsa autorizației transport persoane, a verificării metrologice, a listei cu tarife, a ecusonului cu nume, fotografie, neeliberarea bonului fiscal, părăsirea autovehiculului în stație, mașini neîngrijite, lipsa instrucțiunilor pentru sesizări și reclamații, consum de tutun în autovehicule, oprire sau staționare neregulamentară.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB
dB
Cele mai citite articole
- Și-a orchestrat sinuciderea. Caz teribil în Giroc
- Reforma nu cade. Este eliminată
- „Sufocaţi” de declaraţiile de „dragoste” ale românilor, PSD şi tripleta Grindeanu – Vasilescu – Manda au blocat comentariile pe paginile lor de Facebook
- PNL joacă tare: negocieri pentru un guvern minoritar. S-a decis să nu se mai facă o coaliţie cu PSD
- Fost preşedinte al PNL Timişoara, atac dur la colegi de partid: “Trădătorii din PNL sunt mufaţi de ani şi ani în cloaca avantajelor şi sinecurilor”
- PSD, foc şi pară pe meme-urile cu şobolanii. Sesizează inclusiv Parchetul, plângându-se de o campanie ”de sorginte nazistă”
- Primăria dorește realizarea unui hub de robotică la Timișoara
- Dominic Fritz anunţă că USR rămâne alături de Ilie Bolojan: “Dacă PSD vrea o coaliție de restaurare a corupției, a rețelelor, atunci să o spună”

Administratie
CJ Timiș va susține deplasarea echipei de robotică a liceului Loga la un important concurs european
21 aprilie 2026
de: Marcel Hoster
Echipa de robotică de la liceul C.D. Loga din Timișoara a avut rezultate excepționale care le-au adus calificarea la Eindhoven, la European Premier Event 2026, iar Consiliul Județean Timiș a anunțat că le va asigura cheltuielile necesare participării. CyberMoon, echipa de robotică a Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, va reprezenta România la una dintre cele...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Politica
Mesajul USR pentru PSD: “Dacă plecați, plecați cu totul”
21 aprilie 2026
de: Alex Nestor
USR le transmite celor din PSD că, dacă vor să plece de la guvernare, să-şi retragă, pe lângă miniştri, şi secretarii de stat, și prefecții, și șefii de agenții. Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, afirmă că „nu poți să pleci doar din fotografiile de la Palatul Victoria, dar să rămâi în continuare cu...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
La ce să fii foarte atent, dacă pariezi pe marcatori la un meci de fotbal?
21 aprilie 2026
de: Advertorial
Departe de a se rezuma la clasicele piețe 1X2 pentru rezultatul final al unui eveniment sportiv, pariurile online oferă în prezent numeroase opțiuni pentru cei pasionați de acest tip de divertisment adresat publicului adult. O variant populară este parierea pe marcatorii golurilor în meciurile de fotbal. Se pune astfel accent pe valoarea individuală a sportivilor,...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Social
Ansamblul “Cununa Timișului” din Ghiroda, reprezentanţie la Bruxelles
21 aprilie 2026
de: Dana Popa
Ediția de anul acesta a proiectului “Dansuri bănățene peste hotare” duce Ansamblul “Cununa Timișului” la Bruxelles. Sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 12:00, publicul de la Bruxelles va putea admira dansuri tradiționale și momente de deosebite. Ansamblul “Cununa Timișului” urcă pe scena din “La Place de la Monae” în cadrul Festivalului Arthis Fest – Primăvara...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sănatate
Oncologia pulmonară, tema principală a dezbaterilor la Zilele OncoHelp. Ediție aniversară a celui mai important eveniment medical oncologic
Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
La Spitalul Județean s-a inaugurat primul Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul țării
Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală
Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA
24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei
21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal
A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara
Jumătate dintre timişoreni spun că au sau cred că au o problemă de sănătate. Bolile cardiace și stomatologice în top
Vaccinarea pe înțelesul tuturor. Porți deschise pentru sănătate!
Timp liber și cultură
Destinația Anului 2026 poate fi din Timiș. Două locații deosebite din județ au ajuns în finală
O expoziție dedicată arhitecturii și una personală a artistului Daniel Brici, la Muzeul Național de Artă Timișoara
Târgul de Paște Timișoara se încheie cu un weekend plin de evenimente: Retro Disco ‘80, folclor autentic și jazz în aer liber
Campionat de kendama, expoziție de proiecte aerospațiale și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town
„Urbanistica – o istorie a viitorului”. Noua expoziție de la Muzeul Național de Artă Timișoara
Electroruga de la Buzad anunță în episodul trei cine mai vine în 2026 să cânte
Se prelungește pentru câteva zile Târgul de Paște de la Timișoara
Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Localitatea Comeat va găzdui un inedit concurs de canto liric dedicat tinerilor muzicieni
Cinema City, deschis în prima zi de Paște, iar muzeul interactiv MINA, în a doua zi
Fiecare vot contează! Timișenii au acum șansa să facă renumit Conacul Mocioni
“Vânătoarea Ouălor” revine, în a doua zi de Paşte, la Ghiroda și Giarmata Vii
Economic
Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%
21 aprilie 2026
de: Marcel Hoster
În cadrul Programului Regional Vest au fost semnate peste 400 de contracte de finanțare publice și private de la demararea acestuia. Contractele semnate înseamnă investiții de 1,2 miliarde de euro din fonduri nerambursabile atrase în comunitățile din întreaga regiune. Proiectele ADR Vest au vizat școli și grădinițe moderne, blocuri izolate termic, transport în comun, piste...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Știri de ultima oră
CJ Timiș va susține deplasarea echipei de robotică a liceului Loga la un important concurs european
21 aprilie 2026
de Marcel Hoster
Echipa de robotică de la liceul C.D. Loga din Timișoara a avut rezultate excepționale care le-au adus calificarea la Eindhoven, la European Premier Event 2026, iar Consiliul Județean Timiș a anunțat că le va asigura cheltuielile necesare participării. CyberMoon, echipa de robotică a Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, va reprezenta România la una dintre cele...
Citeşte tot articolul
Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%
21 aprilie 2026
de Marcel Hoster
În cadrul Programului Regional Vest au fost semnate peste 400 de contracte de finanțare publice și private de la demararea acestuia. Contractele semnate înseamnă investiții de 1,2 miliarde de euro din fonduri nerambursabile atrase în comunitățile din întreaga regiune. Proiectele ADR Vest au vizat școli și grădinițe moderne, blocuri izolate termic, transport în comun, piste...
Citeşte tot articolul
Primăria Timişoara organizează o dezbatere publică pe marginea disponibilizărilor din instituţie
21 aprilie 2026
de Alex Nestor
Municipalitatea organizează luni, 27 aprilie, o dezbatere publică având ca temă proiectele de hotărâre privind reforma administrativă. Aceasta va avea loc de la ora 15:00 în sala de Consiliu a Primăriei Timișoara, Bd. C.D. Loga nr.1, etaj 1. În dezbatere vor fi nu mai puţin de cinci proiecte. Proiectele de hotărâre vor fi dezbătute în...
Citeşte tot articolul
USR le transmite celor din PSD că, dacă vor să plece de la guvernare, să-şi retragă, pe lângă miniştri, şi secretarii de stat, și prefecții, și șefii de agenții. Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, afirmă că „nu poți să pleci doar din fotografiile de la Palatul Victoria, dar să rămâi în continuare cu...
Citeşte tot articolul
La ce să fii foarte atent, dacă pariezi pe marcatori la un meci de fotbal?
21 aprilie 2026
de Advertorial
Departe de a se rezuma la clasicele piețe 1X2 pentru rezultatul final al unui eveniment sportiv, pariurile online oferă în prezent numeroase opțiuni pentru cei pasionați de acest tip de divertisment adresat publicului adult. O variant populară este parierea pe marcatorii golurilor în meciurile de fotbal. Se pune astfel accent pe valoarea individuală a sportivilor,...
Citeşte tot articolul
PNL joacă tare: negocieri pentru un guvern minoritar. S-a decis să nu se mai facă o coaliţie cu PSD
21 aprilie 2026
de Alex Nestor
Conducerea PNL a votat în unanimitate o rezoluție pentru susţinerea lui Ilie Bolojan în funcţia de premier. Bolojan a anunțat că PNL urmărește formarea unui guvern minoritar alături de USR, UDMR și grupul minorităților, excluzând o viitoare coaliție cu PSD, pe care îl acuză că ar fi generat actuala criză politică. Ilie Bolojan a subliniat...
Citeşte tot articolul
Ediția de anul acesta a proiectului “Dansuri bănățene peste hotare” duce Ansamblul “Cununa Timișului” la Bruxelles. Sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 12:00, publicul de la Bruxelles va putea admira dansuri tradiționale și momente de deosebite. Ansamblul “Cununa Timișului” urcă pe scena din “La Place de la Monae” în cadrul Festivalului Arthis Fest – Primăvara...
Citeşte tot articolul
Marți, 21 aprilie 2026, polițiștii au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că soțul acesteia i-ar fi transmis un mesaj și o imagine din care reieșea intenția de a-și face rău. Polițiștii au demarat de îndată verificări, fiind solicitat și sprijinul echipajelor specializate, inclusiv criminaliști. În urma căutărilor, bărbatul, în vârstă...
Citeşte tot articolul
Echipele de robotică din liceele timișorene au vizitat sediul Primăriei Timișoara. Acolo s-au întâlnit cu viceprimarul Ruben Lațău, cu care au discutat și despre deschiderea unui hub dedicat roboticii în orașul de pe Bega. Municipalitatea timișoreană va susține financiar participarea echipelor de robotică la competițiile de specialitate. Dar, mai mult, primăria dorește crearea unui hub...
Citeşte tot articolul
CCIA Timiș organizează un seminar având ca temă adaptarea la noile reglementări fiscale din 2026
21 aprilie 2026
de Marcel Hoster
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie 2026, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Evenimentul se desfășoară în format hibrid, online, prin intermediul platformei Zoom, și fizic, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara. În...
Citeşte tot articolul







































Comentarii prin facebook